ANS, pune punct ruşinii în formă continuată! Cupa Mondială sub egida FIS în Polonia, săritorii cu schiurile ai României pe ultimele două locuri în calificări şi eliminaţi şi la Szczyrk, 56-57. Turism sportiv, „Daciada” pe plan internaţional

Ninge abundent şi în continuare cu clasări ruşinoase pentru „tricolorii” Federaţiei Române de Schi Biatlon în concursurile internaţionale, fără a se sesiza însă chiar nimeni din domeniul sportului din ţară, ANS având probabil alte preocupări mai arzătoare într-un „an olimpic”. Săritori cu schiurile ai FRSB au ocupat din nou ultimele două locuri în preliminarii, 56-57, şi în reuniunea de Cupa Mondială de la Szczyrk, şi au fost astfel eliminaţi deja înaintea probei propriu-zise de astăzi, ai cărei… spectatori rămân. 

Continuă cea de-a XV-a ediţie a Cupei Mondiale la sărituri cu schiurile sub egida FIS, marţi seară cu calificările reuniunii de la Szczyrk, în Polonia, dar continuă şi nereuşitele „tricolorilor” reprezentanţi ai FRSB, ultimii în ierarhia preliminariilor, pe locurile 56-57, în baza unor distanţe de 84.5 respectiv 82 de metri, în condiţiile în care unii competitori au depăşit în acelaşi concurs şi suta de metri.

În urma „tricolorilor” în baza de date a întrecerii, doar estonianul Aigro, descalificat, fără însă a-şi şi pune cineva problema, din forul federal în cauză dar mai ales din ANS, că e ceva putred în Danemarca.

Nu-i vina sportivilor în sine, Daniel Andrei Cacina şi Mihnea Alexandru Spulber, din generaţiile 2001 şi 2000, cu dublă legitimare la Centru Sportiv Braşov dar şi CS Dinamo Bucureşti, ci responsabilitatea decidenţilor care, în numele sportului românesc, n-au nici cea mai mică tresărire la lecturarea unor asemenea clasamente, „proptite” săptămânal din subsoluri de „tricolori”, turism sportiv într-un fel de „Daciada” pe plan internaţional.

Oare chiar nu se sesizează absolut nimeni?

Pentru conformitate, au mai ratat calificarea din preliminarii şi 2 săritori din Kazakhstan respectiv câte unul din Japonia, SUA şi din statul bananier eşuat galben-albastru de la nord-estul României, pe când între primii 50 s-au numărat competitori din 17 federaţii de profil, inclusiv cea a Bulgariei, Vladimir Zografski clasându-se al optulea în preliminarii, cu o săritură de o sută de metri, cu reuşite peste o sută de metri calificându-se niponul Kobayashi şi germanul Wellinger.  

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Sporturi de iarnă și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt × 7 =

 


Ultimele articole din categoria Sporturi de iarnă: