Arhiva etichetelor: plai

România revine de la 6-22 și înfrânge Portugalia

Dominată în prima parte, în care a ajuns treptat să fie condusă și cu 16 puncte, 6-22, și autoare a unui prim eseu abia în prelungirile dinaintea pauzei, față de cele deja 3 ale vizitatorilor lusitani, care au început mai bine, cu un alt eseu, și partea secundă, 13-27, România a răsturnat sâmbătă seară soarta celui de-al doilea meci jucat tot acasă în 2022 în Rugby Europe Championship, trecând de Portugalia, egală a Georgiei duminica trecută pe teren gruzin, 37-27 (13-22) pentru ”Stejari”.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Triumf al rugbiului… Cu public în Ronaț dar în avantaj doar două minute, SCM Timișoara nu se desprinde deși în dublă superioritate numerică, CSA Steaua ratează victoria cu ultima lovitură: 13-13 (3-6). Remiză precum la ultimul joc pe Bega cu spectatori

Absolut nejustificat și ilegal tras dictatorial pe margine primăvara trecută, dar și privat ulterior de prezența iubitorilor jocului în tribune, rugby-ul și-a reintrat astăzi în drepturile cuvenite, cu public la meciuri, premieră în Ovalia carpatină după aproape un an și jumătate, sărbătorită într-un număr apreciabil și în Ronațul Timișoarei cu ocazia unui clasic al Superligii, bănățeni contra steliști. Egali într-o strânsă încleștare plină de străduință dar și de ratări, marea victorie fiind a sportului în XV, din nou în vitala comuniune jucători - spectatori.  
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu