Tot mai rămas de căruţă în continua sa alunecare pe tobogan spre un nivel valoric inferior, rugby-ul românesc se rostogoleşte imperturbabil într-o altă lume a sportului oval disociată de marea performanţă, pe fondul traumei adiţionale indusă în toamnă de constatările neplăcute cu ocazia prezenţei la Cupa Mondială 2023 din Franţa, unde s-a putut observa cât de decuplată a ajuns Ovalia carpatină de rigorile competitivităţii autentice.
Punct şi de la capăt după cumplitele corecţii recepţionate în Hexagon, greu a fi denumite lecţii, căci lecţiile s-ar considera în principiu a fi însuşite, delicată misiune în sportul în XV intern, rătăcit în a fi pulverizat luna trecută prin intermediul selecţionatei divizionare Romanian Wolves pe terenul neutru al Budapestei cu 6-31 (6-17) de către Tel Aviv Heat în semifinala unei întreceri terţiare de club reunind grupări de exemplu şi din Belgia, Cehia, Israel sau Olanda, precum şi din Spania ori Georgia, măsură a reculului în formă a continuată al Ovaliei carpatine.
Căci, în urmă cu câteva sezoane, o reprezentantă a sa încă se agăţa cumva de prezenţa în cadrul competiţiei continentale inter-cluburi numărul 2, EPCR Challenge Cup, oricât de severe se dovedeau a fi unele „şifonări” la acel nivel, sub forma înfrângerilor la scor, cu minime bătând suta la zero, exponenta Ovaliei carpatine fiind însă totuşi „acolo”.
Picajul însă s-a accelerat şi accentuat şi pe fondul atitudinii obedient slugarnice a F.R.R. în cursul pLandemiei „sperietoare” Stupid-19, atitudine dăunătoare cu-atât mai mult suflului şi brumei de vigoare din fenomenul intern, rămânându-i fără a avea de ales varianta de avarie de a se alinia deja pentru a doua ediţie la rând, de astă dată pe osatura campioanei între timp deposedate de trofeu CSM Ştiinţa Baia Mare, într-o întrecere cu protagoniste de exemplu din Cehia ori Olanda cu care Ovalia carpatină nici că şi-ar fi închipuit cândva că ar putea ajunge în acelaşi cadru competiţional.
Fapt împlinit, asta în vreme ce de exemplu o reprezentantă a Georgiei a ajuns în schimb nu doar să participe pe palierul secund-european inter-cluburi cu care cocheta vreme de câteva sezoane din deceniul trecut rugby-ul timişorean, ba chiar să şi învingă, reuşită a celor de la Black Lion Tbilisi tot luna trecută tocmai pe tărâm galez, în fief-ul lui Scarlets într-una dintre grupele din EPCR Challenge Cup 2023/4, asta în vreme ce Romanian Wolves era depăşită la scor de către cei din Tel Aviv în locaţia neutră a Budapestei.
Discrepanţele sunt evidente în defavoarea Ovaliei carpatine, iar tocmai pentru aceste cele câteva apariţii ale „Lupilor” în concursul de rang terţiar a fost cu-atât mai mult scofâlcită şi-aruncată în derizoriu ediţia 2023 a celei de-a doua întreceri interne, Cupa României, redusă anul trecut la minimul incredibil de numai 3 partide, constând în semifinale şi finală, dar dintre care una singură s-a şi disputat în anul alocat disputării competiţiei, 2023, timişorenii impunându-se în Ghencea şi obţinând biletul pentru ultimul act, celelalte două întâlniri fiind lăsate pe 2024 şi alocându-li-se în cele din urmă nişte date de disputare, în weekend-uri sucesive la fine de martie şi început de aprilie, mai întâi semifinala amânată de pe-un an pe altul, CSM Ştiinţa Baia Mare – Dinamo, reeditare a finalei la titlu adjudecate în premieră de bucureşteni de la relansarea SuperLigii în 2011, iar apoi jocul cu trofeul pe masă dintre bănăţeni şi învingătoarea celei de-a doua semifinale.
Care va să zică, în timp ce principalele cluburi româneşti, cu un program competiţional oricum rarefiat şi apariţii „din An în Paşti”, dat cu-atât mai mult peste cap în 2023 sub falsele pretexte ale participării selecţionatei „Stejari” la IRB Rugby World Cup, ajung a juca şi o dată la câteva luni, luni bune revenindu-le doar pentru a pregăti sus-numita semifinală şi finala din 6 aprilie a Cupei României, după extrem de puţinele lor apariţii la finele sezonului de toamnă, numărate cu indulgenţă pe degetele unei mâini, în schimb o reprezentantă a Georgiei se impune în EPCR Challenge Cup cu 23-7 pe teren galez.
Într-o grupă că Gloucester, virtual calificată în optimile competiţiei după succese fără excepţie în seria hexagon, urmată ierarhic de Clermont, cu 3 meciuri câştigate, respectiv Edinburgh şi Castres cu câte două fiecare, gruzina Black Lion din Tbilisi a depăşit-o în clasament pe Scarlets, din Ţara Galilor, unde se titra în consecinţă despre „un eşec umilitor pentru tărâmurile” insulare, bilanţul la zi al celor de peste Marea Neagră incluzând şi un pasiv totuşi rezonabil al punctelor, 42-86, raportul eseurilor celor din Georgia fiind 3-10.
