Licărul care nu dispare niciodată…

Un palmares aureolat, o carieră plină de distincții, la cel mai înalt nivel, anul acesta împlinindu-se doar un deceniu de la finala de Campionat Mondial pierdută cu România în fața Rusiei, turneu final din 2005 în urma căruia era desemnată portarul competiției. Și chiar și așa, Luminița Huțupan Dinu nu se dă în lături de la a călători pe drumurile ligii secunde de handbal fete, care au readus-o din nou și la Timișoara, pe banca Naționalului Râmnicu Vâlcea. Că în urmă cu nici 3 ani încă revenea în poartă, s-a văzut și în sala ”Constantin Jude”, prin focalizatorul lui Mohamed Awad, la jocul CST - Național 32-38, primul din 2015... Fosta jucătoare e de-acum pe margine, în staff-ul tehnic al celor de pe Olt, laolaltă cu Victorina Bora, dar așa cum pe vremuri pășea în fața liniei porții pentru a deturna uneori mingi foarte grele, tot așa părea și-acum a dori să intre parcă în teren, călcând în interiorul suprafeței de joc. Oricât de mari ar fi fost triumfurile de altădată și indiferent de nivelul actual la care activează, licărul bucuriei jocului se arată a fi la fel de intens, nepieritor. Triplă câștigătoare a EHF Champions League și dublă învingătoare în Supercupa Europei, multiplă campioană a României, dar și în Slovenia, câștigătoare a Cupei și Supercupei României, dar și a Cupei Sloveniei, Luminița strălucea și ca medaliată cu bronz la Campionatul European din urmă cu 5 ani dar și ca triumfătoare cu Oltchim în Cupa Cupelor, în 2007. Reușitele în poartă, o mare motivație și obligație pentru a da ce-i mai bun și în antrenorat.