Nu e deloc mult, nici o fărâmă în marea schemă a lucrurilor cu veşnica-i întrebare dincotro venim şi încotro ne îndreptăm, dar de-acum nici puţin în raport cu media de viaţă a cotidianelor, aşa încât Sporttim îşi permite astăzi luxul să vorbească niţel şi la persoana I, chiar cu riscul de a plictisi, dar pe care şi-l asumă cu credinţa că – în nişte vremuri cu miliarde galopant împinse mai degrabă fără voia lor spre masive şi iuţi schimbări având de-a face cu tot ceea ce ţine de nivelul global – mesajul ziarului de a-şi întrepta atenţia asupra comunităţii locale, şi de a o servi ca atare, atât prin mediatizarea activităţii sportive din propria bătătură, precum şi prin informarea publicului în legătură cu acest domeniu, trebuie cât mai limpede reamintit pasionaţilor interesaţi, cărora le relansăm invitaţia de suflet de a se raporta mai mult la „cetatea” în care trăiesc, susţinând în consecinţă şi această întâmpinare, prin a ne lectura.
Crearea logo-ului a fost printre ultimele completări la configurarea portalului www.sporttim.ro, după peste o lună de deliberări, în octombrie-noiembrie 2010. A "prins" prin designul sugestiv
De fapt, fără a constitui ce-i drept nimic special, la atât se şi reduce filozofia de ansamblu a iniţiativei şi demersului Sporttim, insistând în amănunţime şi până la nivelul celui mai puţin cunoscut practicant de sport din zonă, în scopul promovării activităţilor de profil din propria comunitate, dar totuşi semnificativă ca şi concept tocmai pe fondul tot mai insistentului bombardament mediatic ce ţine de avalanşa informaţiilor din mediul global, cu repetitive referiri, pe diverse căi, la vedete ale sportului portretizate într-o aură de veritabili eroi, de fapt vehicule publicitare ale maşinăriei de marketing, pilon al comercialismului.
Ar fi nelimitat de multe de zis despre multiplele faţete a ceea ce implică existenţa unui mic cotidian local de nişă în complicatele vremuri actuale, fără nici o agendă ascunsă ci pur şi simplu onest, mai ales în contextul susţinutei ofensive împotriva frânturilor unei aşa-zise democraţii, de fapt doar o iluzie, şi implicit a presei, ca efecte ale indusei globalizări ce afectează existenţa majorităţii mult mai mult decât putem cu adevărat realiza, de aici şi până la capătul lumii, dar şi pe fondul unei concurenţe prost înţeleasă şi a scăderii stimei şi interesului publicului cititor faţă de presa scrisă, în pierdere de credibilitate, puterea cuvântului devenind pe zi ce trece tot mai perimată, erodată de îndoctrinarea survenită inclusiv prin mesaje subliminale, purtată de mediul vizual. Mai pe scurt, provocările ivite pentru un ziar care ţine morţiş să-şi conserve echidistanţa şi frumuseţea profilului moral sunt parcă pe zi ce trece mai mari, mai complexe, şi de diverse naturi, pe plan local, naţional şi chiar… internaţional, deşi nu pare, dar şi pe multiple nivele, incluzând eşafodul propriei branşe, dezamăgitor metamorfozată în rău.
Şi-atunci, de unde motivaţia?
În condiţiile în care, la o eventuală majoră schimbare în infinitul worldwideweb şi nu numai, publicaţiile virtuale astăzi pot fi iar mâine nu, neavând aşadar consistenţa şi trăinicia cuvântului tipărit, întrebarea capătă cu-atât mai multă greutate şi sens, însă poate tocmai complexitatea provocărilor oferă şi răspunsul: din credinţa de a perpetua pe cât posibil menirea presei tradiţionale, justă şi transparentă, inchizitorie şi în slujba cititorilor, în cazul nostru fie şi cu un uşor iz de modă veche, cu tot binele indus de aşa ceva, dar mulată pe standardele tehnologiei mileniului III şi refugiată exclusiv din considerente economico-financiare în mediul online. Dar şi din dorinţa de a oferi un necesar exemplu şi o alternativă viabilă, prin consemnarea activităţii sportive îmbrăţişată fie şi de un concitadin ce ţi-ar putea fi vecin, şi nu prin trâmbiţarea altor clişee în plus despre aceleaşi şi aceleaşi prefabricate vedete şi aşa excesiv mediatizate, condiţie vitală pentru menţinerea unei cât de mici marje de normalitate, contrapondere fie şi insignifiantă la covârşitoarea avalanşă de banale nonsensuri fără substanţialitate şi neavând de fapt nimic de-a face cu principii de bază ale jurnalismului.
Chiar şi conştientizând foarte bine la ce se înhamă într-o junglă raportată din păcate ca scop în sine doar la audienţe, vizualizări şi mai mult decât infantilele „like-uri”, Sporttim a luat-o la drum, fie şi în absenţa totală – la debut sau pe parcurs – a publicităţii în numele noii publicaţii lansate, fără ideea preconcepută că altceva decât zeci de mii de cititori ar echivala cu un veritabil eşec, ci cu buna credinţă că dacă îşi vede de treabă, şi a făcut-o cu vârf şi îndesat, oamenii vor accesa constant portalul. Apărut în peisajul mediatic pe 29 noiembrie 2010, într-o tăcere mormântală, cu o simplă consemnare despre juniori „tăuraşi” de rugby de la CSŞ Bega Timişoara, Sporttim a câştigat aderenţi prin coerenţă şi capacitatea de discernământ, prin diseminarea echilibrată a informaţiilor dar mai ales prin realismul şi clarviziunea de a pune cu sârg în aplicare strategia de promovare a sportului local, în ideea în care lumea arenelor nu se reduce nici pe departe doar la, de exemplu, reprezentativa de fotbal a României, Steaua – Dinamo şi pe ici colea vreun campion olimpic, mondial sau continental, plus la armatele de impostori furişate în preajma arenelor, aspect care ar trebui să fie cât se poate de evident pentru orice redacţie care se respectă, ceea ce nu este din păcate cazul. Implicit, Sporttim s-a consolidat ca un tot mai clar definit punct de reper într-o breaslă pe an ce trece mai subţiată, iar cotidianul timişorean a ajuns citat ca sursă de informare peste graniţele ţării, mai adesea de fapt decât în mereu lipsita de busolă Românie.
Cea mai bună publicitate a constituit-o de fapt împuternicirea acelui tot mai neglijat şi subestimat spirit al dreptăţii, prin publicarea rândurilor ce trebuiau aduse în atenţia opiniei publice, iar cu o investiţie de zero lei într-un domeniu având de-a face şi cu aiuritorul Public Relations, altă perdea de fum de import, s-a ajuns nu din întâmplare şi la un total de peste 3.000 de vizualizări într-o banală zi de săptămână a celui de-al treilea an de cotidiană activitate, activitate la foc continuu, uneori şi dimineaţa înaintea cântatului cocoşului, în pauza de masă a multor altora, la orele de culcare ale majorităţii sau chiar şi când mai degrabă somnambulii îşi mai fac rondul. Aşa încât n-a fost vorba încă din start de un business în toată puterea cuvântului, cu ale sale „targeturi”, „clienţi” şi tot tacâmul, ci o comuniune sufletească şi de spirit în triunghiul sport – presă scrisă – iubitori de sport, Sporttim ţintind să fie dorita verigă de legătură, îndoielnică în majoritatea cazurilor.
Dar reuşita nu e dată neapărat, repetăm, de miile de vizitatori, căci ar putea fi şi zeci de mii dacă ne-am deda la zilnica practică mediatică de a titra despre tipice bălăcăreli carpatine ale marilor oameni de stat şi sfat sau despre pseudovedete de carton, fabricate de un semnificativ eşantion al mass-media, la rândul său cu bună ştiinţă întreţinut tocmai pentru a distrage atenţia, a induce în eroare şi a decredibiliza nobila şi respectabila instituţie a presei, ci reuşita celor 3 ani e conferită de împlinirea dată de o activitate întreţinută cu foarte multă pasiune, cu conştiinţa împăcată, în slujba acestui domeniu şi a cititorilor. Lecturaţi titlurile noastre, fără urmă de „Uite ce faimos jucător a aspirat-o pe piţipoanca blondă cu noul său bolid. Află aici!”, şi veţi detecta sinceritatea şi lipsa totală a ahtierii pentru audienţa cu orice preţ, chiar şi în detrimentul secii balanţe economice, şi asta tocmai pentru că numărul vizualizărilor a fost târât în derizoriu, devenind de fapt irelevant, pe fondul stratagemelor „de piaţă” de a induce publicul întru condiţionarea de un anumit tip de subiecte.
Ni s-a reproşat, printre multe altele, că „scriem romane”, fără a se cunoaşte faptul de netăgăduit că solida presă de sorginte vest-europeană se străduieşte să rămână încă măreaţă cu net mai multe paragrafe incluse în consemnare, fie aceasta ştire, cronică, reportaj sau interviu, decât „manuscrisele” din Sporttim, dar şi fără a se înţelege aspectul că „ŞTIRI SPORTIVE DIN TIMIŞOARA” ţine să fie altcumva, chiar şi în această privinţă, faţă de tipicul ştirilor mai scurte decât bombasticele titluri cu majuscule ale diverselor publicaţii de trust, iar acest efort suplimentar de a ieşi din tipare ni-l asumăm cu tot cu riscurile de a plictisi, tocmai în ideea că datoria şi educarea cititorului sunt încă pietre de temelie fie şi în nevricoasele vremuri actuale, cu zig-zagul între două vorbe şi 3 tâmpenii pe câtă frunză, câte „siteuri”.
Din contră, suntem mai împăcaţi să ştim că sunt şi cititori care chiar apreciază existenţa atâtor consemnări consistente în totalul celor circa 8.250 de „articole” publicate în 3 ani, adică între 7 şi 8 pe zi, deloc puţin pentru un unic domeniu, sportul, dintr-un singur judeţ al ţării, Timişul, decât să ne îmbătăm cu apă rece că s-au adunat sumedenii de „click-uri” pe seama unor titluri aidoma prafului în ochi, dar urmate de unul-două paragrafe fără noimă. Care „click-uri”, oricum ai lua-o, nici nu sunt deloc puţine, dat fiind corolarul circumstanţelor, precum şi profilul local şi de nişă al unei publicaţii raportându-se nu la populaţia României sau a Timişului ori a Timişoarei, ci, mai realist, la bruma de pasionaţi, parcă tot mai subţire, care se perindă de la o arenă la alta a capitalei Banatului, cam aceiaşi, la nivelul miilor. Cam la atâta se mai reduce interesul autentic faţă de sport, iar în atare condiţii se poate vorbi în cazul www.sporttim.ro mai mult decât de o reuşită, ci de o spectaculoasă supravieţuire, plină de centri de energie! Nu este problema Sporttim, care nu va renunţa la un bastion al temeinicităţii presei mai de viţă veche, şi anume scrierea cu atenţie la detaliu, care diferă de a bate câmpii, ceea ce poate fi eronat asociat cu mai numeroasele paragrafe, ci este robia cititorului de a rătăci frenetic de la o informaţie la alta şi de a nu mai avea răbdare pentru lecturarea unei mai lungi consemnări, darmite pentru o… carte.
Dar atunci, apropo de motivaţie, chiar merită?
Da, pentru că într-un sistem şablonat de multiple încorsetări, uns şi prin intermediul mass-media în a funcţiona şi a condiţiona opinia publică după matrici comportamentale şi de gîndire foarte rigid delimitate, Sporttim a aruncat mânuşa prin a-i pune pe gânduri pe cei care mai au încă sclipitoarea bucurie a puterii de a se minuna şi a-i provoca pe cei ale căror resorturi sunt într-atât de înţepenite de pudoarea de a nu face faţă realităţii încât degeaba văd negru în faţa ochilor la o anumită înşiruire de cuvinte. Realitatea este că dacă li s-ar dezvălui celor din cea de-a doua categorie adevărata lumină a vremurilor în care trăiesc, şi de care sunt foarte puţin conştienţi, în asemenea hal le-ar fi zdruncinat întregul strâmb set de false valori şi prejudecăţi luate drept fapte, încât emiţătorul ar fi blestemat pe vecie pentru temeritatea de a-i scutura în a lor ignoranţă. E ingrată postura de câine de pază, cu atât mai incomodă cu cât e mai evident contrastul cu pudelii din preajmă, gudurându-se după „like-uri” stoarse din formale banalităţi menite „a da bine” şi a nu supăra pe nimeni, completate de omisiuni cu premeditare sau minciunici sforăitoare, dar dificilă şi în condiţiile în care te regăseşti în aceeaşi comunitate tocmai cu subiecţi de-ai tăi, dintre care unii chiar performanţi de dată recentă, însă şi acest risc este asumat sub pavăza filozofiei asiatice, care ne şopteşte că a fi aliniat unei societăţi bolnave nu constituie neapărat un semn de sănătate.
De fapt, ceea ce mulţi nu înţeleg, pentru că nu disting aspectul definitoriu al meseriei şi rolul presei, este că oricât de local ar fi un organism mediatic, acesta trebuie să fie în primul rând imparţial şi echidistant, cât mai lipsit de subiectivism, şi nicidecum partizan, dezvăluirea evidenţei lucrurilor având aşadar prioritate în faţa irepresibilului sentiment uman de apartenenţă, asta dacă ţii la diferenţa între a fi ziarist, fie şi cât de neînsemnat, şi a scrie la un ziar. O problemă de moralitate.
Iar dacă se respectă pe sine, un organism de presă într-un mediu viciat ca al societăţii româneşti, în care conceptele ţinând de civilism şi o atitudine justă au fost anihilate aproape în totalitate, n-ar avea altă şansă decât să aplice nota discernământului, în cazul nostru aplaudând altfel anonimii practicanţi ai unui sport tot mai atrofiat în Carpaţi, dar taxând totodată metehnele ce frânează cât se poate de clar un domeniu care, torcând la turaţia normală, ar echivala cu sănătatea corporală şi sufletească a unei comunităţi, ceea ce nu e puţin lucru…
Ca un titlu de glorie, Sporttim a lansat şi campanii pe subiecte de real interes dar alarmant estompate în memoria colectivă, prin care a înlăturat colbul timpului de pe adevărate patrimonii ale sportului local, preferând paşii pe asemenea poteci nebătătorite şi rezonând poate cu un foarte mic eşantion de interesaţi, decât să „înfigă microfonul sub nasul” diverşilor gravitând în jurul fenomenului, care au fost ocoliţi cu o perseverenţă demnă de o cauză mai bună nouă, într-un contrast izbitor cu practicile de rutină ale mass-media, parcă incapabilă să se raporteze şi la alţi subiecţi, şi în acest caz împotriva unui calcul rece care ne sugera o eventuală mai mare popularitate şi deschidere, prin subiecte de „ştirea zilei”, de fapt doar fabricaţii demne de a fi omise. Nemeritând atenţia, respectivii au fost înadins evitaţi tot pentru a aşeza lucrurile într-un firesc normal măcar în acest colţ al presei, dacă în rest asfixiază mediul printr-o banală omniprezenţă şi implicare într-un domeniu străin dumnealor dar despre care-şi închipuie că le-ar fi aproape. Fals.
De fapt, Sporttim a absentat în spirit de frondă dar şi în absolută tăcere – până acum! – de la ultima Gală a Sportului Timişorean, în organizarea Municipalităţii, tocmai pentru a nu fi nevoit să recepţioneze nişte premii îndulcitoare pe care alţii le-au returnat ulterior edililor cu tot tam-tamul de rigoare – depăşind cu mult limitele necesare şi banalul unei dispute purtată dintr-o aşa-zisă „dizidenţă” – într-o ipocrizie tipic românească dar salutată la scenă deschisă, la fel de carpatin.
Iar apropo de ipocrizie, pentru ca Sporttim să nu fie suspectat de aşa ceva, căderea în plasa alinierii la „indispensabilul” feisbuc, o aberaţie absolută în ton cu vremurile actuale, care a estompat şi mai mult delimitarea între presa tradiţională, autentică, şi acest „social-media” care ar fi trebuit să rămână complet separat, ca o altă indirectă erodare a instituţiei presei, a fost compromisul rezultat prin persuasiunea şi acţiunea fizică a unor susţinători ai Sporttim, cu viziunile lor, în faţa cărora finalmente s-a cedat, după aproape 2 ani de la lansare. Nu ţinem deloc să ne facem plăcuţi, „like”, prin platitudini care întreţin confuzia şi ignoranţa, dar mai ales trădează atât presa cât şi cititorul, ci preferăm să fim cinstiţi în primul rând cu noi înşine, ca o şansă de a contracara abundenţa clişeelor şablonate, a ideilor preconcepute şi a uriaşei dezinformări perpetuate voit sau nevoit, deseori prin omisiune, de mecanisme de tot felul, susţinute pe varii căi pentru suprimarea realităţilor factuale şi bruierea dezbaterii coerente.
