Nici o sută de atleţi, dintre care majoritatea copii şi juniori, au înfruntat sâmbătă dimineaţă vremea neprielnică, alergând cu ocazia fazei judeţene a Campionatului Naţional de Cros rezervat tuturor categoriilor de vârstă, care a fost găzduită în zona hipodromului din Lugoj.
„Organizăm această etapă de doi-trei ani şi nici ediţia din 2011 n-a făcut excepţie. Avem o mare tradiţie în găzduirea unor întreceri cu un asemenea specific, ţinând cont că organizăm de peste 40 de ani în împrejurimile Lugojului crosul <Dealul Viilor>. Din păcate, vremea a fost potrivnică, rece, dar peste 80 de atleţi, incluzând copii la categoria de vârstă 2002-2003, s-au aliniat la start, în marea lor majoritate din Timişoara şi Lugoj, iar suprafaţa cu teren variat a fost bună, a fost un bun teren de iarbă. Ar fi fost şi mai mulţi participanţi dacă unii atleţi timişeni n-ar fi fost implicaţi la ora actuală în participarea la sezonul indoor, de sală”, a spus Adrian Vrudnik, director de concurs şi şef al catedrei secţiei de atletism la CSS Lugoj, care, împreună cu colegii săi profesori, a contribuit la buna desfăşurare a etapei judeţene, organizată în colaborarea Clubului Sportiv Şcolar local cu Direcţia Judeţeană pentru Sport Timiş şi Asociaţia Judeţeană de Atletism Timiş.
Acest concurs, pe categorii de vârstă de la seniori, tineret, juniori I, juniori II, juniori III, copii I, copii II şi până la copii III, în condiţiile în care Federaţia Română de Atletism a introdus la faza finală a Campionatului Naţional de Cros din 2010 şi grupa de vârstă ´99-2000, se constituie drept o etapă obligatorie în vederea participării la finala din 3 martie, la Băile Felix.
„Criteriul de calificare nu ţine de locul ocupat la categoria de vârstă, ci de participarea în sine la faza judeţeană. Rămâne la latitudinea antrenorilor de club câţi atleţi vor fi aliniaţi la faza finală a Campionatului Naţional”, a mai explicat Vrudnik. La ediţia fazei finale din 2010, primii 6 clasaţi la categoriile lor de vârstă în crosurile etapei judeţene au fost înscrişi în competiţie.
La copii III, categoria de vârstă 2002-2003, unde băieţii au alergat pe distanţa de 750 metri iar fetele pe 650 metri, s-a impus Cosmina Dănilă (Şcoala Belinţ), urmată de Timeea Gaşpar (Şcoala Generală 4 Lugoj), respectiv Alexandru Boancă (LPS Banatul Timişoara).
La copii II, cei mai iuţi pe 1.200 metri au fost Bogdan Marton, Iosif Rus şi Laurenţiu Hotima, cu toţii de la LPS Banatul, respectiv Penina Merticaru, de la CSS Lugoj, elevele alergând pe distanţa de 1.000 metri.
Cei mai rapizi la categoria copii I, grupa ´98-´99, pe 1.200 respectiv 1.500 metri, au fost Simona Romaneţ, antrenată la LPS Banatul de profesorul Ion Niculiţă, Gabriela Mihalcea, eleva profesorului Marcel Grigorescu la LPS Banatul şi Ana Rus şi Andreea Jurcă, şi ele tot de la liceul vocaţional timişorean, respectiv, dintre băieţi, Denis Bucevski, gemenii Denis şi Darius Ştefoni şi Cornel Podean, cu toţii de la CSS Lugoj.
La juniori III, unde s-a alergat pe 2000 respectiv 3000 de metri, s-au impus Adina Dărăban (LPS Banatul, antrenor Adrian Laurenţiu), Maria Duicu şi Nicoleta Gherghinescu, şi ele de la LPS Banatul, respectiv Nicolae Adrian Jurjiu, campionul naţional pe 300 metri antrenat la LPS Banatul de Marcel Grigorescu, urmat de David Rus (antrenor Ion Niculiţă), Darius Teodoru, de la Şcoala Generală 25, antrenat de Adrian Laurenţiu, şi localnicul Darius Pârvulescu, de la CSS Lugoj.
La juniori II, pe 3.000 respectiv 4.000 metri, au excelat Rebeca Rus (LPS Banatul), Andrada Bulgăraşu (CSS Lugoj) şi Sandra Mihai (LPS Banatul), respectiv Andrei Bărbuţ, elevul lui Marcel Grigorescu la LPS Banatul, un bun alergător pe 800 metri, care s-a impus detaşat pe teren variat, urmat fiind de Mario Motica şi Gabriel Nicola.
La juniori I, unde distanţele sunt de 3.000 respectiv 5.000 metri, s-au aliniat doar 4 sportive, impunându-se Cristina Ieremie (LPS Banatul, antrenor Marcel Grigorescu), urmată de colega de club Daiana Bobeş, dintre băieţi, care au alergat de fapt peste 5.500 metri, învingând Claudiu Constantinescu, cu dublă legitimare la LPS şi CSM Timişoara, şi el sportiv antrenat de profesorul Grigorescu, secondat de Iulius Bâlbă, de la CSS Lugoj.
În fine, la tineret şi seniori participarea a fost foarte restrânsă, studenta şi arbitrul de fotbal Lavinia Bozdog, de la CSS Lugoj, alergând fără concurenţă pe cei 4.000 metri ai probei feminine de tineret, în vreme ce seniorii au optat pentru acoperirea a 8.400 metri de traseu, în loc de 8 kilometri, prevăzuţi pentru acest concurs.
În fine, între seniori s-a impus Constantin Mâneran, născut în 1986, cu dublă legitimare la CSU şi CSM, ambele din Timişoara, cu timpul de 30.47, urmat fiind de Laurenţiu „Pantani” Bogdănescu, născut şi el în ´86, un împătimit ciclist care în anul 2010 a obţinut locul 2 pe echipe, cu CSM Lugoj, la Maratonul Heillbronn, respectiv locul 5 pe ţară în criteriul de selecţie pentru Campionatul Mondial de alergare montană, pe locul 3 clasându-se Ionuţ Latiş, care a participat de fapt înafara concursului, în baza apartenenţei sale ca legitimare la CSU Galaţi.
Gazdele lugojene vor organiza la finele săptămânii viitoare o altă întrecere atletică, şi anume o fază a Campionatului Naţional de aruncări lungi pe timpul iernii.