Sport Club Municipal Timișoara, mostră de ignoranță și o rușine pentru sport și Timișoara prin justificarea demiterii antrenorului localnic Vlad Caba de la Poli

Sport Club Municipal Timișoara a remis sâmbătă dimineață un comunicat prin care se descalifică și își etalează incompetența izvorâtă din ignoranță, nimic de mirare, dovedind că nu înțelege tâlcul obiectului de activitate, administrarea sportului, dat fiind justificarea asociată demiterii antrenorului principal al prim-divizionarei de handbal masculin ”Poli”.

SCM Timișoara și-a motivat decizia înlăturării timișoreanului Vlad Caba de la SCM Politehnica prin ”neîndeplinirea obiectivelor stabilite”, conform comunicatului ”clubului de drept public”, cum se caracterizează apoi în cel de-al doilea paragraf, în care și menționează obiectivul ratat, așadar obiectivul și nu ”obiectivele”, și anume calificarea în play-off-ul Ligii Naționale. Lui Caba nu i s-a pus așadar în cârcă încă din introducere obiectivul neîndeplinit, ci obiectivele – și care or fi fost oare acele mai multe obiective!?, dar lui Vlad Caba i s-a mai aruncat în cârcă și aspectul că obiectivul ar fi fost ”asumat la începutul campionatului”, ceea ce induce o întreagă discuție despre… sport, capitol la care păstorii grupării municipale pe bani publici nu sunt doar în ofsaid, ci chiar în afara problemei, autodemascați de simplista justificare a demiterii ex-polistului Caba, motivare ce n-a luat în calcul, cum ar fi fost absolut necesar și normal, factori decisivi de ordin contextual și circumstanțial.

În primul rând, ediția 2020-2021 a Ligii Zimbrilor la handbal masculin a fost ca niciodată una cu totul și cu totul atipică, și nu doar într-o privință, ceea ce cu certitudine a contribuit decisiv la scăderea importanței ierarhiei finale, a cărei ordine ar putea să fi fost alterată de factori externi fenomenului sportiv, situație în care a aduce ca principal și unic argument al demiterii lui Vlad Caba tocmai locul în clasament denotă lipsa de profunzime a deciziei luate de SCM în ședința de constatare menționată în comunicat.

Atipic mai întâi și mai înainte pentru că a început cu destulă întârziere în comparație cu edițiile precedente, pe 15 septembrie 2020, dar mai ales după o uriașă pauză competițională încă din martie anul trecut, care nu putea rămâne fără urmări, iar cei care ar contraargumenta la o adică punctând că și celelalte cluburi s-au aflat în aceeași situație, uită cu certitudine contextul aparte în care s-a regăsit ”Poli” anul trecut.   

Iar aici intră în scenă localnicul Vlad Caba, care n-a fost repatriat în 2020 pe Bega pentru a prelua niște alb-violeți la cheie, ci însușindu-și rolul de a scoate castanele din foc, în ingrata postură de a demara un delicat proces de tranziție, de regenerare a unui lot din care se storsese în prealabil seva, mult mai importante aspecte pe termen mediu ținând de viziunea de perspectivă și care implicit ar exclude încă din start orice obiective imediate legate de o anumită clasare în prima campanie, una de sacrificiu.

Ceea ce conta pentru SCM Politehnica în sezonul și așa total atipic al Ligii Naționale consta strict în punerea bazelor unui efectiv remaniat prin întinerire, în lansarea pe o nouă traiectorie, net mai importantă decât orice clasare de moment. Și ce mare diferență ar fi fost dacă ”violeții” ar fi încheiat campionatul cu o treaptă mai sus, pe locul 8, din zona de play-off, și nu pe această poziție a noua? Asta să dea oare nota atingerii sau ratării unui obiectiv, și cu atât mai mult cu cât ediția 2020-2021 nici măcar n-a fost prevăzută în sistemul competițional cu invocata fază play-off!?! Ceea ce era de analizat, dacă și avea cine să analizeze judicios ceva la Sport Club Municipal Timișoara, consta în măsura în care s-au pus bazele regenerării colectivului în tranziție, și care a înregistrat plecări în vara trecută dar și pierderea în iarnă a unui duo sârb după ale cărui documente s-a așteptat nespus de mult, perturbând anumite planuri.     

Cel puțin la fel de important, stagiunea 2020-2021 s-a disputat sub forma unor turnee ”bulă” conturate de FRH despre care au fost contrariați până și specialiști din foarte puternicul handbal german, cărora nu le venea să creadă că sportivii din Liga Zimbrilor au fost supuși unui experiment cu 6 etape programate ”pe bandă rulantă” de la o duminică la alta, rundele 4-9 în perioada 4-11 octombrie, absurdă forțare pe fondul căreia rezultatele și implicit ierarhia au putut avea de suferit, fără a releva balanța reală de forțe din competiție, deschizând în schimb ușa aleatoriului. Și abordează tu cu un lot tocmai remaniat și întinerit un asemenea program cu care nici rutinați veterani nu s-au confruntat în întreaga carieră…

Acela avea să fie cel de-al doilea turneu ”bulă”, căci și mai inconștientă din partea FRH a fost programarea turneului inaugural, cu primele 3 etape în tot atâtea zile, 15-17 septembrie 2020, de marți până joi, venind pentru poliști după participarea sâmbătă-duminică la turneul Final4 mult amânat al ediției 2019-2020 a Cupei României. Așadar, după o pauză competițională de peste o jumătate de an, și cu un lot întinerit, ”Poli” era nevoită să înceapă sezonul cu 5 apariții în 6 zile pe două fronturi diferite. Să aibă oare Caba și ”violeții” cea mai mică vină pentru aceste aberații federale? Nicidecum. Au fost victime cobai ale unui sistem izvorât tot din ignoranță, iar Vlad Caba, experimentat antrenor în palmares cu câștigarea unei cupe europene din spațiul tehnic, nu și-ar fi imaginat la preluarea Politehnicii că va trebui să se descurce într-o asemenea situație dată ”de la centru”, că unii decidenți din fenomen ar putea propune un asemenea sistem competițional.

Cu numeroase runde comasate în zile succesive, după care pauze cu săptămânile de la un turneu la altul. N-a fost un campionat propriu-zis, ci o cacealma împotriva noțiunii de sport competițional, o bătaie de joc la adresa participanților, ”bandă rulantă” cu hiba de a putea genera rezultate neconforme cu realitățile din teren, inducând implicit perturbarea ierarhică. Dar poate că o asemenea ”Daciada” de tip câmpenesc s-a pretat tocmai pentru cluburi de ordin public cu ai lor administratori percepând sportul prin aceeași lupă. Și sportul a fost metamorfozat, fiind tehnocratic, birocratic și toată gama noii orânduiri.

Iar în această situație cum ai putea lua cu adevărat în serios prin a pune atât preț pe o clasare pe locul 9 și nu pe poziția a opta, de play-off!? Doar dacă n-ai tangențe cu sportul.

Cu atât mai mult cu cât SCM Politehnica a fost taxată de FRH cu pierderea a nu mai puțin de 4 meciuri cu 0-10 la ”masa verde”, stipulările regulamentare în acest sens neavând nimic de-a face cu criteriile sportive, ci strict cu absurditățile ”stării de alertă” a farsei ”pLandemiei”. Echipele nu și-au putut apăra șansele pe teren și au pierdut fără joc strict pentru că niște tartori birocratici cu pix s-au făcut de râs în fața istoriei, și aspru îi va judeca istoria!, prin a stopa alinierea formațiilor la start pe baza existenței vreunui ”test” ”pozitiv” sau ”caz” în lot, când de fapt însuși inventatorul testului PCR, laureat al Premiului Nobel pentru creația sa, Kary B. Mullis, a tot repetat până când a fost ”decedat” în august 2019 că testul n-are menirea de detectare a patogenului și de diagnosticare. Dar ”testele” au fost oneros folosite tocmai pentru a genera stările de ”alertă” și ”carantinările” prin cifrele masate și mincinoase ale ”ratelor de incidență”, pentru a nu mai pomeni că marea majoritate erau de fapt ”fals pozitive”, cum până și bastioane din mass-media propagandistă a ”narațiunii oficiale” au dezvăluit în cele din urmă.

