Grunberg: „AEM-Luxten cultivă spiritul de echipă”

Pe unul dintre rafturi, înalt aproape cît să atingă tavanul, vechiul trofeu al învingătoarei Campionatului Naţional de şah în varianta sa mixtă. 1955. Politehnica Bucureşti. 1956. Ştiinţa Timişoara. Şi tot aşa, an de an, câte un nume gravat. „La noi nu contează însă trecutul, ci totul este să te menţii”, specifică Sergiu Grunberg, antrenor emerit cândva la cârma selecţionatelor României şi preşedinte încă din 1993 al clubului AEM-Luxten, care în ultimii trei ani a pierdut o singură dată titlul naţional pe echipe, în 2010, pe eşichierul băieţilor.

Dacă spunem că Timişoara echivalează mult în lumea sportului cu Politehnica, gruparea alb-violetă, n-am prea greşi. Dar pe când violetul se decolora în praful drumurilor ligii secunde, clubul timişorean de şah AEM devenea unicul din ţară câştigător al Cupei Campionilor Europeni. Anul? 1998. Cu calificări în finală şi mai apoi, în 1999 şi 2001, în întrecerile feminine. Sportive ca Dana Nuţu, Corina Peptan, Cristina Foişor, Gabriela Olăraşu sau Ligia Jicman au câştigat Naţionalul de seniori pentru culorile AEM-ului…

Anii au trecut dar „de şapte-opt campionate menţinem dominaţia Timişoarei în acest sport, în primul rând datorită solidităţii clubului, fără fluctuaţii organizatorice, iar în al doilea rând datorită permanentei împrospătări a lotului de jucători. Cert este că suntem genul de echipă care mergem la victorie, fără mituri, ci pur şi simplu să câştigăm”, explică Grunberg, în timp ce mă poartă cu privirea peste parcă nesfârşitele rânduri de trofee ce-i ţin loc de cărţi pe rafturile a două dintre camerele apartamentului său de bloc, nu departe de întreprinderea AEM-Luxten.

AEM-Luxten, de vineri la Campionatul Naţional individual open pentru seniori

Interesul stârnit şi implicit întrebările ţin de proxima participare a clubului la Campionatul Naţional individual de seniori şi senioare de la Sărata Monteoru, unde, între 11 şi 20 februarie se vor cufunda în sportul minţii nu mai puţin decât patru deţinători ai titlului în România în această întrecere individuală dintre cei 5 şahişti pe care-i va alinia AEM-Luxten. „Alin Berescu are două titluri, Mircea Pârligras unul, la fel şi Vladislav Nevednichy, iar Constantin Lupulescu trei, toate în ultimii ani, din 2003 încoace. Sunt o grămadă de titluri individuale!”, continuă la fel de imperturbabil Grunberg, fost în trei rânduri vicepreşedinte al Federaţiei Române de Şah, şi care calculează la 85-90% şansele de a menţine titlul naţional la individual în Timişoara.

Spunem a menţine pentru că de anul trecut, când Constantin Lupulescu, al doilea şahist al ţării după Dieter Nisipeanu, cucerea această competiţie în numele lui CS Dinamo Bucureşti, campionul a ajuns sub sigla lui AEM-Luxten, care şi-aşa a ocupat restul podiumului masculin în 2010, prin Vladislav Nevednichy şi Robin-Alexandru Dragomirescu. „Robin este foarte talentat şi îi va veni rândul. Nu era departe anul trecut de Cristi Chirilă, excepţionalul junior devenit campion mondial, şi cu care opinez că am fi câştigat în august Superliga pe echipe şi în întrecerea masculină, cum a fost cazul la feminin. Doar că a primit o bursă în Statele Unite şi a plecat înainte de a ne prezenta la competiţie. Unde pe Robin l-au învins doar emoţiile, inerente, fiind foarte greu să-i arunci direct în foc, la 17 ani, în condiţiile în care jocul pe echipe este foarte tensionat, din punct de vedere emoţional întrecerile pe echipe fiind foarte dure, extrem de tensionate, cu o creştere pe măsură a gradului de responsabilizare”.

