A ridicat din umeri și a repetat ”Dar ce-am făcut!?”, însă mojicia fusese comisă, sub ochii tuturor, inclusiv a unor oameni de handbal din străinătate, spectatori ai jocului de campionat CSM București – CH CSU Politehnica Timișoara.

Altele sunt așteptările de la un extrem de experimentat și matur sportiv de performanță care a cochetat peste ani cu purtarea banderolei de căpitan a reprezentativei de seniori a României și cu totul altul ar trebui să fie codul de conduită al unui handbalist profesionist trecut de 34 de ani, trecut binișor și de borna sutei de prezențe în tricolorul naționalei.

S-a întâmplat luni seară, la căderea cortinei peste penultima etapă a turului Ligii Naționale de handbal masculin, în Giulești, cu 6 minute înaintea finish-ului, la scorul de 25-27, când jocul nu curgea conform planului pentru gazda lider iar tensiunea cam plutea în aer. Însă oricât de mare ar fi fost provocarea, Marius Novanc, pivot al bucureștenilor, n-ar fi trebuit să scuipe în fața oponentului său, ca o finalizare a reacțiunii la îmbrâncelile lui Andrei Santeiu. Au fost ca doi cocoși, când unul, când altul, până ce arădeanul a dat de pământ cu cei 7 ani de-acasă, pe chipul mai înaltului său adversar.

Aspru, dârz și bărbătesc, handbalul deceniului doi din mileniul III alunecă uneori și spre gesturi lipsite de sportivitate, de exemplu o îmbrânceală fără minge, în febra jocului, dar, tocmai la cât de abrazivă a ajuns să fie disputa pe semicerc, o îmbrânceală în afara jocului efectiv și a regulamentului rămâne totuși doar o îmbrânceală, de care se ocupă… arbitrii.

A îmbrânci și tu, în contrapartidă, e una, și a continua prin a și scuipa, e cu totul altceva. Nici unui jucător oarecare n-ar trebui să i se treacă cu vederea un asemenea gest pe un teren de handbal, darmite unui exemplu etalon și punct de referință pentru viitoare generații de sportivi.

Ar fi interesant de știut ce s-a consemnat în raportul de observare al delegatului federal, în condițiile în care atât pentru spectatori cât și pentru telespectatori a fost cât se poate de clar gestul reprobabil al internaționalului român, și rămâne de văzut ce poziție vor adopta Federația Română de Handbal și Liga Profesionistă de Handbal. La mutare, Comisia centrală de disciplină…

Să mai amintim că în sală erau copii și juniori ai ”albaștrilor” grupării gazdă, CSM București!? Care club ar trebui să fie primul în a se sesiza, laolaltă cu jucătorul său…

De prisos de reamintit că Novanc are în portofoliu și experiența a 3 sezoane la începutul senioratului în handbalul maghiar, peste graniță de Aradul natal, dar și un bogat palmares, cu multiple titluri naționale și Cupe ale României adjudecate, cu Steaua și HCM Constanța, toate înainte de a ajunge din acest an și la cel de-al șaselea club prim-divizionar căruia să-i apere culorile, CSM București.

Trist și pentru noi să umplem spațiul editorial și să abordăm asemenea subiecte neplăcute, despre incidente neașteptate pe terenul de joc, dar i-am face un rău, și am face prin extensie un rău handbalului dacă am închide ochii. Căci nu s-a depășit doar granița sportivității, în văzul unei tribune pline și a unor telespectatori din întreaga țară conectați la pulsul Ligii Naționale, ci chiar și a omeniei. Nu-ți împroști astfel aproapele, căci îți mânjești cartea de vizită și pui într-o nefastă lumină arena handbalistică!

Iar dacă mai pomenim că și-a pierdut boii împotriva purtătorului unui tricou alb-violet pe care l-a îmbrăcat la startul periplului divizionar autohton, pentru ”Poli” Timișoara, de unde trecea în 2005, la jumătatea înțelegerii, la Steaua, cred că am spus totul.

Novanc o fi devenit mare vedetă, dar să se mai și prefacă, ”Dar ce-am făcut!?”, și cu repetiție, la vederea cartonașului roșu, în locul unei strângeri de mână și a scuzelor de rigoare, pe loc și fără discuții, arată clar cam cum stăm în sportul și națiunea aceasta, și cât de orbi sunt mulți să-și aleagă cel mai adesea repere dintre cele mai eronate și idoli dintre cei mai nepotriviți. Oricât l-ar fi îmbrâncit Santeiu, nimeni n-ar fi meritat saliva înfuriatului.