Arhiva etichetelor: asistenţă medicală

Divizia D Timiș: oaspeții înving duminică pe linie. Premiera ediției, în etapa 33: gazdele, zero victorii

De două ori în actualul campionat al ligii a patra timișene formațiile organizatoare s-au impus în doar câte un joc al etapei, prima din retur respectiv cea cu numărul 28, dar de această dată, în runda începută vineri în cartierul Plopi și încheiată cu partidele de astăzi de la ora 18, gazdele n-au învins chiar deloc.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Divizia D Timiș: ițele salvării, încurcate. Absență cusută cu ață albă la Mașloc – Făget și 0-3, egalare în prelungiri la Gătaia și Progresul – Șag 5-5! 0-0 seara

Dacă ecuația câștigării titlului a fost deja rezolvată, ACS Ghiroda devenind în avans campioană a Diviziei D Timiș, în schimb cea a evitării retrogradării va fi lăsată pe runda finală, inclusiv cu o ”directă”, ecuația având ceva din complicațiile cu mai mulți parametri din play-out-ul Ligii 1, între parametri înfiripându-se și nota mereu mai mult decât surprinzătoare a competițiilor fotbalistice din Carpați.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Sancțiuni dictate de Comisia de Disciplină a AJF Timiș

Comisia de Disciplină a AJF Timiş a sancţionat abaterile săvârşite în etapa care a trecut din eșaloanele mici județene.
Publicat în Fotbal, Judeţ | Etichete , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Sancțiuni dictate de Comisia de Disciplină a AJF Timiș

Asistenţa medicală, lipsă: Universitatea Politehnica Timişoara – Universitatea Oradea 0-3

Universitatea Politehnica Timişoara a ieşit dizgraţios din scena seriei vestice a Campionatului Naţional Universitar de fotbal al României, printr-o înfrângere pe teren propriu cu 0-3 în absenţa asistenţei medicale la partida din etapa a VI-a şi ultima a Grupei I, programată astăzi de la ora 18 cu Universitatea Oradea.
Publicat în Fotbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Caransebeş, fără asistenţă medicală la juniori: 0-3 ACS Poli, echivalent cu calificarea matematică. De la alb-negri la România U18, Petre Ţurcaş

Lider într-o foarte confortabilă poziţie pentru calificarea din Seria 5 a Campionatului Naţional FRF de juniori A, ACS Poli Timişoara şi-a asigurat matematic trecerea în faza următoare de o manieră neaşteptată şi nedorită, printr-o victorie la „masa verde”, adjudecată ieri la Caransebeş, în etapa a XIX-a a grupei vestice în întrecerea generaţiilor 1996/97.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu