LPS Banatul a revenit de la Mundialito mai merituoasă decît la debutul său în competiţie, din 2011, de această dată cîştigînd fără eşec în 4 jocuri grupa de calificare şi depăşind prima fază a întrecerii, iar în cele din urmă clasîndu-se finalmente pe un onorant loc 21 din 87 de echipe la startul categoriei de vîrstă 2000-2001, una dintre cele 4 ale competiţiei mondiale a cluburilor de copii, dar profesorul Sorin Badea, care a împlinit ieri, în 10 aprilie, 41 de ani, antrenor al generaţiei 2000 la liceul timişorean, ne-a relevat şi un aspect care explică prăpastia parcă tot mai mare dintre „noi” şi „ei”…
În mare, prezenţa lui LPS Banatul Timişoara la Mundialito a fost mai mult decît o reuşită, atît în privinţa victoriilor în sine (palmares general: 5 3 1 1 21-5), cît şi a experienţei de concurs precum şi de viaţă, dar pe de altă parte a reliefat că tinerii noştri au mult de „lucrat” şi deprins la capitolul psihic…
Ca rezultate, LPS Banatul nu doar că s-a prezentat mai mult decît onorabil, dar s-a numărat între cele 16 cîştigătoare de grupe, graţie unor 5-0 cu CD San Vicente Paul, 3-1 cu ACDF Santa Marta A, 11-0 cu UD Castromaiorense, toate din Spania şi Portugalia, respectiv 0-0 cu CF America Mexico, în ultima partidă din Grupa 27, înaintea căreia timişorenii ştiau deja că sunt calificaţi, avînd nevoie doar de un draw pentru a şi cîştiga seria. „Alb-albaştrii” aveau să cedeze în 16-imi, 2-4 cu ADCF Santa Marta B (Spania), clasîndu-se astfel în funcţie de golaveraj pe un loc 21 în ierarhia finală dar şi ratînd totodată şansa de a întîlni în optimi fix pe marea Real Madrid, care a şi învins în competiţia la nivelul 2000-2001, după o finală cu Real Betis Balompie, cîştigată cu 2-1, în prealabil, în semifinale, spaniolii trecînd cu 4-3 de FC Porto respectiv cu 5-3 de Juventus Torino.
„Am putut constata de la un an la altul că diferenţa este tot mai evidentă, tot mai pregnantă, şi se adînceşte. În 16-imi am fost eliminaţi de Santa Marta, o echipă din Huelva, a unui club mai bun la nivel de juniori decît Recreativo. O echipă mică, dintr-un oraş micuţ, comparabil de exemplu cu Lugoj, dar avînd în componenţă copii cu un cu totul alt moral: au încredere în ei şi credem că totul este influenţat şi de viaţa lor cotidiană, mai lipsită de griji, de stres”, a început prin a explica profesorul Badea, a cărui echipă a fost una dintre cele 3 din întregul bloc central-est european prezentă la Mundialito, alături de Spartak Moscova şi Zenit Sankt Petersburg.
Badea a admis că unii dintre copiii săi au fost depăşiţi în acea dimineaţă de miza jocului şi a şansei de a da după-amiaza, în optimi, de Real Madrid: „Doi au fost copleşiţi de emoţii, alţi 2 au acuzat mici probleme cu accidentările… Diferenţa dintre noi şi ei este însă mai ales în ceea ce ţine de caractere, chiar dacă se putea observa că mai toţi aveau jucători de talie mare, cum LPS Banatul avea doar în poartă. Însă şi anul trecut a fost nu neapărat un handicap de ordin fizic, cît mai ales de vîrstă, noi avînd atunci copii de 2000 în faţa unor echipe cu copii născuţi în ´99. Acum a fost o diferenţă de psihic…”
Admiţînd că „era frumos să fi jucat cu Real în optimi de finală”, profesorul Badea a opinat că tocmai această oportunitate a atîrnat greu pe umerii unor copii neobişnuiţi cu o asemenea miză: „Faptul că am cîştigat 3 din 4 meciuri în grupă, şi am încheiat primii fără înfrîngere, reuşind jocuri bune, cu goluri foarte frumoase, a dovedit că nu eram cu nimic inferiori nivelului competiţional, ci din contră, că fotbalistic am făcut faţă cu brio. Dar numai cum se apropia presiunea şi eram gata. Deja cu mexicanii, în ultimul joc din grupă, înaintea căruia eram deja calificaţi, s-a simţit în evoluţia copiilor că urmează a doua zi 16-imile şi apoi optimile şi un eventual meci cu Real… Asta a fost presiunea, faptul că am fi putut juca după-amiaza cu Real. Pe cînd presiunea rezultatelor nu prea există în întrecerile din ţară la această vîrstă, de fapt mai mereu nu e nici una şi numai eu o creez, spunîndu-le uneori despre un anumit adversar că sunt buni, să fim atenţi. Dar acolo totul a căzut pe umerii lor şi scopul principal a fost să mergem şi să învăţăm, să căpătăm experienţă în condiţii de presiune cît mai mare, mare de tot”.
Badea a mai spus pe seama eşecului din 16-imi, 2-4 cu Santa Marta B Huelva, care a coincis cu eliminarea timişorenilor încă din prima fază de knock-out, că „orice echipă are căderi şi atunci am început slab de tot, pe un fond de emotivitate, şi de oboseală acumulată, la un moment dat toate acestea se strîng. Iar stresul acesta de competiţie amplifică orice stare. Diferenţa valorică nu este neapărat la fotbalul practicat, drept dovadă, cînd s-au trezit că se poate şi au crezut din nou în forţele lor, au marcat repede două goluri şi au arătat că suntem fotbalişti, cu combinaţii frumoase şi reuşite. Însă era prea tîrziu…”
„Una este să joci 30 de jocuri tari pe an, cum e cazul unor echipe din ţările respective, şi alta este să ai doar cîteva la dispoziţie. Devii mai competitiv şi mai valoros măsurîndu-ţi cît mai des forţele cu adversari dintre cei mai buni ori noi nu putem să jucăm cu formaţii bune la noi în ţară, unde cu adevărat una-două, cîteva ne pun mari probleme. În general nu ni se pun probleme defensive, noi exersăm cu alte echipe din România doar cum să atacăm, ori în 16-imi ne-au luat tare şi n-am făcut faţă presiunii…”, a mai spus Badea, opinînd că labilitatea psihică este un flagel la nivelul întregului fotbal juvenil românesc, nefăcînd excepţie nici generaţia de 2002-2003 aliniată de Academia Gheorghe Hagi la Mundialito, şi care a pătruns pînă în faza sferturilor de finală, în care a cedat cu 6-0 lui Recreativo Huelva: „Am stat cu ei în acelaşi hotel, i-am observat îndeaproape, şi în meciuri, şi au manifestat una şi aceeaşi problemă, psihicul. Fizic şi tehnico-tactic n-au fost inferiori adversarilor, dar are de-a face şi cu mediul social în care cresc acei copii, unul diferit de al nostru şi al fotbalului nostru: acolo n-am întîmpinat probleme cu arbitri, chestii de reproş, să nu mai vorbim de mediul viciat de înjurături; copilul fotbalist de acolo nu este stresat de ceea ce se întîmplă. Iar pînă la urmă diferenţa este la moral şi nu neapărat la ştiinţa jocului”.
Badea a mai spus că diferenţa de concentrare este indusă de asemenea factori, unele echipe abordînd jocul în condiţii optime iar altele nu tocmai: „Ai mei plîngeau în timpul jocului şi se întrebau oameni din tribună <de ce plîng copiii ăştia?>, şi nu era vorba că ar fi fost loviţi sau altceva…”
Cît despre faptul că finalele categoriilor de vîrstă au fost disputate de reprezentante ale unor aceloraşi cluburi mari, fie Real Madrid, Barcelona sau Ajax Amsterdam, Sorin Badea a spus că explicaţia este extrem de simplă: „La uşa lor bat mii de copii pe an, mulţi dintre ei au şansa să dea probe, iar cluburile îi aleg pe cei mai puternici şi pe cei mai talentaţi dintre ei. Normal ca diferenţele să existe încă din start, iar apoi să se adîncească. Ori eu ce selecţie pot să am, cîţi copii putem atrage la fotbal în condiţiile noastre, care de fapt nici nu sunt atît de neprielnice în Timişoara?”
Antrenorul copiilor timişoreni a conchis că ultima prezenţă posibilă a copiilor de 2000 la Mundialito a fost o reuşită, benefică, observîndu-se însă că „nivelul valoric al elitei din campionatele respective este departe rău de tot de vîrfurile fotbalului nostru. La cei mici, s-au jucat meciuri finale cu stadionul arhiplin, şi cu 20.000 de oameni în tribune, şi este ceva extraordinar să joci în acea ambianţă la o asemenea vîrstă, să vezi ce înseamnă competiţia…”
