Arhiva etichetelor: catedră
Şoc! CSS1 Timişoara desfiinţează o secţie etalon în plin sezon
Ca o aberaţie absolută şi drept dovadă că sportul local este mai degrabă uzurpat decît încurajat, CSS1 Timişoara a desfiinţat în plin an competiţional, înaintea sezonului decisiv de toamnă, secţia sa de badminton, una foarte performantă în cadrul clubului şi activînd încă din 2002, decizie aflată pe ocolite în această dimineaţă de antrenorii direct implicaţi de ani buni în instruirea copiilor şi juniorilor localnici de performanţă, Ştefan Nyari, "suflet" al badmintonului de pe Bega în ultimele decenii, declarîndu-se foarte revoltat şi catalogînd hotărîrea drept "absurdă". Ce implică brusca lepădare pentru aceşti antrenori voluntari şi elevii lor ne-a înştiinţat Nyari...
Timişoara, învaţă: despre multipla campioană a ţării CSS Caracal
E drept, CSS Caracal n-a rupt sîmbătă gura tîrgului în calitatea sa de lider al seriei vestice în liga a doua, cu ocazia succesului din "Constantin Jude", 38-33 (20-17) cu "U", însă ce altceva stă în spatele acestei evoluţii ne-au explicat soţii Larisa şi Adrian Olteanu, antrenori nu doar ai acestei generaţii de junioare ´94 impunîndu-se pe Bega într-o întrecere de senioare inclusiv prin 21 de goluri a trei jucătoare de lot naţional, ci ale tuturor grupelor din an în an pînă la 2003 din "pepiniera" micuţului oraş
Publicat în Handbal
Etichete Adina Pană, Adrian Olteanu, Adriana Rădoi, Alexandra Gogoriţă, Ana Apipie, Anamaria Ion, Anca Stoica, Andreea Antoce, Andreea Sincu, Andreea Zarea, Balş, Braşov, Carmen Ilie, Carmen Neagoe, Carmen Nicolescu, Cătălina Crâmu, catedră, Cerasela Sanda, Claudia Constantinescu, Constantin Dincă, Corabia, Craiova, Cristina Mircescu, CSS Caracal, CSŞ Hunedoara, Dana Zarea, Divizia A, Dori Goşa, Gabriela Enache, Gabriela Gârju, Gabriela Rădoi, Gheorghe Tadici, handbal feminin, Iulia Buncilă, junioare II, junioare III, Larisa Olteanu, Loriana Brîncoveanu, LPS Banatul, Mariana Peleaşă, Marina Cicic, Mexina Gărăcel, Nicoleta Cilianu, Raluca Costea, Roxana Stan, sport, Ştefania Păun, U Timişoara
Lasă un comentariu
FRF demite secunzii de la „juniori”! Şi pe Sorin Brândescu
Profesorul Sorin Brândescu, timişoreanul care reuşea recent în calitate de antrenor secund al reprezentativei de juniori sub 19 ani a României să se califice la Turneul de Elită al Campionatului European, ce va avea loc în mai 2012 în Serbia, a fost demis din funcţie laolaltă cu toţi antrenorii secunzi ai selecţionatelor de juniori ale "tricolorilor". FRF a luat decizia cu cea mai mare discreţie, fiind practic vorba de un linşaj pe la spate
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Juniori
Etichete antrenor secund, catedră, dezvoltare, fotbal, FRF, funcţie, juniori, Mihail Marian, Olanda, Ovidiu Stânga, post, reducere de personal, Sorin Brândescu, sport, Steliano Filip, strategie, Timişoara, tricolori, Turneul de Elită, U18, U19, UVT
Lasă un comentariu