Unii aşadar cu reprezentaţii într-un cadru în care concurează şi cluburi din Africa de Sud, alţii, din principalele cluburi româneşti, pregătindu-se cu lunile… pentru ce!? Pentru amărâte de întâlniri din ediţia 2023 a Cupei României, cifrate la două din totalul minimal de 3, lăsate însă pe 2024 doar pentru a se constata şi prin intermediul Romanian Wolves că disputa cu o grupare din Tel Aviv pe terenul neutru al Ungariei se poate sfârşi şi cu 6-31 într-o reuniune terţiară.
Acesta fiind nivelul valoric real la care a ajuns să activeze Ovalia carpatină, pentru a nu mai pomeni că în sportul în XV continental există şi un cadru de prim-plan al European Rugby Champions Cup, rulând la rândul său la ora fazei grupelor de calificare.
Unii joacă, testându-şi competitivitatea şi etalându-şi măiestria sportivă, alţii se pregătesc pentru diluatele şi devalorizatele întâlniri sub egida Federaţiei Române de Rugby, pe pilot automat în baza devizei „După noi, potopul!”
Aplicând frecţii la piciorul de lemn sub forma variaţiilor pe aceeaşi temă, dar fără a se sinchisi de necesarele schimbări radicale din rădăcini, complacere inertă în lenevia intelectuală a conservării „sistemului” ca scop în sine, pe fondul cărei conservări se bifează cu nonşalanţă „turismul sportiv” al contraperformanţei în regim de lipsă de competitivitate. Iar întotdeauna există o nouă „excursie” de savurat, oricât de deranjante consecinţele sub forma rezultatelor care nu mint, iar asta şi pentru că arena internaţională este ospitalieră, primitoare, concesivă şi, pentru a folosi neologisme ale limbajului de lemn digital-tehnologic, „incluzivă”.
Un nou ciclu competiţional cu Cupa Mondială australiană din 2027 în zare demarând pentru „Stejari” din 4 februarie odată cu o proaspătă ediţie a Rugby Europe Championship, având ca punct de plecare în cazul „tricolorilor” trecerea prin Polonia, Polonia aşadar şi nu… Turneul celor 6 Naţiuni visat cândva în Ovalia carpatină.
Însă, în vreme ce România calificată la „masa verde” la Cupa Mondială 2023 va relua partidele din Rugby Europe Championship fără vreun punct adjudecat la turneul final din Franţa, scăpând cel mai ieftin doar cu insulari din Pacific, 24-45, alte protagoniste ale noii ediţii a REC vin cu puncte cucerite în Hexagon, precum Georgia ori Portugalia, dovadă a paşilor înainte efectuaţi de selecţionate partenere de întrecere, spre deosebire de cei de rac ai Federaţiei Române de Rugby. De mare interes fiind totodată noul raport de forţe pe axa Bucureşti – Madrid, după experienţa competiţională ce se presupune că ar fi fost acumulată de „Stejari” în Franţa, în contrast cu absenţa Spaniei de la turneul final, descalificată în baza memoriului depus de F.R.R., cu efect şi câştig de cauză.
Forul federal a procedat în limitele la care se raportează din crasă incompetenţă, făcând atât cât ştie şi poate, sub forma schimbării staff-ului tehnic al naţionalei după catastrofa din Franţa, prin a recurge din nou la importuri, în persoana lui David Gérard – selecţioner secondat de Jonathan Edward Brooks Callard ca antrenor cu treisferturile, Simon Maisuradze cu înaintarea şi Raphaël Francois Saint-André, antrenor asistent cu treisferturile şi îndemânare, însă fără a schimba prin părţile esenţiale, ceea ce ar impune o autoevaluare în oglindă, oglindă în faţa căreia însă există o stare de fixaţie în admiraţia de sine. Deci, „Aceeaşi Mărie cu altă pălărie!”
Condiţie a rugby-ului intern în care e important a-ţi desăvârşi înştiinţările către fenomenul pe care-l păstoreşti de maniera în care procedează FRR, fără a uita să precizeze că „Biletele pentru Finalele Rugby Europe Championship 2024 ce vor avea loc la Paris pe Stade Jean Bouin, se pot achiziţiona de pe https://billetterie.stade.fr/fr/recfinals.”
Umblat, mon cher, conul Petrache. Căci, după o participare în Grupa B alături de Portugalia şi ilustrele Belgia şi Polonia, „Stejarii” având două meciuri pe teren propriu, cu belgienii pe 10 februarie şi cu lusitanii pe 17 ale lunii viitoare, se va purcede la semifinalele REC din weekend-ul 2-3 martie, urmate de finalele pariziene din 17 martie, ca imposibil de ratat prin prisma subţirimii opoziţiei în compania căreia a ajuns să evolueze Ovalia carpatină, cu menţiunea că în Grupa A a noii ediţii se află Georgia, Spania, Germania şi Olanda, dintre care ibericii erau învinşi ai „tricolorilor” lui Eugen Apjok în finala mică la locul 3 a ediţiei 2023 cu 31-25 la Badajoz. Şi norocul României că, dintr-un cu totul alt punct de vedere, rutele spre medalii i-au fost simplificate de ţintuirea pe margine a Rusiei ilegitim şi nejustificat suspendată, o bătaie de cap în minus pentru forul de la Bucureşti.
Toate vechi şi nouă toate.
