Arhiva etichetelor: Eon
Poli – UTA 6-0 la 2004, în Arad, la prima etapă de Interliga
Copiii din generaţia 2004 a clubului polist au dispus cu 6-0 de UTA în cadrul primului turneu al noului sezon de Interliga, ca parte a unor succese pe linie, şase la număr, întregistrate sâmbătă după-amiază la Arad, pe terenul Şega, în meciurile la categoriile 2003 şi ´04 cu roş-albii şi Atletico, ambele de pe Mureş, respectiv Olas Honved Debrecen, în vreme ce generaţia de 2001 a Electricii Timişoara, gazdă a unui alt prim turneu din cadrul aceleiaşi competiţii, şi-a continuat şirul victoriilor de la Fragaria Cup sau EOn
Publicat în Fotbal, Juniori Etichete Bekescsaba, Denis Unc, Dorel Maşcovescu, Electrica Timişoara, Eon, fotbal, Fragaria Cup, Interliga, Iulian Prodana, LPS Banatul, Poli Timişoara, sport, Ungaria, UTA, Vali Miculescu Lasă un comentariu
Timişoreni, şapte fete şi un băiat la „Dyadora Cup” U14 Giroc
Şapte fete şi un băiat din Timişoara se regăsesc pe tabloul principal al celei de-a doua ediţii a turneului internaţional de copii şi juniori "Dyadora Cup", rezervat categoriei sub 14 ani şi inclus în circuitul Tennis Europe Junior Tour, care demarează luni la C.S. Dyadora din Giroc, avându-l director de concurs pe Ovidiu Şola
Publicat în Sport juvenil, Tenis, Timişene Etichete Dica Nini, Dyadora Cup, Eon, Giroc, Ioana Gaşpar, juniori, Ovidiu Şola, sport, tenis, U14, wild-card Lasă un comentariu
Electrica Timişoara câştigă EON, cu… Vaslui, LPS pierde finala
Fotbalul timişorean continuă să respire cu putere la nivelul juvenil, FC 1869 Electrica şi LPS Banatul calificându-se convingător în finalele de duminică la anii 2001 respectiv 2000 ale celei de-a cincea ediţii a întrecerii de minifotbal pe 5 categorii de vârstă şi cu peste 100 de echipe la start EON Kinder, găzduită la Târgu Mureş, unde Poli a luat locul 8 din 10 la grupa 2004. Iar copiii Electricii i-au făcut un frumos cadou antrenorului lor, Vali Miculescu, ajuns duminică la 36 de primăveri: "La Mulţi Ani!" Finalele timişorenilor au fost împotriva Vasluiului respectiv Oţelului Galaţi...
Copiii Timişoarei, în sferturi la EON, cu 9 succese şi o remiză
Cele 3 reprezentante ale fotbalului juvenil timişorean la ediţia cu numărul V a competiţiei EON Kinder, organizată la Târgu Mureş de ACS Kinder Sângeorgiu de Mureş şi Sport Life, s-au calificat în sferturile de finală programate sâmbătă, Electrica şi LPS Banatul cu succese pe linie iar Poli de pe locul 3 în grupa sa
Publicat în Fotbal, Juniori Etichete Academia Gheorghe Hagi, Braşov Junior´s Cup, Dani Coman, Electrica, Eon, Grădina Zoologică, Kinder, LPS Banatul, Marius Baciu, minifotbal, Poli Timişoara, şcoală de fotbal, sport, ştrand Lasă un comentariu
Timişoara bate „câinii”! Răsplata mardirii lui Dinamo? La ştrand
"Ne-am prezentat la start cu obiectivul de a ne clasa pe podium şi de a învinge pe Dinamo Bucureşti. Acesta era un alt obiectiv, pe care l-am atins deja. Iar aşa cum le-am promis copiilor, drept răsplată, i-am dus la ştrand. Le-am spus că dacă batem pe Dinamo, au o surpriză", a spus profesorul Sorin Badea în urma debutului victorios al grupei de 2000 a LPS Banatul, copiii de "Mundialito", care au dispus joi la amiază de Dinamo Bucureşti, cu 1-0
Publicat în Fotbal, Juniori Etichete Academia Gheorghe Hagi, Dinamo Bucureşti, Eon, FCM Targu Mures, fotbal, Kinder Sîngeorgiu de Mureş, LPS Banatul Timişoara, Luchian, Pandurii Târgu Jiu, sport, ştrand 1 comentariu
Miculescu, peste noapte, din „haos” la Teremia, în oaza juvenilă de la EON
Un tânăr antrenor timişorean, care duminică 4 septembrie va împlini vârsta de 36 de ani, aniversare cu ocazia căreia „puştii” săi de la FC 1869 Electrica Timişoara i-ar putea furniza o plăcută surpriză, de a atinge o nouă finală a …
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal Etichete arbitru, Banatul Nerău, copii, Divizia D Timiş, Drăgoi, Electrica, Eon, fotbal, juniori, Juventus Pişchia, sport, Târgu Mureş, Teremia, Vali Miculescu Lasă un comentariu
Electrica Timişoara bate cu 3-1 Academia Gheorghe Hagi la EON
Nicolae Sofran, Victor Bânzar şi David Miculescu au fost marcatorii alb-albaştrilor de la FC 1869 Electrica Timişoara (foto: învingători în iulie la Fragaria Cup) în meciul de debut al celui de-al doilea mare turneu juvenil de minifotbal al verii, grupa de copii născuţi în anul 2001 a clubului bănăţean trecând cu 3-1 (1-1) de omologii de la Academia Gheorghe Hagi
Publicat în Futsal/Minifotbal, Timişene Etichete Academia Gheorghe Hagi, ACS Kinder Sângeorgiu de Mureş, Braşov, copii, Derby Bucureşti, Dorel Maşcovescu, Electrica Timişoara, Eon, fotbal, Fragaria Cup, Junior´s Cup, Kosice, LPS Banatul, minifotbal, observator, Poli Timişoara, Slovacia, sport, Sport Life, Steaua, Vali Miculescu Lasă un comentariu