
În completare la cele punctate deja de Sporttim în "cazul Ringier - GSP" sub titlul "Ipocrizie şi autovictimizare,
cu mii şi mii de demisii de onoare deja ratate. Ei nu văd, n-aud, nu simt, nu ştiu, dar se fac expert c-ar informa publicul. Solidaritatea de breaslă, pentru cine-o merită", consemnarea fiind accesibilă la această legătură, adăugăm de pe Bega prin a subscrie totalmente în solidar cu punctul pe i apăsat absolut excepţional de Cristian Niculescu în opinia semnată în această dimineaţă în activenews.ro - partener din Bucureşti al Sporttim, sub titlul "ELVIS HAS LEFT THE BUILDING, SAU DE CE NU POT FI SOLIDAR CU GAZETA SPORTURILOR", din rândurile de mai jos. Lacrimile "de crocodil" ale unui Vochin ori altor cântăreţi în strună ai autovictimizării cât se poate de ipocrite a celor de la GSP - care-ar trebui să includă milioane şi milioane de lămâi în oferte retroactive consumatorilor de presă sportivă din România, oglindesc însă la perfecţiune rafinarea traiului acomodat în main-stream unui nivel al minciunii în absolut la care a ajuns să se respire. Chiar nu se trezesc prin a le crăpa obrazul de ruşine măcar în ceasul al XIII-lea celor de la GSP şi acelora care le plâng patetic de milă!?