Arhiva etichetelor: canotaj

Baza de canotaj a CSM Timişoara de pe malul Begăi, demolată cu buldozere vizavi de „Bănăţeana”, dar speranţa sufletului canotajului timişean, Zlatomir Balojin, e alimentată din biroul preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă. „În tot acest rău e şi-un bine, şi-am primit semnale ce dau nădejde în sensul înfăptuirii binelui!”

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Canotaj Timiş, Zlatomir Balojin, totodată conducător şi antrenor al secţiei de canotaj la CSM Timişoara, prezent săptămâna aceasta în capitală cu ocazia tradiţionalului Campionat Naţional de Fond (6.000m) pentru juniori, tineret şi seniori, tocmai a primit asigurări ferme de nicăieri altundeva decât din biroul preşedintei Agenţiei Naţionale pentru Sport, multipla campioană olimpică de canotaj Elisabeta Lipă, în sensul că situaţia temporară ce afectează direct activitatea canotorilor de la Clubul Sportiv Muncipial, prin recenta demolare a bazei CSM de pe malul Begăi, "rasă" de buldozere vizavi de "Bănăţeana", îşi va găsi rezolvarea favorabilă tinerilor cu vâsle pe luciul apei, promisiunea verbală în acest sens, că "totul va fi bine", venind din partea edilului Timişoarei într-o convorbire telefonică purtată la mijlocul acestei săptămâni cu diriguitoarea ANS. 
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Laurențiu Danciu, aur cu tineretul României la Euro U23 la 8+1 și 4 rame, Andreea Iorgovan aur la 8+1 feminin. ”Tricolorii”, 5 medalii de aur și 4 de argint, primii pe continent în Belgia

România a dominat ierarhia pe națiuni a ediției din acest an a Campionatului European de canotaj rezervat categoriei sub 23 de ani, cucerind în Belgia nu mai puțin de 5 medalii de aur și 4 de argint, în trei dintre ambarcațiunile care au câștigat finale A continentale la Hazewinkel vâslind și sportivi lansați pe ape pe canalul Bega, Laurențiu Danciu în echipajele ”tricolore” de 8+1 și 4 rame, Andreea Iorgovan în cel feminin de 8+1.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Etapa I a Cupei Mondiale 2022, la Beograd: VIDEO

După triumful ”flotilei” Federației Române de Canotaj de a se menține și în această ediție în fruntea ierarhiei pe medalii a Campionatului European sub 19 ani, cu 3 victorii pe lacul Varese în ambarcațiuni de 4 vâsle și rame respectiv în cea de 8+1 a fetelor, plus câte o medalie de argint și bronz, în condițiile în care 14 țări au cucerit medalii în Italia din totalul celor 29 aliniind 400 de canotori la start, și elenii cu 3 medalii de aur, gazdele cu 8 în total, iată că sfârșitul acestei săptămâni aduce prima regată mondială post-olimpică, prima a noului sezon 2022, și anume etapa inaugurală de Cupa Mondială din Serbia vecină. 
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSŞ Bega Timişoara, serie de jocuri demonstrative pentru promovarea sporturilor din club: baschet, canotaj, fotbal, rugby, volei. Dar… fără spectatori

Clubul Sportiv Şcolar BEGA Timişoara organizează, în perioada 4-9 noiembrie 2021, o festivitate și o serie de jocuri demonstrative pentru promovarea ramurilor sportive de performanţă oferite de club: baschet, canotaj, fotbal, rugby, volei.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FOTO + VIDEO. România, două medalii de aur și 4 de argint, în careul fruntaș la Campionatul European de canotaj din Italia

Ambarcațiunile Federației Române de Canotaj au fost pe culoar în 9 din totalul celor 22 de finale A la medalii ale ediției din acest an a Campionatului European pentru seniori, șase echipaje ale flotilei ”tricolore” asigurându-și clasări pe primele două trepte ale podiumului, ceea ce a propulsat delegația din Carpați în careul fruntaș al ierarhiei generale a întrecerii pe ape de la Varese, în Italia, unde două bărci de fete și-au apărat cu succes titlurile de anul trecut.   
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Premiul Mentor pentru excelență în educație pe Timiș: ultima lună de nominalizări. VIDEO: premianți la ediții precedente, Ligia Letiția Jicman – antrenor șah, în 2014, Maria Dida Ghiață – antrenor emerit canotaj, în 2015

