LPS Banatul a învins-o pentru a doua oară în cadrul turneelor Campionatului Naţional de juniori II pe lidera Liceul Teoretic Traian Vuia Reşiţa, sâmbătă dimineaţa, în cadrul celui de-al patrulea şi penultimul turneu al seriei, găzduit în weekend la Calafat.
Astfel, după ce se impuneau în faţa cărăşenilor în turneul inaugural, de la Târgu Jiu, şi remizau pe teren propriu, la Timişoara, după care au cedat în turneul reşiţean, juniorii II antrenaţi de Lucian Vasilache au dominat distanţându-se şi la 9-10 goluri diferenţă într-un derby al marilor orgolii. „Reşiţa şi LPS Banatul sunt practic calificate în turneul semifinal naţional dar acest duel are specificul său şi oferă indicii în privinţa raportului de forţe şi a valorii echipelor”, a spus profesorul Vasilache după succesul cu 33-27, la pauză 14-10, în care au ieşit la rampă cu golurile Florin Alexandru Mânzatu şi Ion Maier, cu câte 7 goluri, Darius Cristea, cu şase, Matei Jeberian şi Sorin Homneac, cu câte 5 respectiv Ciprian Chivari, cu 3.
„Actuala serie este mult mai puternică, în comparaţie cu cea în care am evoluat în 2009-2010, cu juniorii din Satu Mare ori Oradea, iar acest fapt este benefic progresiei juniorilor noştri, care pot creşte doar evoluând contra celor mai buni, iar fiecare dintre grupările seriei are echipe deloc de neglijat, deşi Reşiţa se desprinde în plan valoric”, a explicat Vasilache, care şi-a condus elevii spre succes şi în meciurile primei zile, de vineri.
Atunci, Mânzatu şi compania au debutat cu un 38-23 în dauna lui LPS Drobeta Turnu Severin, la pauză 16-13, un joc în care „ne-am mişcat foarte bine împotriva unei echipe care ne pusese mari probleme la precedentele turnee, când am învins-o la limită”. Au marcat Mânzatu, Ghimişi, Chivari şi Homneac, fiecare câte 6 goluri, respectiv Jeberian, patru.
LPS Banatul Timişoara a învins apoi şi vineri după-amiază, 35-26 (18-16) cu LPS Târgu Jiu, meci în care au punctat mai ales Maier – 9 goluri, Cristea şi Jeberian – câte 7 şi Homneac – 6.
„Când ai un obiectiv, calificarea în faza următoare, evoluezi sub o anumită presiune, iar dacă nu, în cazul unora dintre adversarele noastre, alta este abordarea lor, lipsită de emoţii”, a spus profesorul Lucian Vasilache, comparând nevoia de puncte a juniorilor Timişoarei cu abordarea fără a avea nimic de pierdut a altor echipe.
În fine, după galopul de sănătate din primele trei meciuri, în care a marcat 106 goluri, LPS Banatul s-a înecat la mal în Calafat, cedând în faţa organizatoarei acestui al patrulea turneu, 28-31 (13-17) cu Progresul Băileşti, în chiar ultimul joc al reuniunii, disputat la puţin timp după succesul contra Reşiţei. Remarcabil însă, extrema Florin Mânzatu a reuşit performanţa de a marca 13 din totalul de 28 goluri ale echipei, şi aceasta cu un procentaj excelent, din doar 15 aruncări la poartă!
Şi cu acest eşec, LPS Banatul este ca şi calificată la turneul semifinal, chiar şi înaintea ultimei reuniuni a seriei, la Turnu Severin, în 21-22 aprilie.