Una dintre cele mai ruşinoase pete pe obrazul Timişoarei sportive a ultimelor două decenii este scufundarea fără urmă a unui nume de legendă în înotul şi poloul local şi românesc: ILSA. Un club torpilat cu tot cu bazinul său, ale cărui ape au născut peste ani sportivi de Jocuri Olimpice. Au mai rămas doar regretele, molozul şi formatul electronic al unor amintiri nepreţuite…
Capătul adânc al bazinului de 33,33 metri de la ILSA, înaintea "raderii" sale
www.sporttim.ro încearcă să reînoade din adâncuri istoria acestui club fanion al oraşului şi României, prin intermediul www.ilsa-timisoara.net, autoproclamat pe bună dreptate primul portal electronic mondial al comunităţii lui ILSA, şi care între numeroasele fotografii de arhivă sau mai noi, înfăţişând inclusiv perimetrul fostului bazin în forma sa demolată, ori adnotări despre sportivii, antrenorii şi trofeele grupării, merge pe firul istoriei pentru a reliefa momentan doar în limba engleză traiectoria sa peste decenii .
Mai jos, în traducere episodică, istoria unui club lăsat încet să moară şi ignorat aproape în totalitate în conştiinţa comunităţii. Mai menţin vie flacăra cei care au pus suflet peste ani, activând la bazinul din preajma malului Begăi, şi care au întregit o arhivă documentară şi fotografică despre ceea ce a fost ILSA, precum şi un grup de entuziaşti care au recreat parte din atmosfera de altădată pe bazele cunoscute astăzi sub numele de Înot Masters Timişoara, înfiinţat la 15 iunie 2007, ca primul club de nataţie pentru adulţi din România.
Aşadar…
„Începuturile”
„Iniţialele ILSA înseamnă Industria Lânii, Societate pe Acţiuni, fabrica de produse textile de renume naţional, fondată în Timişoara în prima decadă a secolului XX. Cunoscută vorbitorilor de limbă maghiară şi germană sub numele de Gyapjuipar şi Wollindustrie, ILSA a fost una dintre fabricile timişorene cu cei mai mulţi angajaţi, cu o reputaţie ţinând de bunăstarea şi grija pentru angajaţii săi.
În timpul primilor săi ani de existenţă, fabrica a deschis o grădiniţă şi creşă pentru copiii angajaţilor. Un perimetru de teren amplasat imediat în vecinătatea fabricii a fost făcut disponibil angajaţilor săi pentru activităţi atletice, în special tenis. Echipa de handbal a lui ILSA ar fi conform documentelor vremii prima de profil din ţară. A fost ridicată o clădire pe malurile râului Bega, servind drept centru al noului club de canotaj de la ILSA, una dintre primele iniţiative de acest gen din România. Ideea adăugirii unui bazin de înot s-a născut la finele anilor ´20.
La început, dificultăţile financiare au amânat demararea proiectului. Într-o încercare de a suplimenta fondurile disponibile, un grup de tineri angajaţi ai lui ILSA au început o campanie de colectare a fondurilor prin evenimente dansante şi Ceaiul de Duminică. Taxele de participare la aceste reuniuni au ajutat la finanţarea proiectului de construcţie a bazinului şi, cândva la începutul anilor ´30, bazinul ILSA a devenit o realitate…”
Anii ´30 şi ´40 – primele două decade – era de aur a echipei de polo pe apă
Curând după inaugurare, un grup de înotători şi jucători de polo pe apă de la vechiul bazin militar Igiena s-au transferat la noile facilităţi de la ILSA, împreună cu antrenorul lor Ravasz Pali (Hapsi), născut în Ungaria. Printre noii veniţi: Albala Sanyi, Hamburger Gyuri, Balajty Pali, Korniss Erno, Hecht Otto, Stein Sanyi, Zsuska Salay, Lebovits Edith, Stein Duci, Herzl Magda, Spiegel Joli şi un tânăr pe nume Stubi Sterbentz, care avea să devină campionul indiscutabil al longevităţii la ILSA, rămânând activ în cadrul clubului, în diverse capacităţi, în următoarele 5 decenii. Majorităţii noilor sportivi transferaţi li s-a oferit angajarea în fabrică.
Peter Goldstein apărând poarta, cu Sala Flori, Lovas Peter şi Bruno Bernstein în fundal (foto de arhivă donată portalului de Tzulu Morariu, Lovas Janos şi Peter Goldstein)
Având o lungime de 33,33 metri, bazinul era pretabil pentru competiţii oficiale de înot şi, cât de curând, ILSA a devenit unul dintre cele mai puternice cluburi de înot şi polo pe apă din România, cu asistenţe numeroase umplând până la refuz împrejurimile acoperite cu iarbă. Primii campioni naţionali de la ILSA au fost Laci Bohunitzki şi Pullok Jenci. Ultimul, un înotător născut în Ungaria, a strâns un total de 9 titluri naţionale în perioada 1933-1939. Salay Zsuska, fiica unuia dintre fondatorii şi principalii susţinători ai clubului, a devenit prima femeie de la ILSA care să câştige un titlu naţional.
Prima participare a echipei de polo pe apă în campionatul naţional a avut loc în 1933. Conform datelor publicate de Federaţia Română de Polo pe Apă, formula originară a echipei a fost Lusztig Laci, Molnar Enci, Bader Heini, Balint Toto, Flesh Bonzo, Ravasz Pali, Fischer (prenume?) şi Freund Imre (Emerich).
Cândva în timpul anilor ´30, antrenorul Ravasz Pali a părăsit clubul şi oraşul. Poziţia vacantă a fost preluată de Freund Imre, poreclit Apaca, un atlet localnic. Sub conducerea sa, clubul şi-a consolidat reputaţia ca unul dintre cele mai puternice din ţară…”
(va urma)