Fundația Pentru Comunitate mai primește în această lună nominalizări la ”Premiul Mentor pentru excelență în educație”, inițiativă prin intermediul căreia profesorii și antrenorii din Timiș pot fi nominalizați. Promotorii premiază anual 10 profesori și antrenori care au descoperit tineri talentați și au avut un rol important în viața lor, premiul constând dintr-un trofeu realizat de apreciatul artist Ioan Nemțoi, și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Detalii și formularul de nominalizare  online https://pentrucomunitate.ro/ro/mentor
Publicat în Canotaj, Şah, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vânt bun. România, tot 6 medalii la Euro, dar mai prețioase: VIDEO

Flotila României și-a conservat captura numerică de medalii de la o ediție la alta, cucerind tot șase și la European Rowing Championships 2020, desfășurată la Poznan, de astă dată patru de aur, una de argint și una de bronz, mai prețioase decât anul trecut, la Campionatul European de la Lucerna, unde obținea o singură medalie de aur, patru de argint şi una de bronz. Drept urmare, delegația Federației Române de Canotaj în Polonia s-a clasat pe locul 3 în clasamentul pe naţiuni, în urma Olandei, cu 8 medalii de aur, una de argint și două de bronz, şi Italiei (4-5-2). O completare notabilă a întâietății ”tricolore” pe 2020 în ierarhiile pe medalii la Europenele sub 23 de ani, cu 5 medalii de aur, 3 de argint și două de bronz, respectiv cele de juniori (5-2-0).
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Canotori de pe Bega, clasări pe podium la Campionatul Național de ergometru pentru seniori și juniori

Primul sfârșit de săptămână al lunii martie a adus întrecerea anuală a Campionatului Național de ergometru sub egida Federației Române de Canotaj, principală competiție de sală a sezonului rece în pregătirea celui pe apă, care va fi inaugurat pe plan intern conform tradiției la Timișoara, cu ”Naționalele” de Fond, pe 6.000 de metri, după mijlocul lui aprilie. Concurența de sâmbătă a seniorilor și juniorilor, individual și pe echipe, a fost pe uscat, pe ergometre, la Piatra Neamț dar și în Italia pentru selecționabilii convocați în stagiul extern.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, locul 2 la seniori și 3 locuri 3 la juniori în Cupa României la ergometru

Federația Română de Canotaj a organizat în câteva centre zonale prima competiție din calendarul pe 2019, destinată conform tradiției la ceas de februarie sezonului rece, de testare în cursul pregătirilor în sală în vederea întrecerilor pe luciul apei, iar Cupa României la ergometru individual și pe echipe a propus 7 probe de simplu și câte 4 de dublu respectiv în echipaje de patru la juniori, precum și câte 3 probe de simplu și de dublu plus două în formații de 4 la seniori. CSM Timișoara a fost implicată la ambele categorii de vârstă, sportivul județului Timiș în 2018, Alexandru Laurențiu Danciu, cucerind locul 2 între seniori în pereche cu David Cătălin Hălmăgian prin a trage în stagiul ”tricolor” de la Piediluco, cu alte 3 locuri 3 pentru gruparea de pe Bega la juniori.
Publicat în Canotaj | Etichete , , | Lasă un comentariu

Alexandru Laurențiu Danciu, sportivul anului în județul Timiș: ”Am trecut acum la seniori şi vreau să mă apropii de cei mari”

Canotajul românesc a vâslit cu sârg și mult spor în anul 2018, iar din noul val a împrospătat strocul și Alexandru Laurențiu Danciu, desemnat săptămâna trecută sportivul numărul 1 al județului Timiș în ierarhia individuală a competitorilor din discipline olimpice. În această după-amiază a dominat prin alura sa atletică ”Gala Sportului”, performerul de la C.S.M. Timișoara primind coronița laureatului din fruntea clasamentului competitorilor timișeni din 2018, pe baza câștigării titlului mondial de juniori și locurilor 2 la Campionatul European juvenil respectiv la Jocurile Olimpice ale Tineretului, salbă completată prin medaliile adjudecate la Campionatul Național FRC.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Antrenorul anului în Timiș, Zlatomir Balojin: ”Dacă autorităţile nu pot ţine un sportiv care va merge la Jocurile Olimpice, atunci închidem porţile şi ne lăsăm de treabă”

Desemnat antrenorul anului 2018 în sportul timișean, Zlatomir Balojin, de la CSM Timișoara, a adus vești proaspete cu ocazia Galei Sportului, desfășurată de la ora 17 la Restaurantul Flora, în legătură cu sportivul său Alexandru Laurențiu Danciu. Canotorul din fruntea ierarhiei celor mai buni sportivi din Timiș în topul individual olimpic pe 2018 va face parte din flotila ”tricoloră” cu destinație peninsulară, implicând un pas înainte cu vedere spre Țara Soarelui Răsare, ceea ce obligă pe plan local.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Canotorul Alexandru Danciu (CSM Timișoara), sportivul anului 2018 în Timiș. Luptătorul Ivan Guidea (CSM Lugoj) și canotorul Denis Nichitean (CSȘ Bega), pe podium

Canotorul Alexandru Laurențiu Danciu, de la C.S.M. Timișoara, a fost desemnat cel mai bun sportiv timișean al anului 2018 în ierarhia individuală a competitorilor în discipline olimpice, pe baza câștigării titlului mondial de juniori și locurilor 2 la Campionatul European juvenil respectiv la Jocurile Olimpice ale Tineretului, salbă completată prin medaliile adjudecate la Campionatul Național FRC. Iar cel care l-a pregătit, Zlatomir Balojin, este antrenorul anului 2018 în județul nostru. Dar iată clasamentele complete...
Publicat în Canotaj, Lupte | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”Mondialul” de canotaj de coastă în ape deschise: VIDEO

Campionatul Mondial de canotaj de coastă sub egida forului internațional în sportul cu vâsle, FISA, și-a derulat ediția din acest an la Oceanul Pacific, în Victoria, în extremitatea sudică a insulei Vancouver din provincia canadiană British Columbia, constând în serii preliminare și finale, unele decise la virajele în dreptul balizelor, ducând și la loviri între vâsle.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

România, prima și la Campionatul European de tineret sub 23 de ani, cu 31 de medaliați cu aur în 8 probe din 13 bărci la start

Vară extrem de fructuoasă pentru Federația Română de Canotaj pe scena continentală și mondială, flotilele ”tricolore” navigând cu succes în ultimele 3 întreceri majore și cucerind o sumedenie de medalii de la finele lunii iulie, mai întâi la Campionatul Mondial sub 23 de ani din Polonia, iar apoi la Glasgow, la Campionatul European de seniori, și cel mai recent în Belarus, la încheierea săptămânii trecute, la Campionatul European U23. Locul 1 pentru România la Brest în ierarhia generală pe medalii, precum la începutul lunii august în Scoția. Iar începând de duminică urmează la Plovdiv vreme de o săptămână Campionatul Mondial de seniori.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , | Lasă un comentariu

România, zestre în creștere de la o ediție la alta în Mondialul U23, între cele 5 flotile cu minim două medalii de aur

Delegația României la ediția încheiată ieri a Campionatului Mondial de canotaj rezervat categoriei de vârstă sub 23 de ani s-a numărat între cele 20 care au avut reprezentare pe podiumul de premiere al competiției din Polonia, dar între cele doar 12 cu câștigători pe prima treaptă, respectiv între cele numai cinci care au obținut cel puțin două medalii de aur. ”Tricolorii” au concurat în 12 probe și au totalizat 23 de medaliați, captura din lacul Malta fiind mai mare decât la Mondialul U23 de anul trecut, atunci de câte două medalii de aur respectiv argint.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEO. Noua Zeelandă, 5xaur la regata finală din Rowing World Cup 2018, Germania prima în ierarhia generală pe puncte

După reuniunile din iunie de la Beograd și Linz/Ottensheim, ediția din acest an a Rowing World Cup s-a încheiat în Elveția, la Lucerna, unde neo-zeelandezii au urcat pe podium la finele a șase curse, în 5 cazuri medaliați cu aur, cele mai multe puncte în clasamentul general la capătul seriei de trei regate anticipând Campionatul Mondial de canotaj din 9-16 septembrie de la Plovdiv fiind însă acumulate de flotila Germaniei.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Canotoare de la CSȘ Bega și CSM Timișoara, campioane naționale școlare și de junioare

Clasări pe podium și medalii pentru canotajul timișorean la Campionatul Național Școlar și Campionatul Național de juniori, cuplate în prima jumătate a acestei luni la Iași, sub egida Federației Române de Canotaj. Chiar pe prima treaptă a podiumului, junioare II de pe apele Begăi, de la gruparea Clubul Sportiv Municipal în proba de dublu a Campionatului Național de juniori, iar de la CSȘ Bega la simplu, la ”școlare”.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trei timișoreni medaliați pentru România la ”Euro” de juniori, Danciu (CSM) și Nichitean (CSȘ Bega) argint la 4 rame, Surupăceanu (CSȘ Bega) bronz în 4 vâsle

Frumoasă contribuție a trei canotori cu vârsta de 18 ani de la cluburile timișorene CSM și CSȘ Bega la salba de medalii adjudecate de flotila ”tricolor” la Campionatul European de juniori găzduit în Franța pe apele de la Gravelines, unde opt dintre cele zece echipaje aliniate la start s-au calificat în finala A iar șapte au urcat pe podium, ambarcațiunea de 4 rame a fetelor chiar pe prima treaptă iar alte cinci pentru medaliile de argint, printre care și cea de 4 rame a băieților, incluzându-i pe Alexandru Laurențiu Danciu (CSM) și Denis Nichitean (CSȘ Bega). De pe apele canalului pe podium continental și Adriana Surupăceanu, tot de la CSȘ Bega, la patru vâsle.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Junioarele I de la CSM Timișoara, argint în barca de 4 în ”Naționalul” juvenil de fond de pe Bega, băieții de la CSȘ Bega, bronz în 4 cu cârmaci. CSȘ Orșova dominantă și în 2018, cu 8 titluri

Ediția din acest an a Campionatului Național de Fond sub egida Federației Române de Canotaj s-a încheiat pe apele canalului Bega prin cele 21 de probe ale concursului juvenil, pe 3 categorii distincte de vârstă, juniori I, II și III, derulat vreme de două zile sub forma a patru reuniuni în care s-au lansat pe rând de la start pe parcursul de 6.000 de metri nu mai puțin de 106 ambarcațiuni, la simplu, dublu dar și în bărci de patru, mai multe întreceri fiind ale băieților, douăsprezece. Timișoara a găzduit și în 2018 prima competiție internă majoră a sezonului pe apă iar după ce Dinamo a dominat probele ”Naționalului” de seniori și tineret, urmată de CSA Steaua, în zilele imediat următoare s-a impus între juniori, conform tradiției, flotila dunăreană de la CSȘ Orșova. Axate pe juniorat, grupările locale au avut însă mai puține alinieri la start decât de obicei și chiar și mai puține clasări pe podium.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSM Timișoara, 2 x argint la Naționalul de Fond pe Bega, Alex Danciu la simplu tineret iar Bardan și Balosin la dublu categoria ușoară, cu Pența și Kovacs de la CSU Politehnica pe 3. Dinamo domină la seniori cu 14 de aur

Dacă e luna aprilie, e și vremea Campionatului Național de Fond pentru seniori și tineret dar și juvenil pe apele canalului Bega, conform tradiției, precum în fiecare primăvară. Flotilele cluburilor afiliate Federației Române de Canotaj au revenit și în acest an în inima Timișoarei, vâslind la un pas de pomii deja înmuguriți și înfloriți, cu ocazia primei întreceri majore a sezonului pe ape, ”Naționalul” de Fond, pe cei 6.000 de metri ai parcursului. Timpul a fost cu bune și rele, și cu ploi și vânt, dar și însorit, primii lansați la apă fiind seniorii și tineretul, cu CS Dinamo Niro dominantă în 14 probe, adjudecate, iar cu alte locuri I doar și pentru CSA Steaua - 6, respectiv CSM Suceava, două. Localnicii, cu două medalii de argint în contul lui CSM Timișoara și una de bronz pentru CSU Politehnica, dar și cu două locuri 4, pe când foști canotori ai bănățenilor, Enache și Pîrghie, au acaparat aur pentru bucureștene...
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Lehaci și Beleagă, aur pentru România la Mondial în SUA, la dublu vâsle categoria ușoară

Delegația României la Sarasota-Bradenton și-a adjudecat în această seară întâia medalie la ediția 2017 a Campionatului Mondial de canotaj pentru seniori, cu ocazia alinierii la start a echipajului feminin în proba de dublu vâsle a categoriei ușoară, prima dintre cele 3 în care lotul ”tricolor” a obținut calificarea în finala A, celelalte două, la 8+1, fiind programate duminică.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

România, în finala A la Mondialul de canotaj din Florida cu bărcile de 8+1 la feminin și băieți, Cristi-Ilie Pîrghie în echipaj. În A și fetele la dublu vâsle ușoară

În această seară din cea de-a șasea zi de competiții la ediția din acest an a Campionatului Mondial de canotaj rezervat seniorilor demarează și finalele A, la medalii, de fapt primele 7 curse având drept miză podiumul întrecerilor pe ape din Florida, urmând ca sâmbătă și duminică să concureze în asemenea concursuri la vârf și ambarcațiuni ale flotilei României, calificată cu 3 echipaje în disputele pentru onoruri și în alte 3 finale B, de clasament.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Campionatul Mondial de seniori bate la ușă în Florida, canotori se referă la ”lovitura perfectă”. VIDEO

O nouă ediție a Campionatului Mondial de canotaj rezervat seniorilor bate la ușă, fiind programată în Florida între 24 septembrie și 1 octombrie, la Sarasota-Bradenton, cu nu mai puțin de 10 probe la feminin și 13 la masculin, plus 3 mixte, iar evenimentul este anticipat și prin referiri ale protagoniștilor pe marginea sportului cu vâsle.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Andreea Popa (CSȘ Bega), locul 1 în Seria 1 în barca de 8+1 a României la Mondialul de juniori, băieții cu 2 timișoreni în 8+1, în recalificări

Ambarcațiunea de 8+1 a junioarelor flotilei României la ediția începută săptămâna aceasta a Campionatului Mondial de profil de la Trakai și-a asigurat astăzi calificarea din serii de pe primul loc, în echipaj fiind și Andreea Popa, de la CSȘ Bega Timișoara, pe când băieții s-au clasat pe locul 3 în aceeași probă, intrând în recalificări, și cu implicarea concitadinilor Alexandru-Laurențiu Danciu și Ștefan-Robert Niță.
Publicat în Canotaj, Sport juvenil | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Andreea Popa (CSȘ Bega), aur la Euro de juniori în barca de 8+1 a României, timișorenii Danciu și Niță argint tot în 8+1, la 34 de sutimi de ruși

Flotila României la actuala ediție a Campionatului European de canotaj pentru juniori a cucerit astăzi mai multe medalii de aur dar a izbutit și clasări pe celelalte trepte ale podiumului în competiția din Germania, printre sportivii ”tricolori” care au încheiat pe locurile 1 și 2 în finalele A de la Krefeld numărându-se și 3 adolescenți cizelați pe malurile Begăi. Andreea Popa a devenit campioană continentală în proba feminină de 8+1 pe când colegul ei de la CSȘ Bega, Ștefan-Robert Niță, și Alexandru-Laurențiu Danciu, de la CSM Timișoara, au obținut argintul în barca de 8+1 a băieților.
Publicat în Canotaj | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu