Arhiva etichetelor: FC Bihor – Ghiroda 3-0
În superioritate numerică din minutul 8, când şi Feşnic îi ţine sfeşnicul, FC Bihor smulge o promovare pătată în Liga 2. Campioană de serie, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii simte la rândul ei ce înseamnă să câştigi titlul şi să nu poţi promova direct, direcţionată fiind spre recalificări
miercuri 5 iun. 2024, de Mihai Comşulea
Federaţiei Române de Fotbal i s-a îndeplinit vrerea ca fotbalul bihorean să aibă din nou reprezentare în Liga 2 după 5 ani, motanul CCA făcându-i pasienţa încă de sâmbătă de la Ghiroda, din jumătatea secundă a reprizei a II-a a turului finalei, vicierea de rezultat influenţând decisiv economia dublei manşe, în care returul de la ora 17:30 a fost jucat de localnicii orădeni în superioritate numerică încă din minutul 8, cu 3 înaintea pauzei deschizând scorul iar în prelungirile primei părţi majorându-l dintr-un ofsaid reactivat, majorat şi mai mult dintr-un alt penalty scos tot de golgheterul campionatului şi tot la mijlocul părţii a doua. Doar banale amănunte, ideea principală constând în faptul că, dat fiind catastrofalul sistem competiţional emanat de FRF în 2020 pentru Liga a III-a, în baza căruia o câştigătoare de serie n-are totuşi acces direct, aşa cum ar fi normal, în eşalonul superior, forul federal se simţea dator campioanei în ediţii consecutive atât a sezonului regulat cât şi în play-off, anul trecut în Seria 10 iar anul acesta în Seria 8, şi anume FC Bihor, să-i asigure deschiderea uşii improvizate de baraj. Publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3 | Etichete baraj Liga 2, FC Bihor - Ghiroda 3-0, fotbal Liga 3 | Lasă un comentariu