Ungaria, eliminată de Brazilia în prelungirile sferturilor. Polonia, Danemarca şi gazda Serbia, în semifinalele Mondialului: vineri, la Beograd
Brazilia a rămas unica reprezentativă neînvinsă la turneul final al celei de-a 21-a ediţii a Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia, dar a tremurat serios în repriza secundă a sferturilor de finală cu Ungaria, când, după ce Anita Gorbicz …
Episodul 2. Amintirea lui Emanoil Miţaru (1938-2004), un reputat sportiv bănăţean: de la Recolta Comloşu Mare la Ştiinţa (Poli) şi CFR Timişoara
GALERIE FOTO. Minifotbalul, între trecut, prezent şi… viitor, la Timişoara, într-o adevărată Gală pentru românii care domină autoritar Europa
Zilele trecute a avut loc la Timişoara prima conferinţă naţională dedicată exclusiv minifotbalului românesc. Sub titlul de "Minifotbalul, între trecut, prezent şi... viitor", întrunirea a reunit reprezentanţi ai forului mondial, european şi naţional de minifotbal, pe cei care au pus bazele revigorării acestui sport în ţara noastră şi mulţi reprezentanţi ai cluburilor importante din România, dar şi din judeţul Timiş, evenimentul fiind găzduit de Hotel Casa de la Rosa în organizarea echipamenteminifotbal.ro, F.R. Minifotbal, Joma România, Alborz şi colegii de breaslă de la BanatSport. Remarcat de forul mondial pentru promovarea sportului şi totodată organizator pentru a câta oară a Internaţionalelor României plus a Campionatului Naţional de seniori, cu localnici în forul Badminton Europe şi cu multipli medaliaţi în 2013, badmintonul timişorean se întreabă de ce s-a ales la „Gala Sportului 2013” doar cu mărunţiş
“N-a fost an de la Dumnezeu în care aceste ierarhii să fie bine făcute”, o constatare de sezon lansată decembrie de decembrie de măcar o persoană implicată în sportul timişean în urma “Galei”, a fost rostită şi după evenimentul de ieri, membrii unei ramuri olimpice cu o bună activitate pe mai multe planuri şi în 2013 arătându-se cel puţin contrariaţi, dacă nu chiar revoltaţi, de ceea ce au perceput drept o subapreciere şi subestimare a badmintonului local şi a reuşitelor sale la capătul unui sezon în care sportivi din această mai puţin mediatizată disciplină au greblat o acoladă de medalii la nivel naţional şi internaţional, dar nu numai, generate fiind şi o multitudine de iniţiative cu un impact pozitiv în ceea ce priveşte promovarea sportului. Ungaria, calificată în sferturile Mondialului din Serbia
Ungaria a devenit cea de-a cincea sfertfinalistă la ediţia cu numărul 21 a Campionatului Mondial de handbal feminin din Serbia.
Depăşită joi de România, în penultima etapă a Grupei D, Ungaria a pierdut şi vineri, 26-27 cu Germania, clasându-se astfel …
Ca în Brazilia, în 2011: eliminare în optimi. Încă dinainte Gaţu&Co ar fi trebuit să lase FRH, dar România – Polonia 29-31
Rezultatele din teren sunt doar efectul final al strategiilor şi managementului federal iar reprezentativa de senioare a României, învinsă şi eliminată în această seară, la Novi Sad, din optimile de finală ale turneului final mondial, a demonstrat din nou că handbalul feminin carpatin trăieşte de fapt din amintiri, mult prea numeroasele şi gravele deficienţe sistemice din bătătura FRH neputând fi acoperite doar cu praful în ochi aruncat prin performanţele cât de cât acceptabile ale "tricolorelor". In memoriam Doina Cojocaru, inter care juca pentru România, în 1973, la Beograd, finala Campionatului Mondial de handbal feminin
Duminica viitoare, când la Beograd va avea loc finala celei de-a 21-a ediţii a Campionatului Mondial de handbal feminin, în care România năzuia să evolueze, în sala "Constantin Jude" se va disputa un patrulater juvenil cu ocazia celei de-a XVIII-a ediţii a "Memorialului Doina Cojocaru", în amintirea interului care juca în urmă cu 40 de ani pentru România, tot la Beograd, în finala celei de-a cincea ediţii mondiale de handbal în 7, adjudecată atunci de Yugoslavia, cu 16-11. Aveau să treacă 32 de ani şi 12 turnee finale mondiale pentru ca româncele să reediteze, în 2005, în Rusia, performanţa intrării într-o finală... Juniorii I de la LPS Banatul Timişoara stabilesc scorul campionatului, la Arad: 24-52
LPS Banatul Timişoara a încheiat în trombă anul 2013, impunându-se cu 52-24 (25-11) în deplasarea la Arad şi stabilind astfel scorul actualei ediţii a Seriei E în Campionatul Naţional de juniori 1, superior ca diferenţă de scor tuturor victoriilor consemnate în această toamnă inclusiv de celelalte fruntaşe de pe podium, din Reşiţa şi Târgu Jiu. Timişorenii au depăşit totodată şi recordul de goluri marcate, stabilit miercuri cu severinenii, 51-33, în frumoasa ambianţă cu tribună plină din “Banu Sport”. Rezultatele celui de-al treilea turneu al seriei vestice H în Campionatul Naţional de juniori III, la sala Banu Sport: Unirea Sânnicolau Mare învinge pe linie, cauzându-i liderului LPS Banatul primul eşec stagional
Cel de-al treilea turneu al Seriei H din Campionatul Naţional de juniori III s-a disputat de vineri până duminică în sala Banu Sport cu participarea a şase cluburi din zonă, dintre care 3 din Timişoara, organizator fiind Şcoala Generală 7 din Calea Lipovei, două din judeţul Timiş şi reşiţenii de la „Traian Vuia”, încheindu-se cu câteva minute în urmă. Iată rezultatele celor 15 meciuri şi ierarhia actualizată... 69 de copii de la 13 şcoli în cea de-a IV-a ediţie timişeană a „Shuttle Time – Badmintonul în Şcoli”. Podiumurile celor 8 categorii precum şi laureaţii anului 2013, pe şcoli fiind Generală 24 Timişoara
Şcoala Gimnazială numărul 24 din Timişoara este campioana anului 2013, desemnată în urma celei de-a IV-a ediţii a concusului de badminton pentru copii Shuttle Time România, la care au participat ieri 69 de elevi din 13 şcoli ale judetului Timiş, pe 8 categorii, băieţi şi fete de clasele I-II, III-IV, V-VI, VII-VIII. În urma întrecerii de la Liceul Teoretic David Voniga din Giroc au fost anunţaţi, pe baza punctelor acumulate în cele 4 turnee ale anului, şi cei 8 câştigători pe 2013, pe aceleaşi grupe de vârstă. Lista ocupanţilor podiumurilor de ieri şi cea a laureaţilor anului, mai jos... Colegiul Tehnic Regele Ferdinand I câştigă Supercupa Memorialului Revoluţiei 1989: 2-1 cu Fundaţia Rudolf Walther
Sâmbătă 14 decembrie, la Sala Constantin Jude (Olimpia) din Timişoara, a avut loc SUPERCUPA MEMORIALUL REVOLUȚIEI la minifotbal, ajunsă la ediția a II-a, între echipa Colegiului Tehnic „Regele Ferdinand I” şi echipa Fundaţiei “Rudolf Walther”. Prima a câştigat în luna iunie turneul de minifotbal destinat elevilor de liceu “Cupa Eroilor Neamului” (o competiţie sportivă care se adresează elevilor din gimnaziile şi liceele timişorene), iar cea de-a doua este proaspăta câştigătoare a “Cupei Memorialul Revoluţiei 1989”, competiţie destinată echipelor ale unor ONG-uri, biserici şi alte instituţii care se ocupă de tineri defavorizaţi din punct de vedere social (orfani din revoluţie, tineri proveniţi din orfelinate, centre de re-educare minori, copiii străzii etc), respectiv echipele unor asociaţii revoluţionare. CS Universitatea, en-fanfare: iarăşi 3:0
