Arhiva etichetelor: Water Performance Timişoara

”Cupa Timișoara” la kaiac-canoe, câștigată de CSȘ1 Timișoara: rezultate. Urmează ”Naționalul” de primăvară, alegeri federale dar și Mondialul de juniori și tineret, la Bascov

Ramură bântuită de foarte mari probleme în anul olimpic 2016, kaiac-canoe își caută acum albia, având câteva repere importante în aprilie, mai dar și iulie. Până atunci, într-un ideal început de aprilie, dat de decizia congresului continental din data de 1 de a atribui României pentru 2020 și 2021 concursuri de Cupa Mondială și de slalom, ceea ce implică și investiții de folos în infrastructura disciplinei în cauză, competiția de foarte mare tradiție dotată cu ”Cupa Timișoara” a adăugat încă o ediție zecilor desfășurate până acum peste decenii pe apele canalului Bega, drept criteriu de verificare înaintea competițiilor naționale dar și ca prilej de debut pentru mulți învățăcei, aflați la primul concurs.
Publicat în Kaiak-canoe | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ”Cupa Timișoara” la kaiac-canoe, câștigată de CSȘ1 Timișoara: rezultate. Urmează ”Naționalul” de primăvară, alegeri federale dar și Mondialul de juniori și tineret, la Bascov

Peste 120 de sportivi, 16 cluburi din care 3 străine și 22 de probe: ”Cupa Timișoara”, o reușită pe Bega

O vreme foarte frumoasă a ținut în week-end cu practicanții de kaiac-canoe, care au pus în scenă o mare desfășurare de forțe pe apele canalului Bega, în aval de Uzina de Apă și până după podul Michelangelo, 16 cluburi inclusiv din străinătate concurând în 22 de probe ale tradiționalei competiții ”Cupa Timișoara”, cu peste jumătate de secol vechime și care este ca organizare și participare printre principalele două-trei întreceri de profil din țară ținute de cluburi afiliate, așadar în afara celor cu caracter național.
Publicat în Kaiak-canoe | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Peste 120 de sportivi, 16 cluburi din care 3 străine și 22 de probe: ”Cupa Timișoara”, o reușită pe Bega

Ioan Povăliceanu, sportiv numărul 1 în Timiș pe 2015: ”Rio e prea aproape, desigur, dar pentru Tokyo, cu multă perseverență, pasiune și ambiție, putem să ne calificăm”

Ioan Povăliceanu n-a împărțit în acești ultimi ani cu Cosmin Vieru doar ambarcațiunea de kaiac, adunând deja o salbă de medalii la nivel juvenil pe plan intern și internațional, pentru CSȘ 1 Timișoara dar și CS Water Performance precum și naționala României, ci și locul I al podiumului celor mai buni sportivi din județul Timiș în anul 2015, conform ierarhiei întocmite pe baza performanțelor din ultimele 12 luni. Despre reușite dar și planuri de viitor, Ioan Povăliceanu: ”Nu este o surpriză, căci de la începutul anului trecut am venit cu colegul meu și ne-am propus aceste obiective, care, datorită antrenorilor, susținătorilor, familiilor, clubului, am reușit să le îndeplinim, să le atingem!”
Publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Ioan Povăliceanu, sportiv numărul 1 în Timiș pe 2015: ”Rio e prea aproape, desigur, dar pentru Tokyo, cu multă perseverență, pasiune și ambiție, putem să ne calificăm”

Octavian Ispas, antrenorul anului 2015 în județul Timiș: ”La Tokyo vor avea 22-23 de ani. E exact vârsta optimă pentru marea performanță în kaiac-canoe, deci avem speranțe cu ei”

Cosmin Vieru și Ioan Povăliceanu, juniorii multipli medaliați la nivel național și continental în acest an, în care au obținut și locul 4 în proba de kaiac pe 1.000 de metri a Campionatului Mondial U23 și juvenil din Portugalia, au fost recompensați zilele trecute cu distincția de cei mai buni sportivi din județul Timiș în 2015. Nu doar performerii lansați de secția de kaiac-canoe a Clubului Sportiv Școlar numărul 1 Timișoara au adus în prim-plan această frumoasă ramură practicată pe apele Begăi, ci și antrenorul care îi preia în paralel în gruparea de seniori CS Water Performance Timișoara, Octavian Ispas, profesor desemnat la rândul său antrenorul anului 2015 în sportul timișean.
Publicat în Kaiak-canoe, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Octavian Ispas, antrenorul anului 2015 în județul Timiș: ”La Tokyo vor avea 22-23 de ani. E exact vârsta optimă pentru marea performanță în kaiac-canoe, deci avem speranțe cu ei”

Nou caz anti-sport și cu terenuri în Timișoara. CSȘ1 kaiac-canoe, cale de acces tăiată la baza nautică de pe Bega, pentru remorcile bărcilor, gararea lor și aprovizionare. Primăriei, câștigătoare a terenului în instanță, nici că-i pasă: închiriere și licitații

Clubul Sportiv Şcolar 1 Timişoara, o grupare locală de mare tradiţie în instruirea tinerilor performeri şi cu sute de medalii cucerite anual, se confruntă cu o situaţie limită în privinţa accesului pe propria bază nautică de pe faleza Begăi în urma recentei pierderi în favoarea Primăriei Timişoara a unei suprafeţe de teren care îi aparţinea secţiei de kaiac-canoe, una cu o durabilă continuitate de decenii şi o excelentă activitate dar şi rezultate. Conform noii întorsături de situație şi în urma câștigării de către un comerciant a licitației organizate de administrația locală pentru relansarea unei terase pe locul fostului River Deck, CSŞ1 n-ar mai avea nici unde să-şi parcheze remorcile cu care deplasează ambarcațiunile la competiții, fiindu-i obturat accesul în bază și pentru aprovizionare. Ofensiva împotriva sportului este grăitoare și prin faptul că proiectul cu fonduri europene conceput de o grupare sportivă locală de kaiac-canoe, CS Water Performance, în ideea de a activa pe locul fostului River Deck, aparținând peste decenii ramurii cu vâsle, n-a primit acceptul preluării locaţiei cu pricina, pentru care în schimb s-a inițiat cât ai bate din palme demersul de a fi reintrodusă în circuitul comercial.
Publicat în Kaiak-canoe | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Nou caz anti-sport și cu terenuri în Timișoara. CSȘ1 kaiac-canoe, cale de acces tăiată la baza nautică de pe Bega, pentru remorcile bărcilor, gararea lor și aprovizionare. Primăriei, câștigătoare a terenului în instanță, nici că-i pasă: închiriere și licitații

Octavian Ispas (CS Water Performance Timişoara): „Dacă am putut să fac pentru Mexic şi în Japonia, trebuie să fac şi pentru Timişoara”

C.S. Water Performance Timişoara, gruparea locală de kaiak-canoe înfiinţată, condusă şi avându-l ca antrenor pe Octavian Ispas, fost selecţioner şi coordonator la nivelul loturilor naţionale atât în Mexic cât şi în Japonia, cu numeroase performanţe la nivel internaţional, ca fost sportiv dar şi antrenor, şi-a prezentat în conferinţa de presă organizată astăzi lotul de seniori pentru următorul sezon competiţional, din 2014, pledând totodată pentru investiţia în sport ca şi condiţie sine-qua-non a performanţei.
Publicat în Kaiak-canoe | Etichete , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Octavian Ispas (CS Water Performance Timişoara): „Dacă am putut să fac pentru Mexic şi în Japonia, trebuie să fac şi pentru Timişoara”