CSU Politehnica, locurile 44, 76 şi 117 la „Naţionalul” de semimaraton, cu timpi de la 1:21 în sus devansaţi inclusiv de 5 alergători de peste 40 de ani, tinerele „violete” pe locurile 104, 110, 154 şi 208, întrecute la feminin de 9 atlete dintre care 3 de la 40 de ani în sus, timpii timişorencelor fiind de la circa 1:30 în sus

Roşesc de invidie sau poate se răsucesc deja în mormânt ticluitorii umflării recoltelor cincinale socialist ceauşiste, la insistenţa CSU Politehnica Timişoara, club de drept public finanţat din resurse bugetare, de a cosmetiza trista realitate a mediocrităţii competiţionale într-un cadru general oricum prea modest al arenei carpatine prin „comunicate” frizând ridicolul cu referirile strict la clasări pe podium şi medalii, când de fapt o scăpare a promovării de sine în aceleaşi rânduri, vizavi de timpul înregistrat de una dintre alb-violete, mai exact 1:29.43, spune cam totul despre nivelul jenant la care se pot decerna distincţii la semimaraton de către Federaţia Română de Atletism.  

Căci realitatea cu ocazia ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de semimaraton din cadrul Semimaratonului Internaţional Bucureşti, din punctul de vedere al grupării CSU Politehnica Timişoara, este că s-a ales cu locurile 44, 76 şi 117 şi timpi de la o oră şi 21 de minute în sus în cazul trioului tinerilor alb-violeţi, devansaţi fiind inclusiv de 5 alergători de peste 40 de ani, dintre care 4 din categoria 45-49 de ani, în vreme ce tinerele „violete” au încheiat pe 104, 110, 154 şi 208 în ierarhia finală open, întrecute fiind la feminin de 9 atlete dintre care 3 de la 40 de ani în sus, timpii timişorencelor fiind de la aproape o oră şi jumătate în sus.

Ceea ce n-ar constitui vreo problemă în sine dacă toţi aceşti tineri ar fi componenţi ai vreunei grupări amatoare oarecare dar mai ales nu legitimaţi ai unui club de drept public finanţat din resurse bugetare – tocate aşadar fără rost pentru alimentarea mediocrităţii, şi n-ar constitui o problemă nici dacă asemenea timpi mai mult decât modeşti n-ar fi „coafaţi” şi „ambalaţi” prin „comunicate” de promovare din partea grupării în speţă strict sub forma de medalii şi clasări pe podium, omiţând în schimb noţiunile elementare cheie şi definitorii în privinţa participării respectivilor reprezentanţi la semimaratonul de pe arterele capitalei. 

Ori această combinaţie toxică şi nociv detrimentală curăţeniei organice din fenomen, de promovare a unor false impresii sub masca unor pretinse performanţe care n-ar putea constitui motiv de laudă mai ales în cazul unei structuri finanţate din resurse publice, este necesar a fi reliefată ca atare.

Desigur, nu-i nici problema clubului studenţesc violet de pe Bega că nivelul general al întrecerilor este într-atât de modest, fie şi sub egida Federaţiei Române de Atletism, încât timpi într-atât de lenţi pot fi suficienţi pentru smulgerea unor medalii în acest caz total lipsite de valoare în concursuri pe echipe oricum extrem de restrânse numeric, dar măcar, dat fiind contextul şi circumstanţele, s-ar impune oarecare decenţă şi rezervă din partea emitenţilor vizavi de pansarea unor asemenea rezultate străvezii sub forma unor clasări pe podium cu medalii la gât.

CSU Politehnica Timişoara nu se poate însă abţine de la a insulta inteligenţa cunoscătorilor, cât despre restul lumii, a o impresiona e ca şi cum ai frecţiona cu sârg un picior de lemn, fără nici cea mai mică relevanţă. Cantitate neglijabilă. Ceea ce impetuoşii fără dublii nu pot din păcate deduce.   

Titlul l-a cucerit Ştefan Gavril de la CSU Cluj, într-o oră, 6 minute şi 46 de secunde, urmat la 24 de secunde de mai tânărul Peter Herman de la SCM Gloria Buzău, şi la alte 49 de secunde de Ilie Corneschi de la CSM Craiova, pe când cel mai iute legitimat al CSU Politehnica Timişoara, Bogdan Toader, al 9-lea la categoria sa de vârstă, 19-24 de ani, a completat cei 21,1 kilometri ai cursei în 1:21.06, al 44-lea în clasamentul general. 

Iar pentru a pune timpii într-un context mai amplu, în sensul păstrării proporţiilor, în atletismul amator consacrat din străinătate nu stă nimeni să ridice în slăvi vreun timp de o oră şi 10 minute ca „repetiţie” din preziua unui maraton de 42,2 kilometri la peste 24 de ore, cu întărirea cuvântului amator, referitor la un sportiv care îşi finanţează participarea, şi nu este parte a unei structuri proptite din banul public al resurselor bugetare.

Fără a mai insista pe ideea că tânărul Toader a fost depăşit de 4 alergători ai categoriei de vârstă 45-49 de ani, iar din categoria feminin de o atletă din grupa de vârstă 30-34 de ani.

Iar tot dintre polişti Cosmin Ardelean pe 76 în 1:26.55, Erik Krausz încheind pe 117 în peste o oră şi jumătate.

Dintre alb-violete, Denisa Zaro, în primul an competiţional după cele activate la categoria tineret, a fost cea mai rapidă într-o oră, 29 de minute şi 20 de secunde, timp cu care a prins totuşi locul 3 al grupei de vârstă 19-24 de ani, Iulia Mărginean încheind şi ea sub o oră şi jumătate, în 1:29.43, cu 6 poziţii mai jos, pe 110 în clasamentul general Open, decât Denisa Zaro – întrecută la feminin de 9 atlete dintre care 3 de peste 40 de ani, Ciortan (CSU Danubiu Tulcea) cu aproape 5 minute mai rapid, 1:24.45 ca reprezentantă a grupei de vârstă 45-49 de ani.

Yasmina Tămăşilă a încheiat a opta în grupa de vârstă 19-24 de ani, în 1:35.42. Titlul naţional feminin la semimaraton fiind câştigat în 1:14.57 de Mădălina Florea.

Timpii aşadar nu mint, dar n-ar fi vreo problemă în sine, însă dacă gruparea publică „Poli” finanţează de la bugetul „de stat” asemenea participări şi se mai şi laudă cu medaliile pe podium în întreceri oricum în general slabe, fără consistenţă, substanţă şi profunzime, atunci e de datoria criticilor de sport, a presei care s-ar presupune că este garant al reliefării realităţii factuale obiective, de a pune punctul pe i.

Înainte de a vă lăsa pe final, pentru conformitate, în compania spuselor celor cărora pare-se le-au murit lăudătorii. 

Titlul „comunicatului” de la clubul sportiv universitar: „Politehnica Timişoara, medalii la Campionatul Naţional de semimaraton de la Bucureşti”.

Precum şi rândurile în sine.

„Atleţii Politehnicii Timişoara au urcat pe podium la Campionatul Naţional de semimaraton care a avut loc duminică, 21 aprilie, la Bucureşti. Pe echipe, atât la feminin, cât şi la masculin, sportivii alb-violeţi au fost pe podium. La individual, Iulia Mărginean a câştigat bronzul la tineret.

Politehnica Timişoara a fost prezentă cu şapte sportivi, astăzi, la Campionatul Naţional de semimaraton (21,1 km.), care a avut loc la Bucureşti. Toţi atleţii şi-au agăţat câte o medalie la gât. Iulia Mărginean a oprit cronometrul la 1:29:43, timp cu care a câştigat medalia de bronz la tineret, având un ritm mediu de 4 minute şi 15 secunde per kilometru.

Astfel, şi graţie evoluţiei Iuliei Mărginean, Politehnica Timişoara a câştigat medalia de argint pe echipe, la senioare. În componenţă au mai fost Denisa Zaro, Yasmina Tămăşilă şi Carla Ivanciov.

La masculin, echipa Politehnicii Timişoara a câştigat medalia de bronz la tineret. Cosmin Ardelean, Erik Krausz şi Bogdan Toader au fost cei care au obţinut poziţia a treia.

Antrenorul secţiei de atletism este Daniel Chirilă.”

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Atletism și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


3 × doi =

 


Ultimele articole din categoria Atletism: