BC Timba câștigă duelul ultimelor clasate. „Urșii” au făcut diferența de la libere

BC Timba Timișoara s-a impus cu 71-62 la Cluj, cu Universitatea, în duelul ultimelor clasate. Cele două formații au înscris la fel de multe puncte din acțiune, iar diferența s-a făcut de la linia de fault, „urșii” au beneficiat de 31 de libere, față de 16 ale gazdelor. Timișorenii au câștigat trei din cele patru sferturi, iar înlocuitorul lui Glazyrin, Terrell Vinson, și-a făcut debutul pentru galben-negrii.

Jahsha Bluntt - coșgheterul partidei de la Cluj

Jahsha Bluntt – coșgheterul partidei de la Cluj

Loturile ambelor echipe au suferit multe modificări față de partida din tur, astfel că meciul a fost mult mai echilibrat ca cel de la Timișoara când Timba a câștigat cu 40 de puncte. La retur, Murărescu i-a trimis în primul 5 pe Miskovic, Hall, Reljic, Bluntt și Mijatovic, iar gazdele au început partida cu Mays, Borsa, Perkins, Lazăr și Burrell. Bluntt a deschis scorul de la linia de fault, iar clujenii au preluat conducerea cu 4-2 și 8-6. Sfertul unu a continuat să fie echilibrat, iar la finalul acestuia scorul era 17-19. „Urșii” s-au desprins de două ori la șase lungimi în actul secund, dar gazdele s-au apropiat, astfel că la jumătatea sfertului doi scorul era 25-29. După două minute în care nici una din echipe nu a marcat, a urmat un parțial de șapte puncte al galben-negriilor, iar Kryvsevich a marcat pentru gazde, stabilind scorul după prima repriză, 27-36.

Timișorenii s-au menținut în jurul avansului de zece lungimi până în minutul 27, dar Universitatea a avut un „run” de șapte puncte într-un minut și s-a apropiat la 41-44 și 44-46, cu un minut înaintea ultimei pauze. Bluntt și Filip au stabilit scorul după trei sferturi, 44-49. Timba s-a distanțat la nouă lungimi, iar elevii lui Carmin Popa au încercat o nouă revenire, apropiindu-se la 55-60 cu trei minute și jumătate până la final. Bluntt a marcat două „trițe” în mai puțin de un minut și i-a distanțat pe „urși” la 55-68. Ecartul a crescut la zece puncte cu jumătate de minut înainte de final, clujenii au înscris de trei ori de la libere pentru 62-69, iar Hall, tot de la linia de fault, a stabilit scorul final, 62-71. BC Timba obține o victorie importantă în cursa pentru evitarea retrogradării și prelungește seria de înfrângeri a Universității la 16.

Jahsha Bluntt a fost coșgheterul partidei cu 20 de puncte, la care a adăugat 6 recuperări. Pavle Reljic l-a urmat cu 18 puncte, în timp ce Danilo Mijatovic a încheiat partida în double-double, cu 12 puncte și 11 recuperări, la care a adăugat 5 pase decisive. Pentru Timba au mai înscris: Ivan Miskovic (6 puncte), Terrell Vinson (6), Larry Hall (6) și Leonard Filip (3). Au mai jucat: Costa, Pătru, Andrieș și Mihuți. Vinson și-a făcut debutul pentru formația timișoreană și a petrecut aproximativ 13 minute pe parchet. Pe lângă cele 6 puncte și-a mai trecut în cont 4 recuperări, 3 faulturi, 6 faulturi de la adversari, o minge pierdută și un capac. De la Universitatea, Brian Burrell a fost cel mai bun marcator cu 19 puncte.

Cele două echipe au marcat la fel de multe puncte din acțiune, chiar dacă BC Timba a avut procentaje superioare. „Urșii” au înscris 16 din cele 30 de șuturi de două puncte (53%) și 6 din 20 de trei (30%), față de 19 din 42 de două (45%) și 4 din 16 de trei (25%). Clujenii au avut un procentaj mai bun la linia de fault cu 12 din 16 libere transformate (75%), dar oaspeții au beneficiat de mai multe libere, 21 marcate din 32 (68%). Galben-negrii au recuperat 36 de mingi (9 ofensive, 27 defensive), cu 8 mai mult ca Universitatea. Timba a încheiat partida cu 16 pase decisive, 20 de faulturi, 18 mingi pierdute și 9 intercepții, iar clujenii au avut 13 assist-uri, 24 de faulturi, 19 mingi pierdute și 14 intercepții.

Cu această victorie, Timba este la un singur succes în spatele craiovenilor, în timp ce clujenii au acumulat al 16-lea eșec în campionat. Timișorenii joacă următoarea partidă pe propriul teren la finalul săptămânii viitoare, când la sala Constantin Jude va veni campioana CSU Asesoft Ploiești.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Baschet și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 − sase =

 


Ultimele articole din categoria Baschet: