Bianca Blănaru şi Dora Ardelean, vîrfurile baschetului juvenil timişorean, au jucat titulare în recentul turneu din Germania al selecţionatei României sub 18 ani, parte a programului de pregătire pentru Campionatul European din vara acestui an.
Fără ele în echipă, CSŞ Bega a cedat în weekend la ambele categorii de vîrstă, în primele jocuri oficiale din 2011, mai întîi la categoria sub 16 ani, vineri seară, la Dej, cu scorul de 43-37, iar apoi sîmbătă şi duminică în turneul grupei sub 17 ani, la Cluj, cu 48-34 în faţa junioarelor din Reghin, cu 46-33 la gazda M.C. Cluj şi cu 55-49 la LPS Alba Iulia, unde va avea loc următorul turneu la U-17, în 11-12 februarie, iar apoi în martie, la Timişoara.
„Rezultatele nu spun totul, în primul rînd pentru că avem şanse mari de calificare în turneele semifinale ale Campionatului Naţional, la toate categoriile de vîrstă, şi apoi pentru că puteam la fel de bine să cîştigăm jocurile, chiar şi în condiţiile absenţei lui Bianca şi Dora respectiv aliniind unele junioare şi la o categorie superioară de vîrstă, o zi după meciul de la Dej”, explică Veronica Gavrilă, una dintre cele 3 profesoare antrenînd echipele feminine la secţia de baschet a CSŞ Bega.
„De fapt, cu echipele sub 18 ani, sub 17 şi sub 16 mergem la medalii în campionatul naţional”, spune Gavrilă, care tinde să repete performanţele din 2010 în nişte circumstanţe actuale cu totul speciale, cele mai delicate din activitatea de 7 ani a ex-baschetbalistei la catedra clubului sportiv şcolar: „Am muncit prea mult, am pus atît suflet şi pasiune, pentru a le lăsa tocmai acum. Încerc tot ce ţine de mine şi deşi voi lua o scurtă pauză la un moment dat, voi fi alături de jucătoare”, a continuat mămica însărcinată în luna a opta şi acasă cu o fetiţă de 3 şi jumătate, căreia îi va aduce o surioară…
Noi am întrebat-o cum se descurcă şi cu cele 36 de junioare la Sala „Profesor Mircea Albu”. „Chiar nu ştiu cum reuşesc!” Cert e că Gavrilă conduce două antrenamente pe zi iar la final de săptămînă e pe banca tehnică, sîmbătă urmînd în sala „Profesor Mircea Albu” jocul junioarelor sub 18 ani, de la ora 10,30, contra CSŞ Gloria Arad.
Ocazie cu care ar putea fi din nou aliniate Blănaru, pivotul de 1,95 metri, născută în 1995 şi de 5 ani la club, şi Ardelean, extrema de 1,89 metri, născută în 1994 şi de şase ani la CSŞ Bega. „Valoarea le permite să evolueze la categorii superioare de vîrstă, Bianca fiind de altfel utilizată la toate cele 4 niveluri ale selecţionatei naţionale, iar Dora la trei, cu rezultatele pe care le ştim pe 2010. Bianca Blănaru e campioană europeană la sub 18 ani, Divizia B, şi campioană balcanică la sub 17 ani, iar împreună s-au clasat pe opt la U-16”, aminteşte Veronica Gavrilă, care în consecinţă nu le antrenează permanent la club. „Junioarele sunt solicitate în stagii aproape lunare, la diferite acţiuni ale loturilor naţionale”.
Chiar şi aşa, fetele de la CSŞ Bega trag nădejde să adauge titlurilor de vicecampioane naţionale la junioare I şi junioare II, plus locului 4 la sub 16 ani, cu toate obţinute în 2010, şi să rămînă acelaşi rezervor valoric pentru senioarele Timişoarei, între care se regăsesc echipiere lansate din sala „Profesor Mircea Albu”.