Pe parcursul sezonului trecut a resimţit din plin rigorile şi exigenţele primei ligi, dar cînd a revenit astăzi la Arad, pentru jocul din etapa a XIII-a a eşalonului secund, Divizia A2, Seria Vest, CS Universitatea Timişoara a preluat lucrurile de unde le lăsase în urmă cu două ediţii de campionat, cînd se impunea tot cu 3:0 pe malurile Mureşului.
Universitarii sunt prea vulnerabili pentru elită dar şi net superiori majorităţii adversarelor din liga a doua, aşa încît sîmbătă au înregistrat şi un al 11-lea succes din 12 partide în actualul campionat, pe terenul unei formaţii de mijlocul clasamentului, care îşi apropiase la rîndul ei 5 victorii.
Aceasta a fost a doua victorie a voleibaliştilor Timişoarei în 2013, după un 3:1 reuşit sîmbăta trecută la nou-promovata CSVC Banatul Caransebeş, cu menţiunea că Universitatea n-a găsit sparring-partneri de pregătire nici în vară, nici în pauza de iarnă, antrenîndu-se fără a disputa măcar o partidă de verificare.
Fără 4 dintre componenţi, şi anume Craia, Flonta, Dincă şi Reitmayer, galben-albaştrii pregătiţi de Sorin Grădinaru s-au impus în cea mai scurtă deplasare a sezonului ceva mai lesne decît s-ar fi crezut, Pro Volei neridicîndu-se la nivelul unui duel care poate fi etichetat de fiecare dată ca fiind un derby cînd vine vorba de rivalitatea sportivă existentă totuşi între Arad şi Timişoara. A fost aşadar 0:3 (19:25, 13:25, 23:25), doar în setul trei oaspeţii fiind la un pas de a-şi complica existenţa, într-un joc de o factură totuşi modestă.
Timişorenii merg întins spre acontarea măcar a locului secund în serie, mai avînd de disputat doar 4 meciuri în cursul sezonului regulat, pînă în data de 2 martie, dintre care două deja în week-endul viitor, ambele în sala Universităţii, unde vor poposi pe rînd CNE Lapi Dej, sîmbătă, respectiv codaşa ex-prim-divizionară CS Avântul Torpi MS Târgu Mureş, duminică 10 februarie, la solicitarea oaspeţilor.
Aceştia, încă fără victorie şi drămuindu-şi fiecare bănuţ, vor juca sîmbătă la liderul LPS Bihorul Oradea, cuplînd respectiva deplasare cu o descindere pe Bega, a doua zi. Două meciuri în două zile sună a pregătiri pentru sistemul de joc de la barajul de promovare, doar că gruparea universitară nu mai are un asemenea obiectiv, din cauza indiferenţei conducerii administrative, cuplată la această oră şi cu refuzul antrenorului şi jucătorilor săi de a mai experimenta postura mielului la tăiat, în elită.
CS Universitatea Timişoara s-a impus la Arad prin Grama, Schiesz, Ungureanu, Balint, Unguraş, Bălulescu, Toma (libero).