Arhiva etichetelor: Constantin Varga

Ghiroda și Giarmata Vii 3 se alătură Banatului Teremia Mare, lui Obilic și Voinței Iosifalău, campioane ale celor 4 serii în liga a VI-a ”Promoție” Timiș: rezultate

Campionatul se apropie de sfârșit în liga a VI-a ”Promoție” Timiș, în Seria a IV-a jucându-se ultima etapă după ce returul Seriei a II-a s-a încheiat cu trei săptămână în urmă, în vreme ce în Seria I și Seria a III-a bate la ușă runda finală, însă toate campioanele sunt deja cunoscute, CSC Ghiroda și Giarmata Vii 3 alăturându-se pe această listă, din fruntea ”Municipalului” timișorean, celor de la Banatul Teremia Mare, Obilic și Voinței Iosifalău. Altfel, nici o surpriză în acest weekend, Viitorul Ionel continuând căderea liberă iar cei din Iosifalău defilând înainte de final. Altfel, Titi Varga e la prima ”dublă” la Obilic iar junii lui Adrian Săvoiu la al doilea meci egal.
Publicat în Fotbal, Promoţie | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Liga 6 ”Promoție” Timiș. Liderul Banatul doboară Pindul pe final, junii lui Săvoiu taxează cu 9 violeții, Titi Varga stabilește scorul pauzei în Plopi, 1-0, Obilic face 8-0

Campionatul de ”Promoție” al eșalonului 6 în fotbalul din județul Timiș a bifat etapa a doua din retur. Și din nou ex-polistul Titi Varga pe lista marcatorilor, echipa la care joacă, Obilic, semnând cel mai clar succes ”acasă”, de fapt în Plopi. Start totodată si în seria ”Municipală”.
Publicat în Fotbal, Municipiu, Promoţie | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu