Germanul Thomas Bach, în vârstă de 59 ani, un fost director executiv la adidas, a fost ales la Buenos Aires drept al nouălea preşedinte din istoria de 119 ani a Comitetului Internaţional Olimpic, urmând să preia cârma pentru următorii 8 ani, de la Jacques Rogge, care a condus din 2001 încoace.
Printre contracandidaţii săi, 5 la număr, s-a aflat şi fostul mare săritor cu prăjina, Sergey Bubka, însă Bach a preluat frâiele cu ocazia unei aceleiaşi reuniuni a celor 102 membri CIO în care s-a decis ca luptele să-şi păstreze aura de disciplină olimpică şi totodată s-a acordat găzduirea Jocurilor Olimpice de vară din 2020 capitalei Japoniei, Tokyo, o alegere cel puţin controversată, ţinând cont de nivelul real al radiaţiilor pe teritoriul nipon după tragedia de la Fukushima, nespecificat în adevărata sa lumină.
Controversat pentru unii este şi însuşi Thomas Bach, portretizat într-o lumină negativă în mass-media din ţara natală în perioada premergătoare alegerilor, dar dat fiind scandalurile cu iz de corupţie, trafic de influenţă şi tot ceea ce se regăseşte în politica sportului, de care este legat peste ani numele Comitetului Internaţional Olimpic, lucrurile se cam leagă…
Şi totuşi, cea mai mare întrebare se leagă de alegerea favorabilă capitalei Tokyo, în dauna Madridului şi Istanbulului, în condiţiile în care situaţia în Japonia în ceea ce priveşte nivelul radiaţiilor este cu totul alta decît cea reliefată în „pastel roz” în mass-media. Sau poate că, din nou, lucrurile se leagă, pentru cine poate vedea în spatele vălului CIO…