Robin-Alexandru Dragomirescu, un campion în devenire, împlineşte în 9 februarie 18 ani

Planurile lui Grunberg la cârma clubului AEM-Luxten nu ţin doar de menţinerea dominaţiei la individual şi pe echipe, dar şi de reînscrierea în competiţia din luna septembrie a Cupei Campionilor Europeni. „N-am mai participat din 2002 iar explicaţia e simplă, ţinând de modificarea regulamentului, restrictiv în trecut în privinţa numărului de jucători străini în lot, doar unul, permisiv mai nou, acum grupările bogate aruncându-se şi după 4 străini deodată. Cum ne-am fi putut ajusta unei asemenea concurenţe, noi mutând în marjele unui buget al căror bănuţi ştim cât de greu sunt strânşi!? Dar în acest an, şi în continuare sprijiniţi de Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean, sperăm să alcătuim un lot competitiv pentru participarea în C.C.E.”

„Pe vremuri, când participările se făceau în baza invitaţiilor primite, plăteau organizatorii. Acum însă, cheltuielile sunt mari şi te costă minim 12.000 euro să te aliniezi în competiţia europeană. Adaugă aici salariile şi indemnizaţiile jucătorilor, extraonorariile şahiştilor străini, şi bineînţeles cărţile de specialitate ori în format DVD, bazele de date cu programe analitice”, reliefează Grunberg ce înseamnă să te pui la masa cu 64 pătrăţele în faţa cremei acestui sport în Europa. Nici chiar participarea la Naţionalul individual de la Sărata Monteoru, de vineri 11 februarie, unde pe lângă cei 5 şahişti vor reprezenta AEM-Luxten şi şahistele Cristina Foişor şi Adeline Uţă, nu e floare la ureche în plan financiar, costurile ridicându-se la circa 9.000 lei.

Dar medaliile justifică investiţia. „Secretul succesului nostru, faptul că tot timpul am vizat şi am obţinut medaliile, ţine de atitudinea oamenilor de-aici, care nu s-au împăcat niciodată cu mediocritatea. Cel mai mult a contat că atât vechea conducere, prin directorul Gheorghe Târpe, care a pus pe picioare secţia de şah, cât şi actualul patronat, din 1994 prin doamna Olimpia Moica, au sprijinit din plin activitatea noastră. Există o tradiţie deja şi Timişoara sportivă ştie foarte bine ce rău e să risipeşti această tradiţie, handbalul fiind un exemplu elocvent. De aceea, şahul fiind iubit şi cândva popularizat în Timişoara, punem preţ pe menţinerea tradiţiei şi pe creşterea de noi talente, CSŞ 1 păstrându-şi secţia de şah şi promovând mereu juniori cu potenţial”.

„Ceea ce a reuşit AEM-Luxten peste ani este să creeze o coeziune în lot, o relaţie de camaraderie, care contează foarte mult. În sporturile individuale se poate exacerba egocentrismul dar echipa este cea care îi adună laolaltă şi e frumos să vezi cum individualităţile, potenţiali rivali, devin de fapt buni prieteni, avînd un ţel comun. La club, mai ales fiind vizat permanent titlul de campioană, şahiştii s-ar simţi ruşinaţi, jenaţi, dacă n-ar contribui la un loc cât mai bun. Scopul comun îi responsabilizează şi mai mult, le pune în joc mândria, pe când la cluburi străine, de când cu transferurile internaţionale, se marşează pe mercenariatul ce ţine de coeficientul ELO şi prima de concurs. Practic la AEM-Luxten s-a creat viziunea unei priorităţi de grup prin această activitate în domeniul şahului iar în numele idealului comun şahiştii dau tot ce e mai bun. Este o solidaritate foarte frumoasă iar acest spirit de echipă îl cultivăm cât mai mult”, anticipează preşedintele clubului atât competiţia individuală ce va începe vineri, şi în care un şahist ar putea aduce AEM-Luxten pe locul I, cât şi cea pe cluburi, de la finele lunii august, urmată, conform dorinţei lui Grunberg de revenirea în Cupa Campionilor Europeni.

