Marian Florin Enache, juniorul în vîrstă de 17 ani legitimat la CSŞ Bega Timişoara, se întorcea luna trecută cu o medalie de bronz de la Campionatul Mondial de juniori, găzduit la Plovdiv. Multiplul campion naţional juvenil s-a întors în acest week-end pe aceleaşi ape ale vecinilor bulgari, cu ocazia Balcaniadei, urmînd a vîsli de această dată şi la simplu, nu doar în barca de 4. Iată ce ne-a spus în exclusivitate Enache în pragul acestei noi tentative…
Practicant al canotajului de la vîrsta de 14 ani, Marian Florin Enache are înconjurată în calendar data de 22 octombrie 2009, cînd a avut primul contact cu sportul pe ape, fiind legitimat la gruparea timişoreană: „Doamna profesoară Elvira Văsuţ m-a selectat de la Şcoala Generală din Aninoasa, în judeţul Gorj, şi am început antrenamentele. A început să-mi placă şi am obţinut timpi din ce în ce mai buni, iar după 7 luni am devenit campion naţional de fond iar în luna august obţineam o medalie de bronz la Naţionalele de la Năvodari, rezultat care m-a motivat foarte tare şi am prins un loc în barcă pentru Balcaniadă”.
Longilinul junior, care măsoară 1,88 metri, cîntărind 66 kilograme, avea să obţină în 2010 şi 2011 medalii de argint şi aur în întrecerea regională a Balcaniadei, ceea ce îi conferă un atu psihologic în faţa încercărilor din acest week-end: „Am fost foarte bucuros pentru faptul că am prins Balcaniada, unde am luat argint în proba de 8+1 iar în anul următor am cucerit argintul la simplu, în 1x, şi aur în 4x”.
Progresia a continuat şi în anul în curs, cel mai fructuos pentru juniorul care în luna iulie a împlinit 17 primăveri: „Anul 2012 a fost un an mai reuşit, să zic aşa, în care am ieşit campion naţional la fond pe distanţa de 6000 metri, pe apele Begăi, iar apoi am ieşit vicecampion european în proba de 4x alături de Colceag Laurenţiu, Buznean Florin şi Bocancea Nicu. Iar luna trecută, în august, odată ajunşi în Plovdiv, am cucerit bronzul la Campionatul Mondial de juniori…”
Aşadar aproape 3 ani de intense pregătiri, trăgînd la vîsle, şi o a treia participare la Balcaniadă, unde „aştept un rezultat cît mai bun în probele de 1x şi 4x”, după cum şi-a exprimat speranţele Enache.