Amintirea lui Emanoil Miţaru (1938-2004), un reputat sportiv bănăţean: de la Recolta Comloşu Mare la Poli şi CFR
Amintirea lui Emanoil Miţaru (1938-2004), un reputat sportiv bănăţean: de la Recolta Comloşu Mare la Ştiinţa (Poli) şi CFR Timişoara
Efect al vasalităţii Timişoarei peste ani în faţa lui Dinamo, ACS Poli e muşcată rău de tot în „Groapă”, inclusiv de 4 tineri… timişoreni: 4-0 (3-0). Umilire
Orice-ar face ACS Poli în proiectarea momentan alb-neagră, şi e foarte greu de crezut că va entuziasma bruma de creduli mai degrabă înfometaţi de fotbalul de Liga 1, cert este că Timişoara va suferi şi în continuare în umbra târâtă peste ani de vasalitatea faţă de parcă nemuritoarea Dinamo, „câini roşii” mereu hrănindu-se şi revitalizându-se cu sânge proaspăt tocmai de pe malurile Begăi, iar şi această tentativă a autorităţilor locale este sub spectrul aceluiaşi handicap bănăţean, perpetuat de fapt chiar şi într-o perioadă cu un „investitor” elefantin, cea mai bună dovadă fiind oferită de umilinţa suferită în această seară de nou-promovată, 4-0 (3-0) în „Groapă”, unde-au zburdat pentru bucureşteni şi 4... timişoreni migraţi de dată recentă spre sud-est. Supercupa „Memorialul Revoluţiei 1989” la minifotbal, sâmbătă la 9,30, în „Constantin Jude”: C.T. „Regele Ferdinand I” – Fundaţia Rudolf Walther
Un joc care tinde să devină o tradiţie, într-o perioadă a anului încărcată de profunde semnificaţii nu doar din punct de vedere al creştinătăţii dar şi al spiritului de jertfă pe altarul aspiraţional al libertăţii. Cu timişorenii Ţăruş, Popîrlan, Lazăr, Calafeteanu, „Lupii” Bucureşti pierd returul la Brive: 20-9 (3-9)
„Lupii” Bucureşti au avut 4 titulari de la RCM UVT Timişoara în returul din această seară din Hexagon, în etapa a patra a grupelor AMLIN Challenge Cup, XV-le oaspete cedând însă la reluare în faţa alb-negrilor lui CA Brive Correze …
România răstoarnă la reluare Ungaria şi ţinteşte şefia Grupei D: 21-17 (8-10) la Novi Sad
Într-o atmosferă care a crescut intensitatea disputei dar a şi depăşit ca spectacol nivelul în sine al jocului, România a răsturnat în această seară soarta meciului cu Ungaria, din penultima zi a fazei grupelor la Campionatul Mondial de handbal feminin …
Sebastian Bota, după Politehnica Timişoara – Dinamo 21-26: „Cred că nu s-a pus deloc problema învingătoarei”
După ce în prima parte a condus de două ori cu 8 goluri avans, deţinut şi la pauză, respectiv în trei rânduri a avut un avantaj de 9 goluri în repriza secundă, antrenorul lui Dinamo Bucureşti, Sebastian Bota, a remarcat …
„Cupa Revoluţiei” la box, ediţia 23: vineri la 5, la CSŞ Bega. Mihai Leu şi Francisc Vaştag, prezenţi
LPS Banatul trece în premieră în acest sezon de cota de 50 de goluri marcate într-un joc, Vuia, Zamfor şi Furak reuşind câte 7
Băieţii de la HC Giroc, în Serbia să joace la Alibunar, în Serbia să încurajeze România la Novi Sad, la Campionatul Mondial feminin
Secund clasata la finele turului în Campionatul Judeţean Timiş, HC Giroc, care de Ziua Naţională s-a deplasat la partenerii ei de-acum tradiţionali din Alibunar, în Serbia, pentru un al treilea meci direct, încheiat cu victoria timişenilor la un gol diferenţă, trece graniţa de mai multe ori în această săptămână, pentru a încuraja din tribuna “Spens” din Novi Sad reprezentativa României, la turneul final al Campionatului Mondial feminin. 