Arhiva etichetelor: DSP

Scrisoare deschisă către conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România, remisă și unei publicații din Timiș, Sporttim: ”Insistența cu care atât DSP cât și CMS solicită participarea noastră la un proces controversat, un act medical care încalcă drepturile pacienților, drepturi prevăzute atât în Convenția de la Oviedo, la care România este parte, cât și în prevederile statutului CMS, se constituie într-o încălcare grosolană a deontologiei și a științei medicale”

În lumina faptului că sunt medici stomatologi care intenționează să participe la procesul de vaccinare în cadrul cabinetului stomatologic în care activează, medicul dentist Dragoș Dinulescu a dat publicității o scrisoare deschisă adresată colegilor din conducerea Colegiului Medicilor Stomatologi din România, remisă principalelor organisme mass-media din țară dar și unei publicații din Timiș, Sporttim, scrisoare al cărei conținut integral este mai jos. Și activitatea dentiștilor, precum cea a lumii arenelor, a avut grav de suferit în ultimul an și ceva datorită păguboaselor stări ilegale, vătămătoare și neconstituționale ”de urgență” și ”alertă”, suferință afectându-i indirect și pe eventualii pacienți din lumea sportului, motiv pentru care publicarea unui asemenea text într-un cotidian de sport are relevanța sa. Dragoș Dinulescu era semnatar în urmă cu peste două luni și al documentului cu 11 puncte împotriva măsurilor ”fără logică din punct de vedere științific” întocmit de un grup deschis de sute de ”Medici pentru adevăr” din România sub forma unui comunicat de presă cu titlul ”Medicii români nu mai tolerează aberațiile Guvernului! Încetați starea de teroare!”, demontând din punct de vedere științifico-medical ”narațiunea oficială” a ”pLandemiei”. Și acel comunicat esențial pentru binele națiunii a fost publicat din media timișeană doar de Sporttim, unicul organism de presă din județ care a prezentat din capul locului de la începutul anului trecut dedesubturile urzelii ”CoVrig-1984”, evidențiind realitatea factuală obiectivă în contrast cu abjecta propagandă mincinoasă diseminată de restul prostituatelor media timișene ce au târât în derizoriu deontologia profesională prin manipulare și dezinformare.   
Publicat în Sport sabotat | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

În arsenal cu ”testele” și trapa de prins ”pozitivi”, DSP face forțat legea în fotbalul FRF-ist: nici restanța Ripensia – CS Mioveni nu se mai joacă. Opriți nebunia colectivă, revenire la normal! Nu-i nimic de speriat, doar un scenariu ”oficial” de criză

Fapt: rata de supraviețuire la ”noul” virus, conform ”Centrului de control și prevenție a bolilor”, oficios guvernamental al SUA, este de 99,98%, similară celei în cazul gripei (99,99%), rată semnalată încă din luna mai a anului în curs cu menționarea riscului asociat persoanelor cu vulnerabilități din rândul celor vârstnice, așadar nici măcar celor vârstnice în general. Fapt: mai nimeni nu decedează nicăieri de pe urma bolii Covid-19, ci mai degrabă în înscrisuri, însuși același organism oficial guvernamental al SUA responsabil cu situația în derulare, Centers for Disease Control and Prevention, CDC, actualizând sintetizat în septembrie pe propriul site cea mai bună estimare a ratei fatalității la infectarea cu așa-zisul SARS-CoV-2, și anume 0,00003 la categoria de vârstă 0-19 ani, 0,0002 în grupa 20-49 de ani, 0,005 la 50-69 de ani și 0,054 la peste 70 de ani, cu documentul mai jos. Fapt: PCR n-a fost inventat în scopul detectării patogenilor și a diagnosticării, iar mai mult, testele PCR ale căror rezultate sunt pozitive sunt de fapt în mare majoritate ”fals pozitive” la resturi de ARN și ADN din mucoasa nazală, în condițiile în care sunt derulate la 35-45 de cicluri, implicit irelevante prin atingerea și depășirea limitei de 35 de cicluri. Fapt: oricare om ar putea fi depistat ”pozitiv” într-un anumit moment dat, acesta fiind și trucul, fără a însemna că ar fi și ”infectat”, și asta datorită componenței genetice în sine a ființei umane. Fapt: mai multe ”teste”, mai multe ”cazuri”, unică variantă a influenților de a întreține frica maselor, de a justifica restricțiile impuse și de a continua vânzarea iluziei unei așa-zise pandemii, ca unică rută spre ambalarea ideii necesității vaccinării, scop în sine de moment, în fond deloc necesară. Fapt: genomul ”virusului” poreclit SARS-CoV-2 nici măcar n-a fost vreodată complet izolat. Drept urmare, cum s-ar și putea oare crea un vaccin într-o asemenea situație!? ”Vaccin”, a se citi mutație genetică prin ARN mesager și nanoHidrogel… Datele boldite mai sus, în tabelul documentului oficial...  https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/hcp/planning-scenarios.html
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , | 1 comentariu

Vlad Caba: ”Avem mare nevoie și de meciuri de verificare înaintea celor oficiale!”

Noile informații venite pe canalele de comunicare ale Federației Române de Handbal ne arată că mijlocul lunii septembrie devine din ce în ce mai clar momentul de început al noului campionat masculin în Liga Națională. E un lucru îmbucurător și așteptat cu nerăbdare de toți cei implicați, pentru că pauza forțată a fost una foarte lungă. După două luni de la startul pregătirilor pentru sezonul 2020-2021, Viorel Jurcuț l-a provocat pe antrenorul alb-violet Vlad Caba la o discuție despre actuala perioadă.
Publicat în Handbal | Etichete , , , | Lasă un comentariu