Trei decenii de şah la AEM

La sfârşitul acestui an, AEM-Luxten va aniversa trei decenii de la fondarea secţiei de şah, clubul aliniind deja în 1982 o echipă la mesele Campionatului Naţional, prin Ion Biriescu, Şerban Neamţu, Ioan Mărăşescu, Ionuţ Cosma, Marius Chiricuţă şi bineînţeles Sergiu Grunberg, respectiv Iudit Kantor şi Ligia Jicman, actuala antrenoare la CSŞ 1. „În anul următor, s-au alăturat echipei Mihai Şubă şi Dana Nuţu. Pe vremea aceea şahul era dominat de RATB şi Universitatea Bucureşti, de unde m-am transferat în Timişoara, venind în prealabil aici în delegaţii de serviciu, ca inginer la Institutul de Proiectări şi Automatizări. La un an după sosirea în Timişoara am devenit Maestru Internaţional iar peste alţi doi ani campion naţional pentru AEM”, îşi aminteşte Grunberg, care, amintind de noianul de medalii personale şi ale clubului, subliniază că „în decursul acestor trei decenii doar în două sezoane AEM nu s-a aflat pe podiumul naţional la echipe”, rezultatele perpetuându-se chiar şi după modificarea regulamentului, cu defalcarea competiţiei mixte în probele masculin respectiv feminin, de-atunci băieţii aducând şase titluri naţionale din opt iar fetele cinci.

Pia Cramling, „stranieră” a Timişoarei

La modă în alte discipline, şahul nu face separatisme de la a apela la jucători străini, AEM transferând peste ani celebrităţi ca Natalia Jukova, Elmira Scripcenco sau gruzina Nana Ioseliani, a patra în lume la vremea respectivă, ultimul star evoluând pentru gruparea timişoreană fiind suedeza Pia Cramling, anul trecut, drept campioană europeană en-titre. Regulamentul permiţând alinierea în întrecerea masculină a doi jucători străini, AEM a mers anul trecut pe mâna sârbului Dragan Şolak şi a ucraineanului Andrei Volokitin, despre care Grunberg spune că „este un exemplu pentru jucătorii noştri… Merge la culcare devreme, aleargă, înoată, nu bea, nu fumează, e foarte serios, ca un model de profesionist în şah”.

Cât de importantă e pregătirea… fizică în şah? „A devenit un sport foarte greu, datorită partidelor tot mai echilibrate, rezultând din abundenţa excesivă a informaţiilor despre variantele de mutare şi mai ales din bazele de date electronice reunind absolut toate partidele disputate la întreceri în lungul şi latul pământului. Dacă nu eşti la curent, rişti să pierzi nevinovat iar în această echilibrare valorică orice ascendent, fizic ori psihic, poate fi exploatat. De-aceea este necesară nu doar o foarte bună memorie, ci şi o rezistenţă fizică şi mentală pe măsură”, explică preşedintele de club Grunberg.

Şahul nu doar că s-a echilibrat dar, în opinia lui Grunberg, „a evoluat într-o direcţie oarecum nefirească, în care, fără o pregătire minuţioasă, talentul nu-ţi mai foloseşte la nimic”… Chiar la nimic!? „Da, la nimic… Totul e acum accesibil, la îndemână… Computerul ne-a spoliat într-un fel existenţele, a îngrădit drastic originalitatea şi inventivitatea naturală a omului. Iar memoria devine într-un fel prioritară şi, până la un anumit nivel, începe să înlocuiască parte din inteligenţă. Astfel, jocul şi-a pierdut parte din spectaculozitate şi implicit din spectatori. Câţi nu veneau la clubul de şah Medicina, lângă Casa Armatei, sau la partidele jucate la Liceul Ion Vidu, urmărind partide în paralel, cu 14-16 şahişti la mese. Dar acum meciurile au devenit lungi, lumea nu are timp şi tradiţia vremurilor când unul dintre mentorii şahului local era profesorul Pius Brânzeu s-a erodat”, rememorează fostul campion naţional atmosfera din jurul acestui sport în Timişoara.

Clubul de şah, pierdut

Apropo de respectivul club al Medicinei, „l-am pierdut tot prin şmecheriile unora, nici nu mai ştiu ce fiinţează acum în acea incintă. Cert este că nu mai există în oraş un club propriu-zis de şah, unde să existe o efervescenţă, ci doar nişte săli în care încă se practică şahul, la Facultatea de Medicină respectiv la CSŞ1, unde îi trimitem pe cei mai mulţi dintre elevii şi juniorii în numele cărora ne sună părinţii, dornici să-şi dea copiii la acest sport. Acum se încearcă şi în şcoli selecţionarea unor copii care să practice şahul dar în ciuda faptului că tot mai mulţi părinţi ne apelează, realizând că este vorba de o activitate intelectuală care n-are cum să le dăuneze copiilor, adevărul este că altădată erau mult mai mulţi practicanţi ai şahului ca sport de masă… Câţi să fim acum, de toţi, în lumea şahului timişorean? 15 la AEM-Luxten, vreo 12 la Medicina, şi ce-i drept mulţi juniori la CSŞ 1, dar estimez la cam o sută participanţii la concursuri, cu câteva sute bunicele la totalul şahiştilor amatori”.

Sergiu Grunberg a început şahul la vârsta de 4 ani dar abia în clasa a X-a, pe când s-a transferat de la Liceul Matei Basarab la „Spiru Haret”, a trecut din postura de câştigător al campionatului şcolii la cea de junior în competiţii, introdus fiind în această fascinantă lume de Maestrul Internaţional Sorin Sega. „Ulterior, ca student al Politehnicii bucureştene, am devenit jucător al Universităţii, alături de Mihai Şubă, Mihail Ghindă, cu care am câştigat de multe ori campionatul naţional…”

Întrebându-l cât este de benefic şahul copiilor, Grunberg a spus că „are nişte valenţe deosebite, fiind extrem de util de învăţat în şcoală, dar doar în anumite condiţii. Îi inoculează copilului disciplina în gândire, spiritul anticipativ, puterea de abstractizare, chiar şi capacitatea strategică, viclenia… îi stimulează foarte multe calităţi. Iar destui jucători care au abandonat şahul de performanţă i-au utilizat cu succes elementele gândirii, forţând lucrurile jocul putând fi asociat cu matematica”.

Îl întreb pe conducătorul clubului timişorean cum se pregătesc şahiştii în această perioadă precompetiţională, pentru Naţionalul individual. „Antrenamentele se fac mai degrabă cu juniorii, cu fetele. Băieţii, dintre care mai ales marii maeştri, fac studiu individual şi se rezumă la eventuale consultaţii, ori le mai fac o recomandare, pe baza experienţei de concurs. Ţin minte că anul trecut, la Naţionalul pe echipe, am pornit cu un <nul> cu rivala locală Medicina, meci pe care l-am fi putut foarte uşor tranşa. A fost 3-3. Şi aici cred că are de-a face cu o necesară perioadă de acomodare în locaţia concursului, vreo două-trei zile, în care şahistul să aibă un meci-test uşor, să-şi intre în mână…” Şahişti de la Medicina Timişoara şi Apa Nova Bucureşti se vor regăsi la Sărata Monteoru printre principalii rivali la titlu ai unor Lupulescu, Nevednichy sau Dragomirescu la masculin, respectiv Cristina Foişor la feminin.

Grunberg a mai dezvăluit că de exemplu Superliga are „o formulă de disputare greşită, cu umpluturi, şase cluburi fiind suficiente, în loc de zece, unele doar încurcând iar rezultatul final fiind mai puţin elocvent”, sau că există obligativitatea alinierii măcar a unui junior respectiv a unei junioare în Naţionalele pe echipe, în aceleaşi condiţii de concurs.

Adică, limita de 40 mutări efectuate într-o oră şi jumătate, după care ceasurile electronice oferă acele secunde adiţionale la mutări, jocurile ajungând la durate medii de circa 4 ore.„Efortul cerebral fiind foarte mare, le recomand jucătorilor să se ridice de la masă când au ocazia, când simt nevoia, pe mutarea adversarului. Alţii, cu o putere de concentrare foarte mare, pentru a nu şi-o pierde, nu se ridică, fiindu-le apoi greu să-şi reînnoade firul gândirii”.

Ce le va mai spune mai tinerilor jucători ai clubului? „Desigur, pregătirea psihologică are un rol important în dispute şi aici am un sfat de dat, căci cine spune că n-are emoţii în concurs, e un mincinos. Mai ales la început, oricât de experimentat ai fi. Nu le poţi înlătura dar le poţi da o nuanţă pozitivă, dându-i încredere şahistului în forţele proprii, fie diminuând în ochii săi potenţialul adversarului. Aceasta e o armă cu două tăişuri însă, pentru că în meciuri şahiştii pot ajunge să-şi pună la întrebare situaţia pe tabla de joc… <Poate nu stau de fapt aşa de bine> Iar jucători care reuşesc să nu-şi trădeze deloc emoţiile, disimulând prin urechi roşii, chin şi suferinţă de fapt un calm deosebit, îşi pot influenţa adversarul în avantaj să continue superficial, răsturnând soarta partidei”.