Un compromis n-am mai făcut însă în cazul platformei de comentarii, din păcate dezactivată recent după o iniţială minuţioasă concepţie şi punere cu dragă inimă la dispoziţia cititorilor, explicaţia cu care v-am rămas datori ţinând de faptul că menirea acesteia a fost denaturată de totala lipsă de educaţie a unor utilizatori, care, mereu sub pavăza anonimatului, în loc de a o fi utilizat pentru împărtăşirea de idei şi opinii şi înflorirea unei pertinente discuţii pro şi contra, au transformat-o într-un pestilenţial tomberon de veninoase răutăţi, ca şi incontrolabile, la adresa emiţătorilor de păreri, fie că respectivii erau omologi cititori sau redactori Sporttim. S-a ajuns într-acolo încât, în nişte jocuri ale minţii de care suntem străini, ca unul dintre exemple, am şi fost expediaţi la a fi biciuiţi în Piaţa Unirii dar şi acuzaţi ulterior de cenzură tipic comunistă de sorginte nord-coreeană (apropo, ştiu oare oamenii cu adevărat ce e cu „comunismul” şi „capitalismul” pe pământ!?) odată ce, anul acesta, am purces şi la blocarea unor aşa-zise comentarii, de fapt deşănţate atacuri la adresa emiţătorului, şi aceasta doar pentru „crima” de a ne fi făcut… datoria.
Nu scrie nicăieri că dacă sute de asemenea publicaţii pun la dispoziţia publicului discutabilele platforme de comentarii, este şi demersul ideal iar o aliniere la standarde e obligatorie în această privinţă, evidenţa la nivel naţional sugerând că utilizatorii publicaţiilor online tind să le folosească nu pentru a formula o opinie, fie şi contradictorie preemitentului, ci pentru a „sări la gâtul” persoanei respective, cu injuriile şi jignirile aferente. Ceea ce nu este nici pe departe cazul în mult mai aşezatul mediu virtual de comentarii adiacent presei occidentale, cu cititori având zeci de ani la activ în privinţa deprinderii de a lectura mass-media, o mică artă în sine. Iar cum Sporttim a adus faptic mai mult decât un crâmpei de jurnal vest-european prin întreaga ofertă a portalului, de aici şi decizia de a ne delimita de ceva căzut în derizoriu şi contrastând vădit cu nota generală a publicaţiei.
De acord, accesul la informaţie este liber, şi gratuit, dar nu include şi libertatea unei nonşalante defulări abjecte, neasumată, pe o platformă „curată”, ca o dovadă de totală lipsă de respect la adresa unui produs local şi – totuşi! – nu contracost, şi oare ce mai e la liber în ziua de azi, cu excepţia uneori atât de vitalelor informaţii!?
În fine, dat fiind că Sporttim se numără printre nu foarte numeroasele publicaţii sportive cotidiene din ţară, cu suficiente informaţii de imediată actualitate şi unele detalii tehnice aproape de negăsit în restul spectrului mediatic din jurul arenelor, dar printre cele mai complete din toate punctele de vedere între ziarele locale de profil din dot com sau tipărite, de remarcat este aşadar aspectul determinant că www.sporttim.ro poartă pecetea spiritului Timişoarei şi marca sa, exportate spre cele mai îndepărtate terminale din lume, fiind la fel de timişorean ca orice alt mai ilustru nume al comunităţii locale.
Este o parte a „cetăţii”, graţie atenţiei Dumneavoastră, motiv pentru care vă mulţumim şi ne bucurăm să vă avem aproape, mulţumirile adresându-se nu în cele din urmă şi tuturor celor implicaţi în mişcarea sportivă din Timişoara şi judeţul nostru, tuturor colaboratorilor şi susţinătorilor vechi şi noi ai cotidianului, tuturor simpatizanţilor Sporttim, dar şi tuturor timişenilor care îmbrăţişează ideea de sport şi mişcare, precum şi celor care percep la adevărata valoare utilitatea unei asemenea iniţiative, fie şi în nişte vremuri în care parcă tot mai puţini sunt oamenii cărora le mai arde şi de presa sportivă, văzută cu ochi tot mai răi, impresie pe care, cu resurse dintre cele mai limitate şi într-o continuă luptă cu morile de vânt, încercăm din răsputeri să o retuşăm.
