Arhiva etichetelor: electoral

Un reales de 14,55% din totalul timișorenilor cu drept de vot, o tribună cel mai adesea cu sub 1.000 de privitori

Conform previziunilor, Timișoara are un primar reales deși doar 14,55% dintre localnicii cu drept de vot au ștampilat în dreptul numelui Robu, adică doar câte unul la fiecare aproape 7 alegători de pe listele de pe Bega, și așadar ce mai majoritate și ce mai democrație, o absurdă comedie!, dar această reconfirmare echivalează cel mai probabil, referindu-ne strict la fotbalul divizionar, și cu încercările edilului de a continua ”proiectul”.
Publicat în Fotbal, Liga 1 | Etichete , , , , , , , , , , | Comentariile sunt închise pentru Un reales de 14,55% din totalul timișorenilor cu drept de vot, o tribună cel mai adesea cu sub 1.000 de privitori

România: mutarea… mutării. Politicul frînează copiii!

Federaţia Română de Handbal s-a reumplut de ridicol, efectul scurtcircuitelor organizatorice pe plan intern reliefîndu-se în rezultatele externe ale "tricolorilor", şi a restrămutat turneul final al Campionatului Naţional de juniori IV de la Piteşti la Turda, unde era iniţial prevăzut, ba mai mult, l-a reprogramat pe săptămîna viitoare, începînd de joi 14 iunie, după ce pînă săptămîna trecută se ştia că ar trebui să demareze astăzi, vineri 8 iunie. Capac la toate, şi programul competiţional al turneului reunind 12 cluburi a fost recroit la nişte ore obligînd delegaţiile la transbordări nocturne.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu