Făclia, ziar independent din Cluj, semnalează duminică sub titlul „Alertă în sportul românesc de performanţă. Fetele din Lotul olimpic al României la judo, evacuate din Hotelul Stadion din cauza blocajului de personal”, că unitatea „în care sunt cazate în Cluj se închide din lipsă de personal”.
ziarulfaclia.ro consemnează că „fetele din lotul olimpic al României la judo vor fi scoase în stradă începând cu 1 iulie”, menţionând că „unitatea hotelieră are 30 de camere şi restaurant, fiind administrată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret. Aici sunt cazate de peste 20 de ani sportivele din lotul olimpic de judo al României, dar şi alţi sportivi de mare performanţă. Printre cei care au avut parte de facilităţile de aici s-a numărat şi Alexandru Bologa, medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice de la Paris din 2024.”
Făclia – „ziar independent de Cluj”, continuă prin a publica spusele lui Ovidiu Chifor, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Cluj, în sensul că „a fost nevoit să ia această măsură din cauză că personalul de care dispune nu mai reuşeşte să asigure serviciile de cazare şi masă. Potrivit managerului, unitatea are doar şase angajați, iar pentru a putea gestiona activitatea ar fi nevoie de 13 oameni”.
„În ultimii patru ani nu am mai putut angaja din cauza legislaţiei. Cum între timp unii s-au pensionat sau şi-au dat demisia, am rămas cu mai puţin de jumătate din personalul prevăzut în organigramă. Angajaţii se plâng că nu le sunt respectate drepturile şi pe acest fond am luat decizia de a închide hotelul. Oamenii s-au revoltat şi au spus că nu mai lucrează peste program. Nu le-am putut da nici zilele libere prevăzute de lege. În total sunt şase angajaţi, cu care este imposibil să gestionezi activitatea unui hotel cu 30 de camere şi restaurant. Ar fi nevoie de încă 7 angajaţi ca să respectăm legislaţia. Am anunţat Agenţia Naţională de Sport şi Federaţia de Judo, iar de la 1 iulie închidem activitatea”, a declarat Ovidiu Chifor pentru Făclia.
Publicaţia inserând şi acest anunţ adresat Federaţiei Române de Judo.
„Prin prezenta vă aducem la cunoştinţă următoarea situaţie ingrată în care se află instituţia noastră, în ceea ce priveşte activitatea de la Complexul de cazare <Hotel Stadion> din Cluj. În data de 25.05.2026, angajații care deservesc activitatea de la complexul de cazare au întocmit un memoriu colectiv (anexat la prezenta), în cuprinsul căruia prezintă situația în care se află, și anume: program de lucru abuziv, muncă la limita epuizării, muncă suplimentară neplătită, personal insuficient datorat reducerii posturilor, etc., toate acestea prin încălcarea prevederilor legale din Codul Muncii. Totodată, solicită reglementarea situației orarului de muncă, în caz contrar întregul colectiv refuzând în continuare prestarea orelor suplimentare. Ținând cont de solicitările colectivului, de situația legislativă actuală și de natura activității de la complexul de cazare, ne vedem puși în situația de a nu mai putea prelungi contractul de prestări servicii între instituția noastră și dumneavoastră, astfel încât, începând cu data de 01.07.2026, dată la care expiră Contractul de Prestări Servicii nr. 621/24.06.2025, ne vom afla în imposibilitatea de a mai asigura serviciile de cazare și masă la Complexul de cazare <Hotel Stadion>, în incinta imobilului încetând orice fel de activitate, acesta urmând a fi închis, iar personalul fiind redistribuit la celelalte imobile pe care le avem în administrare”, se arată în documentul transmis Federaţiei Române de Judo.
„Făclia” adaugă alte spuse ale lui Ovidiu Chifor, în sensul că „hotelul va rămâne închis până când se va aproba angajarea de personal pentru a putea gestiona activitatea cu respectarea normelor de muncă pentru angajați: „Până atunci, clădirea va intra în renovare, mai întâi camerele, iar la final restaurantul.”
Publicaţia încheind prin a semnala că „în privința fetelor din lotul național olimpic de judo, acestea încă nu au o soluție de cazare începând cu 1 iulie. Din informațiile obținute în general, pensiunile și hotelurile nu acceptă cazare permanentă și servicii de masă așa cum se cere pentru astfel de sportivi. Totuși, sportivele speră că se va găsi o soluție în privința Hotelului Stadion din Cluj-Napoca și vor rămâne în continuare aici.”
