Arhiva etichetelor: program de meci

Campionatul Judeţean Timiş, etapa a 29-a, penultima: Solventul Timișoara – Unirea Banloc 4-2, cu program de meci. Daniel Zaharia, antrenor al gazdei: ”Am refuzat multe jocuri de culise, murdare!”

Campionatul Judeţean Timiş n-a scăpat cu ocazia penultimei sale runde, a 29-a, de căldurile lunii iunie, resimțite astăzi pe propria piele și de Solventul Timişoara și Unirea Banloc, într-un joc încheiat 4-2 (2-1), cu ocazia căruia, pentru prima dată în istoria clubului gazdă, s-au tipărit programe de meci.
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Judeţ, Timişene | Etichete , , , , , , , , | 2 comentarii

Programul de meci al alb-violeţilor lui ASU Politehnica, un succes

Fanii alb-violeţilor au deja o adevărată colecţie de programe de meci ale grupării ASU Politehnica Timişoara, care, odată cu promovarea în "Judeţ" şi preluarea sa sub aripa cu totul aparte a susţinătorilor din galerie, a iniţiat şi lansarea acestui bun obicei, la jocurile de pe "Ştiinţa". Cu mic, cu mare, susţinătorii fruntaşei în seria a III-a lecturează interesantele rînduri, tradiţia întocmirii unui program fiind astfel menţinută şi după plecarea de pe "Dan Păltinişanu" respectiv despărţirea de liga I.
Publicat în Fotbal, Judeţ, Poli Timişoara, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ripensia dă la Diniaş de mici, program de meci şi poză de grup dar şi de durităţi

FC Ripensia 1928 Timişoara îşi respectă blazonul de multiplă cîştigătoare a campionatului naţional şi îşi completează cartea de vizită cu alte facile succese prin prisma scorurilor înregistrate, impunîndu-se sîmbătă după-amiază în deplasarea la Diniaş, după cum informează portalul oficial al …

Publicat în Fotbal, Municipiu, Timişene | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. RCM Timişoara – Farul 22-16 (15-6)

N-a mai fost soare, după o vară în care şi-a tot consolidat poziţia în fruntea Superligii, dar liderul RCM mvt UV Timişoara şi-a păstrat şi sîmbătă invincibilitatea în Ronaţ, cu un eseu în prelungiri al aceluiaşi percutant internaţional Mădălin Lemnaru. La triumf au asistat şi campionii naţionali din ´72, aflaţi înaintea jocului aniversar cu colegii vicecampioni din ´73, sub semnul sărbătoririi "Rugby 40 Old Boys", numele Universităţii putînd fi acum readus în fruntea sportului cu balonul oval carpatin de Lemnaru şi compania, după 4 decenii de aşteptare. Redusă la numai... 3 săptămîni.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Ripi”, nimic la voia întîmplării: cu program de meci

F.C. Ripensia 1928 Timişoara a respectat pe măsura blazonului şi cărţii de vizită primul său joc oficial la relansarea în fotbalul românesc, editând şi un frumos program de meci cu îndemnul "Asistă şi tu la primul meci oficial după 64 de ani!" Repornind de jos, din Campionatul Municipal, cîndva campioana României n-a lăsat nimic la întîmplare, venind din suflet în întîmpinarea celor care au rezonat în egală măsură. Timişorenii au venit pe Electrica în număr mare, iar acesta pare a fi doar începutul. Renaşterea unei legende...
Publicat în Fotbal, Municipiu | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Badnjarevic are de unde alege pentru cei 4 străini în Cupă

Este ultima zi de testări pentru BC Timişoara, înaintea unei ediţii pe trei fronturi... Zoran Milencovici, în pereche cu Ionel Dodoc, exersând aruncări la coş, respectiv George Toth, supervizat sub celălalt panou de secundul Milorad Perovic, tot într-un antrenament de individualizare implicând şi două gărduleţe dispuse în zona liniei de aruncări libere, au rămas la finele antrenamentului de vineri dimineaţă, sub supravegherea principalului Predrag Badnjarevic (foto)
Publicat în Baschet | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu