Arhiva etichetelor: CCA

Campioana Ghiroda, în 2024 sub spectrul marii hoţii de Ziua Copilului. Ţi se poate trage cu forţa bumerangului resort cauză-efect şi de pe urma trecerii cu vederea a nedreptăţii unui abuz ilegal comis exact pe-acelaşi locuri, devenind apoi cel nedreptăţit. Păzea cu-atât mai mult cu cât în propria-ţi „casă” întorci părtaş privirea

Campioană la zi a seriei sud-vestice în Liga a III-a, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a încheiat vineri meciurile din 2024 remizând o partidă ce nici n-ar fi trebuit jucată, în fieful unei retrogradate de două ori la rând în "D", în 2023 şi-n primăvara acestui an, în baza rezultatelor din teren în seria vestică. Şi n-ar fi trebuit jucată nici prin prisma aspectului că galben-albaştrii lui Bălu erau în iunie cu-n picior în Liga 2 cât dubla manşă a finalei barajului de promovare cursese curat în primele aproape 70 de minute ale turului, cu timişenii în meritat avantaj cu 2-0, învingători morali în ceea ce devenea o farsă pe pielea fotbalului.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Uite pe cine deleagă CCA. Figurează terenul din Peciu Nou în declaraţia de avere a mamei? Atunci fiica e asistent la un joc din Liga 3 sub egida FRF cu CSC Peciu Nou în teren. Poate că „Fişa de evidenţă” remisă de CCA ar trebui a mai include unul-două câmpuri

Comisia Centrală a Arbitrilor a reintrodus-o la delegări pe fiica preşedintelui AJF Timiş, de când Roxana Humiţă Cismaş-Malac, prezentă la retestările de joia trecută de la Bucureşti, a trecut hopul reexaminării şi i s-a redeschis fie şi cu întârziere, după începerea sezonului Ligii 3, calea spre liniile de margine ale inimitabilului eşalon terţ.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , | Lasă un comentariu

A revenit Nicolae Grigorescu ca observator la Divizia D Timiş, reactivat după demiterea „demisie”. Dar şi-a şi revenit?

Deşi nu principal protagonist al jocului în sine - care neîndoielnic rămâne sportivul participant la disciplina în 11 practicanţi, arbitrajul a tot crescut în timp în proeminenţă din cele mai spinoase motive într-o naţie într-atât de coruptibilă pe fondul compromisurilor induse în cascadă în regimul socialist şi exacerbate în postdecembrism, în pofida faptului că fluierarea şi semnalizarea din steguleţ ar fi trebuit a rămâne întru sănătatea organică a fenomenului doar la stadiul acelor utile accesorii asociate în "completarea" întrecerii sportive în sine, şi nu prin propulsarea adesea în prim-plan, însă dacă tot a căpătat arbitrajul atâta anvergură în percepţia consumatorilor sportului rege intern în ultimii peste 30 de ani, cu un rol tare nefast în acest sens jucat de nepotrivitele "disecţii" de la "Procesul etapei", după chipul şi asemănarea unui fals profet crezându-se şi eronat considerat a fi vreun Alfa şi Omega al ilustrării realităţii lumii arenelor, dar fără a se insista atunci în plus şi-n paralel pe metehnele observării acoperindu-i şi implicit întreţinându-i arbitrajului hibele, atunci, dacă tot i s-a acordat atâta şi-atâta putere, să pomenim şi-n aceste rânduri aspecte din sfera trimişilor delegaţi prin a puncta una-alta despre... observare.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Arbitru de centru din Bucureşti, Ene, delegat la meciul din Liga 2 de la Dumbrăviţa cu trupa „militară” din Bucureşti a „armatei”, MApN

Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat un "cavaler al fluierului" din Bucureşti la jocul matinal de sâmbătă din Liga 2 cu o grupare din capitală în calitate de oaspete la Dumbrăviţa în cadrul etapei a patra de campionat, conform înscrisurilor aferente acestei întâlniri de pe site-ul oficial www.frf.ro.
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Melanj

Dacă premierul, un senator sau un deputat pot fi interpelați pentru unele decizii, numai Comisia Centrală a Arbitrilor nu dă socoteală nimănui. Deciziile luate de această comisie sunt ținute la secret și nu se știe niciodată ce sancțiuni se aplică arbitrilor care greșesc. Astfel nu se poate explica delegarea etapă de etapă a arbitrului Andrei Chivulete care arbitrează după cum vrea el, dezavantajând când o echipă, când alta. De exemplu, la jocul Mioveni-CFR Cluj a închis ochii la ofsaidul clar la golul marcat de clujenii și nu a sancționat cu lovitură de la 11 m faultul în careul CFR-ului asupra lui Scarlatache.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

Comicării

Noi avem un mod inconfundabil de a ne face ridicoli la fiecare pas, dând astfel prilejul altora de a ne cataloga ca atare. După scandalul de pe stadionul Parc des Princes de la partida Paris Saint Germain – Basaksehir, iată că un alt eveniment ne scoate în evidență.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

„Prinosul de recunoștință”… cu bătaie spre alegerile viitoare continuă! Rușinică, rușinică, băieți!

Ca să nu-și iasă din mână, Observel mai fixează o dată „Lupa pe ei”… Pentru a 32-a oară! Spuneam în episodul trecut că „oamenii lui Burleanu” sunt „recompensați” anticipat, rând pe rând, astfel încât atunci când va veni vremea alegerilor să știe cine le-a dat „un os de ros”! Și din nou am avut dreptate… Vizionar, ce mai tura-vura!
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , | Lasă un comentariu

S-a activat “Principiul dominoului” la AJF Timiș? ”Cu lupa pe ei…” (XXI)

S-au scurs aproape 4 luni de când nu s-a mai jucat nici un meci oficial sub egida AJF Timiș, prilej de reflecție vizavi de cele derulate în ultimii ani în activitatea acestui for. Ferm pe poziții, Observel a rămas ”Cu lupa pe ei...”, astăzi la cel de-al XXI-lea episod.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | 1 comentariu

Grigorescu, condamnat

Nicolae Grigorescu, în ultimii ani în fruntea Comisiei Județene de Arbitri Timiș, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

“Incompatibilitatea” – o practică curentă la AJF Timiș. ”Cu lupa pe ei…” (XX)

Pas cu pas Observel a mai atins o nouă ”bornă aniversară“! Cea cu numărul 20. Practic, de 20 de săptămâni îi tot ”țintește“ cu ”lumina reflectorului“ pe gășcarii ocupanți ai sediului de pe str. Pop de Băsești nr. 43.
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Ieri casa campionilor, azi casa văduvelor

Răzvan Toma revine în Statisticianul fotbalului cu primul editorial pe 2018...
Publicat în Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Bricheta, mai grea decât moneda

Românii au uitat de idealurile Revoluţiei Române din anul 1989. Altfel cum se explică faptul că după 27 de ani noi tot ne prosternăm în faţa celor două echipe departamentale Steaua şi Dinamo? Degeaba sunt cosmetizate şi li se schimbă numele, că au acelaşi comportament.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Bricheta, mai grea decât moneda

ASU Politehnica, unul dintre cele mai severe teste acasă, cu ocupanta locurilor 2 și 4 după play-off în 2015 și 2016, sfert finalista de Cupă din Mioveni

ASU Politehnica are în program sâmbătă de la ora 15 al doilea meci oficial pe ”Știința” din 2017 dar totodată una dintre cele mai dificile partide acasă din întregul campionat, vizitatoare fiind nimeni alta decât gruparea argeșeană CS Mioveni, una dintre cele mai notabile din actualul deceniu în peisajul eșalonului secund, cu o continuitate de 5 sezoane, dintre care ultimele cu clasări fruntașe.
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru ASU Politehnica, unul dintre cele mai severe teste acasă, cu ocupanta locurilor 2 și 4 după play-off în 2015 și 2016, sfert finalista de Cupă din Mioveni

Imunitatea pungașilor

După controversatul rezultat de egalitate dintre echipele naţionale ale României şi Muntenegrului, antrenori şi specialişti de mâna a doua s-au întrecut în a-l bălăcări pe antrenorul Christoph Daum. Dar aceiaşi specialişti au avut grijă să treacă sub tăcere ratarea acelei lovituri de la 11 metri a lui Nicolae Stanciu din ultimul minut de joc. Şi asta numai pentru a nu-i ştirbi prestigiul, el fiind pe picior de plecare la echipa belgiană RSC Anderlecht.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Imunitatea pungașilor

Fiert, Popa e foc și pară, contestă arbitrajul și-l propune pe Crăciunescu: ”Dacă am fost invitați în Liga 1, nu înseamnă și să fim călcați în picioare”

Ionuț Popa a explicat că nu poate face referiri la aspectul partidei ACS Poli - Pandurii, rezultat 1-3 (0-1), datorită stării de nervozitate de care s-a lăsat cuprins ca reacție la maniera de arbitraj în urma căreia s-a întrebat dacă brigada Iulian Călin (Ștefănești) - Danșa (Oradea) - Păunescu (Râmnicu Vâlcea) va mai primi delegări la Liga 1, doar punctând succint că gazdele au prestat un joc inferior valoric celui din deplasarea la București dar lansându-se în schimb într-o critică vehementă și cu riscurile de rigoare la adresă stării generale a arbitrajului carpatin, în plus și cu o soluție în ceea ce privește diriguitorul CCA, în persoana lui Nicolae Crăciunescu.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Fiert, Popa e foc și pară, contestă arbitrajul și-l propune pe Crăciunescu: ”Dacă am fost invitați în Liga 1, nu înseamnă și să fim călcați în picioare”

Eliminare în minutul 7 din partea unei debutante la ”C”, cădere visătoare de la 1-0: Pandurii II – Mama Mia 3-1 (1-1)

După un week-end de așteptare pe tușă în urma a două victorii la zero, 2-0 acasă cu CSM Lugoj și 1-0 la Craiova cu ACSO Filiași, CS Nuova Mama Mia a revenit vineri în Oltenia însă fără succes, rămânând în inferioritate numerică încă din minutul 7 și cedând cu 3-1 (1-1) după ce deschidea inițial scorul în primul sfert de oră al partidei cu ”satelitul” Pandurilor Târgu Jiu, la Rovinari.
Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Eliminare în minutul 7 din partea unei debutante la ”C”, cădere visătoare de la 1-0: Pandurii II – Mama Mia 3-1 (1-1)

Timișoreanul Iosif Petschovschi, comemorat an de an la Arad

Clubul Old Boys UTA l-a comemorat și în acest an așa cum se cuvine pe Iosif Petschovschi, copil al Freidorfului timișorean care începea fotbalul la Chinezul și a cunoscut consacrarea la UTA.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Timișoreanul Iosif Petschovschi, comemorat an de an la Arad

Viitorul Constanța – LPS Banatul, cu ”rîs” și ”prost” din partea centralului la adresa timișorenilor. Sau și de ce România n-are și nu va avea cu adevărat fotbal

Ultima etapă a Seriei B în turneul zonal al Campionatului Național republican FRF pentru juniori A, disputată astăzi la Mioveni, a adus calificarea favoritei FC Viitorul Constanța, cu 7 puncte din 9 posibile, după ce dobrogenii au obținut și a doua victorie în ultimele 48 de ore în Argeș, în duelul direct pentru locul I al primelor două clasate, cu LPS Banatul Timișoara, care a încheiat profund dezamăgită de atitudinea reprobabilă a arbitrului de centru Viorel Nicușor Flueran.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Old Boys UTA îl comemorează pe Iosif Petschovsky, fiu al Freidorfului, cu o slujbă religioasă şi cu un de altădată UTA – Universitatea Craiova

Ovidiu Păcurariu revine în editorialul ÎNTRE RAŢIUNE ŞI PASIUNE cu o rază de lumină din partea fostelor glorii, comemorându-l pe Iosif Petschovsky...
Publicat în Exclusiv, Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Old Boys UTA îl comemorează pe Iosif Petschovsky, fiu al Freidorfului, cu o slujbă religioasă şi cu un de altădată UTA – Universitatea Craiova

Old-boys violeţi la Arad, în memoria timişoreanului Petschovschy

Pe data de 6 octombrie 1968 se disputa partida de Divizia A între UTA şi Poli Iaşi. La un moment dat, tribuna arădeană a amuţit. Crainicul stadionului anunţa decesul lui Iosif Petschovsky, la numai 47 de ani. O boală nemiloasă a pus capăt unei vieţi care s-a dedicat întru totul fotbalului. Petschovsky s-a născut la 2 iulie 1921 la Timişoara, în cartierul Freidorf...
Publicat în Fotbal, Liga 2 | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Velcea:”Tu,ca fotbalist,şi generalizez,dai jumate din potenţial”

Poli va da piept vineri la ora 17 cu cea de-a treia nou-promovată la rând în B2, Chindia Târgovişte, cu ocazia jocului din runda a X-a, la exact 9 săptămâni de la debutul tot într-o vineri cu FC Bihor. Vali Velcea şi Daniel Stanciu, antrenorul principal şi managerul echipei poliste, au subliniat în conferinţa de presă de miercuri că vina primului eşec stagional, de la Sânmărtin, le aparţine jucătorilor violeţi, atrăgându-le totodată atenţia în privinţa posturii lor privilegiate de a juca la clubul timişorean
Publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu