CH CSU Politehnica Timișoara n-a întrerupt seria rezultatelor negative nici la debutul noului antrenor, Pero Milosevic. Violeții au cedat cu 26-29 pe terenul formației pregătite de timișoreanul Vlad Caba, Odorheiul Secuiesc. Oaspeții s-au ținut bine în prima repriză, încheiată la egalitate 16-16, dar au pierdut teren mai ales în ultima treime a părții secunde, când nu au profitat de eliminările gazdelor, care au reușit patru goluri consecutiv și s-au distanțat la 26-22. Poli ajunge la șase înfrângeri consecutive cu formația din Odorhei.
Noul antrenor al violeților a început partida cu Daskaloski, Chikovani, Irimescu, Grigoraș, Fenici, Timofte și Halcă. Extrema dreaptă a sprintat după fiecare atac la schimbare, pe partea opusă a terenului, pentru ca Santeiu să-i ia locul în defensivă. Grigoraș a deschis scorul pentru Poli, Rusia a egalat, apoi Chikovani și Timofte au readus Timișoara în avantaj, 1-2 și 2-3. Mihalcea, din extrema dreaptă a egalat din nou, iar Fenici a recuperat după ratarea lui Irimescu de la 7 metri și a dus scorul la 3-4. Chike a egalat la 4, iar Daskaloski a apărat o primă minge în minutul 7, iar Timofte, de pe stânga, a punctat pentru 4-5. Jocul oaspeților a fost mai alert față de ultimele partide, cu mai multă mișcare în apărare și cu deschiderea extremelor. Gazdele au preluat pentru prima dată conducerea în minutul 10, după ce Daskaloski a avut o intervenție bună dar a greșit pasa pe contraatac și Szasz l-a taxat, pentru 6-5. Au urmat alte două atacuri cu greșeli din parte timișorenilor, iar Kuzmanoski și Mihalcea au înscris pe contră și Pero Milosevic a cerut primul time-out, în minutul 11. Fenici s-a strecurat prin apărarea adversă (8-6), Daskaloski l-a blocat pe Ramba, iar Ferenczi a primit primele eliminări ale partidei, în minutul 13. A fost o dublă eliminare pentru jucătorul Odorheiului, după ce a comentat la arbitri. Chikovani înscrie de la 7 metri și Vlad Caba cere timp de odihnă în care le cere elevilor săi să nu mai comenteze la arbitri, dar pregătește și intrarea lui Kuzmanoski în locul portarului, mișcare ce le permite gazdelor să înscrie prin Majnov, 9-7 la jumătatea primei reprize.
Timofte și Chikovani (de la 7 metri) au egalat la 9, iar Kuzmanoski înscrie în amenințarea de joc pasiv. Fenici pătrunde și readuce egalitatea la 10, scoțând și o eliminare pentru Majnov. Daskaloski îl blochează pe Ramba iar timișorenii au dus rapid mingea în atac, iar Grigoraș punctează de pe extrema dreaptă după succesivă, scor 10-11 în minutul 20. Mihalcea egalează de la 7 metri, iar Timofte finalizează de pe stânga după o încrucișare care l-a lăsat singur. Același Timofte a înscris pe contraatac pentru 11-13, iar Irimescu a fost primul polist eliminat temporar, în minutul 23. Mihalcea și Stoilov au egalat la 13, iar Grigoraș a înscris în inferioritate. Chikovani face 13-15 de la 7 metri, iar Daskaloski își trece în cont a 10-a intervenție după ce îl oprește pe Majnov. Chike se apără, din nou, avansat la Grigoraș, iar Poli pierde mingea în atac.Rusia reduce din diferență și Halcă este eliminat până la finalul reprizei. Grigoraș înscrie de la mai mult de 9 metri, Szasz înscrie după ce a fost lăsat singur pe semicerc, iar Chike primește și el două minute. Rusia înscrie pe contraatac cu zece secunde înainte de final și readuce egalitatea la pauză, 16-16.
Debutul reprizei secunde a adus un joc nervos, cu intrări dure și multe eliminări. Grigoraș a fost blocat de apărare în debutul reprizei secunde iar Chikovani a făcut pași. Cele două echipe au revenit în efectiv complet. Rusia a readus gazdele în avantaj după două minute, iar formația sa începe să se apere foarte agresiv. Chikovani e oprit de Tevzadze, dar Irimescu urmărește și înscrie. A urmat o fază controversată după ce Daskaloski a apărat șutul lui Ramba. Portarul timișorenilor a fost lovit de Chike și a avut nevoie de momente bune să-și revină. Chikovani s-a dus la Chike să-i ceară socoteală și l-a împins, primind 2 minute eliminare, care au fost dublate pentru proteste. A intrat Stănescu în locul lui Daskaloski, iar Majnov a fost și el trimis 2 minute pe bancă. Halcă nu înscrie din extremă, Rusia nimerește bara și Santeiu este și el eliminat. Stănescu apără în fața lui Rusia, iar Fenici îi readuce pe oaspeți în avantaj, 17-18, când erau în dublă inferioritate. Szasz egalează și Irimescu primește și el 2 minute. Kaftin, rămas și pe faza de atac în teren, aruncă de la șold pe lângă poartă, iar Stănescu l-a blocat pe Ferenczi. Kaftin pătrunde și înscrie pentru 18-19, iar Mihalcea egalează de pe extremă, când Poli revenea în efectiv complet. Szasz a readus formația gazdă în avantaj după intercepție, 20-19, iar Fenici comite a doua greșeală consecutivă în atac, după ce face pași. Stănescu apără la Mihalcea, iar Szasz primește 2 minute eliminare. Kaftin, Grigoraș și Halcă ratează pe rând în atac, iar Majnov înscrie de la 7 metri pentru 21-19. Fenici înscrie după pătrundere, Mihalcea face 22-20 după ce vine la încrucișare din extremă și finalizează de la 9 metri, iar Kaftin înscrie de pe picioare pentru 22-21 în minutul 45.
A urmat desprinderea decisivă a elevilor lui Vlad Caba care au profitat de greșelile din atac a timișorenilor. Ramba a înscris pentru 23-21, a urmat o pasă afară a lui Fenici și Kuzmanoski a făcut 24-21. Kaftin e blocat de Tevzadze, iar Grigoraș recuperează și încasează un tackling ca la fotbal pentru care Kuzmanoski primește 2 minute eliminare. Leordean înscrie de pe extrema dreaptă, după o fază în care Grigoraș a lovit bara. Mingea le-a revenit timișorenilor după ce arbitrii au considerat că Tevzadze a deviat-o în bară, lucru ce l-a nemulțumit pe portarul Odorheiului care a șutat cu piciorul în minge și a primit două minute. Poliștii n-au putut profita de dubla superioritate, după ce Leordean n-a putut să recepționeze bine o pasă. În 6 contra 7 Kuzmanoski a fost găsit liber pe semicerc și a înscris. A urmat o nouă minge pierdută pe extrema dreaptă și Chike a înscris pentru 26-22 după o depășire din corp. Apărarea oaspeților a fost mult mai apatică decât în prima repriză. Kaftin a înscris de la 7 metri, Chike a marcat din nou, pentru 27-23, iar Pero Milosevic a cerut time-out, în minutul 23. Irimescu face 27-24, iar după atacuri ratate de ambele părți Vlad Caba cere timp de odihnă. Chike mai înscrie o dată, pentru 28-24, iar timișorenii încearcă formula cu Chikovani inter dreapta și Grigoraș extremă. Kaftine ste blocat, iar golul lui Ciubotariu este anulat pentru călcarea semicercului. Santeiu și Rusia sunt eliminați temporar, iar Mihalcea înscrie de la 7 metri pentru 29-24. Ciubotariu își trece numele pe lista marcatorilor în ultimul minut de joc, iar Kaftin înscrie de la 7 metri pentru 29-26. Gazdele au încercat să facă spectacol, printr-o aeriană, iar Tevzadze apără șutul lui Ciubotariu, astfel că scorul a rămas 29-26 și violeții bifează o nouă înfrângere.
Andrei Mihalcea, extrema dreaptă de la Odorhei, a fost golgheterul partidei cu 7 goluri (2 de la 7 metri), urmat de coechipierul său Rusia, cu 5 goluri. Tot 5 goluri au înscris și cei mai buni marcatori ai timișorenilor, Fenici (3/2) și Timofte (5/0). Pentru Poli au mai înscris: câte 4 goluri Grigoraș (4/0), Chikovani (4/0, 3 de la 7 metri) și Kaftin (0/4, 2 din 7 metri), Irimescu 2 goluri (0/2), iar Leordean și Ciubotariu au marcat câte un gol în repriza secundă.
Politehnica Timișoara a început bine partida, parcă și cu o dorință mai mare ca la alte meciuri, cu o apărare agresivă și cu un joc mai variat în atac. În repriza a doua banca mai lungă a gazdelor și-a spus cuvântul, iar apărarea avansată la cel mai bun aruncător de afară al timișorenilor, Grigoraș, l-a făcut pe acesta să rămână la cota de 4 goluri înscrise. Și Mihai Timofte a dispărut din joc în repriza secundă după ce în prima parte a avut o evoluție foarte bună. Timișorenii au făcut multe greșeli în atac în ultima parte a meciului, chiar și prin oamenii experimentați, iar aceste greșeli venite, probabil, și pe fond de oboseală le-au permis gazdelor să se distanțeze decisiv.