Handbaliștii doar au fost chinuiți degeaba, periclitându-li-se sănătatea împotriva oricăror drepturi umane legitime prin toată acolada ”măsurilor” nelegale și detrimentale stării fizico-psihice, sportivi clinic sănătoși și apți de efort în regim competițional dar ca și arestați la domiciliu sub parafa unei mascarade pe pielea lumii.

Și-atunci, cu 4 meciuri pierdute fără joc, fără ca poliștii să-și fi putut apăra șansele pe teren, cum poate SCM Timișoara să cântărească neîndeplinirea obiectivelor de către Caba prin faptul că ”Poli” s-a clasat pe 9 și nu pe 8, loc din play-off!?  Sport Club Municipal Timișoara să fi dat în schimb o notă de blam DSP Timiș, care s-a simțit dintr-odată importantă și responsabilă nevoie mare, trăgând forțat și injust pe tușă echipe timișorene, împotriva oricăror factori obiectivi de natură științifico-medicală și igienico-sanitară. Au învins pseudoștiința și pseudomedicina, făcându-se o mascaradă din mult invocata ”combatere a bolilor”. Propagandă pe pielea unor sportivi. Și a antrenorului care în cele din urmă a fost trimis la plimbare ca urmare a unei clasări indusă de criterii extrasportive.

Ori meciurile cu CS Minaur, Dinamo, CSU din Suceava și CS HC Buzău 2012 n-ar fi fost neapărat pierdute dinainte, dacă nu s-ar fi luat DSP Timiș degeaba în serios. Întâlnirea cu băimărenii venea pentru poliști tocmai după 3 victorii la rând, alb-violeți așadar în formă, ultimele două chiar cu CSM București și AHC Dobrogea Sud, așa încât de ce să nu credem că bănățenii ar fi trecut de exemplu măcar de suceveni și n-ar fi încheiat pe 8, în play-off? Căci doar două puncte i-au despărțit de treapta a opta…

Și-au mai fost și multe alte asemenea 10-0 la ”masa verde” într-un campionat sacrificat sub apăsarea unui nejustificat zel birocratic, ducând la o semnificativă alterare a ordinii ierarhice. Vlad Caba ar putea solicita daune morale reparatorii pentru asocierea numelui său de neîndeplinirea unui obiectiv pe care în mod cert l-ar fi atins în condiții normale, despre care orice om cu scaun la cap ar fi fost convins că poate avea parte la ora învestirii sale. Motiv pentru care s-a și asumat prinderea unui loc de play-off care nici măcar n-a fost prevăzut în sistemul competițional, nici organizat. Și-atunci cum să invoci tu, club, ratarea unui obiectiv pentru o fază competițională inexistentă în program!?

Ba mai mult, tocmai Vlad Caba a fost singurul care a avut demnitatea și atitudinea adecvată pentru a semnala public la ora meciului pierdut cu Dinamo fără joc la ”masa verde” că ”Poli” ar fi avut dreptul să-și apere șansele pe teren fie și la data unei reprogramări la care alb-violeții ar fi suportat costurile, luare de poziție care ar fi trebuit în mod normal să fie apanaj al conducerii clubului, nu al antrenorului echipei. Dar pe cine să și ducă atâta capul, să aibă prezența de spirit și mai ales discernământul să deducă faptul că o asemenea necesară reacție intră în atribuțiile unei conduceri veritabile, responsabilă și integră, apărând interesele și culorile clubului, și nu una de paie, obedient ”echer” cu docilitate în fața ”măsurilor”, oricât de inepte ar fi acestea!? 

Cum să poți tu, SCM Timișoara, să demiți un antrenor localnic între cele două competiții ale sezonului, una, de campionat, abia încheiată, cealaltă, a Cupei României, care bate la ușă? Așadar încă în cursul sezonului, și încă primul sezon pentru timișoreanul revenit acasă, un sezon cu alte meniri. Iar aceasta nu este o pledoarie pro-Caba, ci este o reacție firească la un comunicat simplist, dovedind incompetența și ignoranța unor birocrați tehnocrați, care pesemne sunt ședințomani constatând eronat aspecte de natură sportivă pe care nu le stăpânesc. Halal conducere. Realitatea factuală obiectivă e cu totul alta, departe de concluziile acestor neaveniți trecători. Care nu au acel know-how și o suplețe analitică pe baza cărora să poată distinge nuanțele și subtilitățile, să poată face distincția între bine și rău. Cu mai binele dușman al binelui.  

Era un sezon de tranziție pentru ”Poli” într-o ediție atipică a Ligii Naționale, sezon al întineririi – mereu anevoioasă, iar în această notă trebuia judecată clasarea pe locul 9. Cu atât mai mult cu cât localnicul Caba prelua un colectiv care din februarie 2015 fusese puternic conectat propriei filosofii a predecesorului său, Pero Milosevic, a cărui plecare la Buzău a generat problemele sale. Tranziția, cu atât mai dificilă, noul antrenor fiind prins între ciocan și nicovală, un nucleu de bază erodat de pe urma greului dus sezoane la rând și un nou val care trebuia integrat în schemele de joc.

Iar chiar și așa ”Poli” a început anul 2021 și returul Ligii cu o remiză cu viitoarea vicecampioană a țării, Potaissa, ceea ce sugerează câte ceva despre potențialul ”violeților” care au izbutit și victorii în fața trupelor de pe locurile 3-4 la final, CSM București și din Constanța, timișoreni care cu Steaua cea de pe locul 8 de play-off n-au pierdut deloc, tur-retur: un succes și o remiză.

Și-atunci!? Cum să judeci activitatea unui întreg campionat prin prisma simplistă a unui loc 9 când ”Poli” nici măcar n-a avut dreptul legitim de a-și juca șansele pe teren de două ori, tur-retur, cu 6 dintre cele 8 echipe de care a fost devansată!?

Dați-vă voi demisia, cei de la SCM Timișoara, și nu trimiteți la plimbare sub asemenea pretexte străvezii un fost campion în teren al Politehnicii Timișoara, dar și spălați-vă pe cap cu un asemenea ”comunicat” de-a dreptul hilar pe de altă parte. Căci, conform întocmai celor împărtășite de SCMT, înțelesul ar putea fi și că mai marii clubului municipal speră ca noul antrenor să conducă echipa și în turneul Final4 al Cupei României. Ca și cum le-ar fi frică să nu fie lăsați după trecerea de sferturi. Nu sunteți în stare de întocmirea unui ”comunicat”, darmite de constatări adecvate în ședințele care pesemne v-au consacrat.

Acesta este însă nivelul iar rezultatele și locurile obținute de băieții României la semicerc nu mint în schimb deloc, sugerând la ce parametri se operează în sânul unui club aspirant la play-off într-un handbal astfel decăzut…

”Comunicatul”… Chiar nu vă este jenă să apăreți cu așa ceva pe ”piață” sau credeți că puteți sfida inteligența oamenilor de handbal care încă există din fericire? Sunt însă vremurile voastre, prostia incultă și ignorantă fiind la mare putere…

”Sport Club Municipal Timișoara a luat decizia încetării unilaterale a Contractului de activitate sportivă încheiat cu domnul Vlad Caba, antrenorul echipei de handbal SCM Politehnica Timișoara, ca urmare a neîndeplinirii obiectivelor stabilite.

Având în vedere clasarea echipei la finalul sezonului competițional pe locul 9 în Liga Zimbrilor, conducerea clubului de drept public a constatat, în cadrul unei ședințe desfășurate ieri 21.05.2021, că obiectivul asumat la începutul campionatului, respectiv calificarea în Play-Off, a fost ratat integral.

A fost numit un nou antrenor, în persoana domnului Atilla Horvath, care va conduce echipa în meciurile de calificare și sperăm în Final Four-ul Cupei României ”Fan Courier”, competiție care va demara luni, la București.

Îi mulțumim domnului profesor Vlad Caba pentru colaborare și îi dorim mult succes în continuare!”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu + = 6

 


Ultimele articole din categoria Handbal: