Arhiva etichetelor: Timişoara

Timişoara, patru locuri I la naţionalele pentru 12-14 ani

Clubul Sportiv Şcolar 1 Timişoara, aliniind 15 copii într-o întrecere cu toate cluburile din ţară, a avut o prestaţie "excelentă", după cum a etichetat-o Ioan Bădescu, conducător al catedrei de înot la "pepiniera" din Circumvalaţiunii, depăşindu-şi obiectivul de 3 medalii la Campionatul Naţional rezervat cluburilor sportive şcolare, ce a avut loc în weekend la Reşiţa, juniorii localnici obţinând 4 medalii de aur şi una de bronz.
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre Poli. De duminică, Timişoara e campioană. La volei!

"Suntem campioni" răspunde nici triumfalist, nici exaltat, un fost ridicător prim-divizionar al Universităţii Timişoara, acum antrenor în al doilea său an plin în catedra de volei a Clubului Sportiv Şcolar Bega. Campioni ai României. Mai sunt două ore şi ceva până la primul fluier al jocului de la Galaţi, intitulat de unii "finala campionatului" şi doar despre care auzeai discuţii până şi în tramvaiele oraşului, unele violete, sesizarea unei prietene care poate mai vroia să audă şi altceva decât fotbal, fotbal, fotbal, şi Timişoara avea deja o învingătoare la nivel naţional, la sporturile pe echipe.
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dorinel Munteanu îl copiază după doi ani pe Dan Petrescu

Un bănăţean cu o uriaşă experienţă acumulată în fotbalul mare, în special ca jucător, a imprimat liderei sale timp de 23 de etape rigurozitatea ce l-a caracterizat de-a lungul carierei, Dorinel Munteanu copiind tot cu o potenţială campioană în premieră …

Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara câştigă titlul naţional la Divizia Speranţe!

Dan Jitaru între juniorii Diviziei Speranţe Rare sunt triumfurile timişorene la sporturi de echipă! Unul pe plan naţional a fost reuşit duminică după-amiază la Câmpulung Muscel, cu ocazia turneului final al Campionatului Naţional, Divizia Speranţe, CSS Bega Timişoara cucerind trofeul decernat învingătorilor, tricourile de campioni naţionali şi medaliile de aur, graţie succesului cu 3:2, după 98 de minute de joc, în dauna lui CSS Triumf Botoşani, după ce şi semifinala de sâmbătă o câştigaseră tot cu 3:2, în dauna altor juniori din Moldova.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Filip, Vaştag şi Boldor în teste la AS Roma, Buia la Cesena

La puţine minute după ce Olanda îşi adjudeca astăzi pe tărâm sârbesc trofeul continental la categoria sub 17 ani, egalând de două ori în prima repriză a finalei Germania şi desprinzându-se cu alte trei goluri după pauză, 5-2, învinşii cu 1-0 ai "portocalei mecanice" şi a "panzerelor" erau titularizaţi de profesorul Cristi Petcu în ultima etapă a Campionatului Naţional de juniori B, în deplasare la CS AC U "Vasile Goldiş" Arad.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şimicu: „Ca timişorean, ce mândrie mai mare ar fi decât să ajung pe podium?”

„Nu pot descrie în cuvinte descătuşarea de emoţie pentru evitarea retrogradării”, şi-a început declaraţia Alexandru Şimicu, treiar care a marcat 3 goluri sâmbătă, dintre care unul în prima parte. „Mai ales după ce mai multe echipe ne-am aflat acolo,

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gerhardt: „Dacă renunţă la superficialitate, Timişoara e o valoare”

Emoţionat şi marcat de deznodământul nefericit la începutul interviului, în lacrimi la finele său, Ioan Gerhardt, antrenor al băimărenilor pe acest final de campionat în care a încercat să stopeze incredibilul şir de 12 eşecuri, pornit după un ultim …

Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Orbită la Farul, RCM Timişoara nu-şi ia revanşa în retur

Parcă ieri a fost 27 martie, când noul XV al Timişoarei debuta în Superligă cu un eşec la limită, 13-14 în Ronaţ, cu "marinarii". Şi iată că în prima etapă a returului Superligii CEC Bank la rugby, RCM MVT Universitatea de Vest a pierdut sâmbătă de la ora 11 cu 32-29 la Constanţa, în faţa Farului, la nici 7 săptămâni de la startul campionatului, semn al comprimării calendarului competiţional într-un an de Cupa Mondială.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

În Timişoara, Flacăra decriptează Info ca la matineu: 1-20

1-20. Nu, nu, nu este vreun prefix telefonic, ci rezultatul succesului în deplasare reuşit de liderul Flacăra Făget în Timişoara, pe terenul "Textila", în compania codaşei Informatica, într-un joc din runda a XXX-a a Diviziei D Timiş. Deac (în foto), cu 5 goluri, a contribuit cu un sfert din reuşitele oaspetei, într-o etapă fără precedent, ce a consemnat 49 de "boabe" marcate de cele 9 vizitatoare! Incredibilă recoltă, ce spune multe despre nivelul modest al întrecerii
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii

CSS Bega Timişoara, în premieră în careul aşilor la „Speranţe”

CSS Bega Timişoara a trecut peste eşecul din cea de-a doua zi a turneului final al Campionatului Naţional la Divizia Speranţe, în care elevilor lui Dan Jitaru le-a scăpat printre degete succesul cu CSS Triumf Botoşani, câştigând vineri cu 3-0 în jocul decisiv în dauna lui CSS Tulcea, cu fraţii Roşu, Kaburek, Bădiceanu, Ene, Urecheatu în sextetul de bază.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | Lasă un comentariu

Domşa aduce succesul Jimboliei: 3-2 cu Auto Timişoara

Divizia D Timiş are de la cine să înveţe în privinţa înşiruirii meciurilor unei singure etape pe parcursul a patru zile, iar seara de vineri le-a pus faţă în faţă în runda a XXX-a, preambul la grosul celor şase jocuri de sâmbătă, pe FC Marcel Baban Jimbolia şi FC Auto Timişoara, Radu Domşa, indisponibil datorită unei accidentări în prima jumătate a returului, aducând succesul gazdelor cu unicul gol după pauză: 3-2 (2-2).
Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Dumitra: „Timişoara să arate că e într-adevăr mica Vienă!”

Peste o mie de participanţi de la peste 40 de firme sunt aşteptaţi la startul celei de-a şaptea ediţii a Crosului Firmelor, o întrecere de masă pe care Constantin Dumitra, ultramaratonist şi conducător al Atletic Club Maraton, organizatoarea evenimentului, o doreşte "să fie un exemplu pozitiv pentru Timişoara, aşa cum îl văd pe prisma Vienei, unde o competiţie similară adună la start peste 10.000 firme, peste 120.000 participanţi
Publicat în Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Uhrin jr. merge cu Timişoara la victorie: „Vom juca ofensiv”

Dusan Uhrin jr. n-a dezvăluit nimic despre componenţa lotului de jucători şi nici atât despre potenţialii titulari ai derbyului de duminică de la Galaţi, spunând în schimb că la o adică ar putea face modificări şi pe nu mai puţin decât 5 posturi, în funcţie şi de ultimul antrenament, de sâmbătă. "Vom vedea" a fost cuvântul său de ordine, nu doar în privinţa opţiunii între Pantilimon şi Taborda, titular conjunctural în ultimele meciuri.
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

LPS Banatul reprezintă Timişoara la finalele la junioare V

Liceul Teoretic Peciu Nou, în galben, a remizat vineri cu LPS Slatina: 16-16 N-are echipă prim-divizionară şi nici formaţii de junioare I, II şi III calificate măcar la turneele semifinale naţionale, însă Timişoara va fi reprezentată la faza finală naţională de junioarele V, elevele pregătite la LPS Banatul de profesoara Adriana Hajdu câştigând fără eşec joi şi vineri una dintre cele patru grupe semifinale ale Campionatului Naţional de minihandbal, şi urmând a fi însoţite la turneul final naţional din 3-5 iunie de Liceul Teoretic Peciu Nou, o altă grupare timişeană, care a încheiat pe locul 2
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega Timişoara conduce de două ori la seturi dar pierde

Meci de cinci seturi şi pentru juniorii Timişoarei în cea de-a doua zi a turneului final al Campionatului Naţional rezervat Diviziei Speranţe, ce are loc în Muntenia, la Câmpulung Muscel, unde după ce CSS Bega s-a impus miercuri la zero …

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Junioarele Timişoarei, în semifinale la „Speranţe”

Junioarele CSS Bega Timişoara, antrenate de Ciprian Dîrnescu, au obţinut joi seară cea de-a doua victorie din tot atâtea meciuri la turneul final al Campionatului Naţional, Divizia Speranţe, calificându-se deja în semifinalele competiţiei de la Blaj. După ce miercuri dispuseseră cu 3:2, la mare luptă, de CSS2 Baia Mare, pe puncte 105:101, timişorencele au avut parte aseară de un joc şi mai aprig, cu CSS Unirea Iaşi, în care s-au disputat şi mai multe puncte, 220
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , | 2 comentarii

În D Timiş, Poli 2002 Timişoara – Unirea Cerneteaz 3-1 (2-0)

Vântură, Mucsi şi Nicula au marcat golurile succesului lui FC Politehnica 2002 în faţa Unirii Cerneteaz, într-un joc disputat joi seară în devans din etapa a XXX-a a Diviziei D Timiş, oaspeţii înscriind golul de onoare la scorul de 3-0.…

Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Stanciu: „Am luat în calcul şi egalul la Vaslui şi nu ne-a ajuns”

Daniel Stanciu, manager sportiv al clubului alb-violet, a apreciat cu ocazia anunţării parteneriatului pe timp de un an între Porsche Timişoara şi prim-divizionara de fotbal că "Oţelul are cu siguranţă prima şansă, din toate punctele de vedere, pentru că este acasă, pentru că este cea mai favorizată de arbitri în acest an", spunând în schimb şi că "ne bazăm pe echipă şi cu siguranţă, deşi nu vreau să-l copiez pe domnul Porumboiu şi să spun că e de locurile 6-7, Oţelul este valoric sub Poli şi poate şi sub Rapid".
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CSS Bega – CSS2 Baia Mare 3:2 (20:25, 20:25, 25:21, 25:21, 15:9) de la 0-2

CSS Bega Timişoara, echipa de junioare antrenată de profesorul Ciprian Dîrnescu, a demarat cu un succes dobândit printr-o remarcabilă răsturnare de scor la turneul final al Campionatului Naţional la categoria Divizia Speranţe, rezervat voleibalistelor în devenire din şcoala gimnazială.…

Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , | 2 comentarii

„Speranţele” Begăi, singura echipă care porneşte cu 3-0

CSS Bega Timişoara a dispus cu 3-0 de gazda CSS Dinicu Golescu Câmpulung Muscel, în prima zi a turneului final al Campionatului Naţional de volei pentru juniori, Divizia Speranţe, care are loc de miercuri până duminică în localitatea argeşeană. Şi fetele Begăi, ajunse la rândul lor între cele mai bune opt grupări din ţară la categoria de vârstă a Diviziei Speranţe, au început miercuri turneul final tot cu o victorie.
Publicat în Juniori, Volei | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Clubul de înot Masters cucereşte nouă medalii la Csongrad

Concursul de Masters de la Csongrad, în bazin descoperit O echipă a clubului de înot Masters Timişoara a câştigat 9 locuri pe podium la concursul internaţional de înot masters organizat în Csongrad (Ungaria), Daniel Popescu Rancezi fiind cel mai activ sportiv al clubului, cu şase participări la probe individuale, obţinând 4 locuri pe podium. Concursul s-a desfăşurat în perioada 7-8 mai, în bazin descoperit (50 de metri/8 culoare). Au participat peste 190 de înotători, afiliaţi la 31 cluburi din 4 ţări
Publicat în Înot | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu

Poli – Unirea Urziceni 3-1 (2-1): desprindere la 2-0 în 17 minute

Poli, doar cu Burcă suspendat contra Unirii dar cu 11 ameninţaţi în cazul unui nou galben, a rămas cu un 3-1 în plasa liderei şi va aborda intactă, fără vreo suspendare, derbyul din penultima etapă, de la Galaţi, după ce şi-a trecut în cont al optulea succes în mandatul lui Uhrin jr., la primul joc în 2010-2011 într-o seară de luni ce a strâns cea mai mică asistenţă din actuala campanie, şi când cehul i-a protejat pe Sepsi, Goga şi Bourceanu dar a apelat în schimb la Cisovsky în centrul liniei defensive şi la Nikolic în atac, retitularizându-i pe Helder, ca mijlocaş de bandă, şi Magera (foto), care a deschis scorul, respectiv repostându-l fundaş stânga pe Ignjatijevic.
Publicat în Fotbal, Poli Timişoara | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şcoala Nr. 12 câştigă prima ediţie a „Cupei Druckeria”

Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 12, din zona Iosefin, şi-a adjudecat prima ediţie a "Cupei Druckeria", ce a reunit nu mai puţin de 17 echipe de şcolari de vârstă gimnazială cu ocazia competiţiei desfăşurată sâmbătă şi duminică pe baza sportivă a fostului arbitru Sorin Altmayer, şi anume selecţionatele de la Şcoala Generală 1, Şcoala Generală 11, Şcoala Generală 12, Şcoala Generală 21 şi Liceul "Jean Louis Calderon", toate din Timişoara, respectiv ale şcolilor din Giroc, Banloc, Recaş, Ionel, Topolovăţu Mare, Săcălaz, Maşloc, Tormac, Peciu Nou, Fibiş, Jamu Mare şi Ciacova.
Publicat în Futsal/Minifotbal | Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mama mia, ce mai victorie în faţa Recaşului!

Aşa cum anticipa profesorul Cosmin Petruescu, antrenor al fruntaşei AACS Recaş, derbyurile locale, în acest caz unul timişean, tind să anuleze diferenţa valorică dintre combatante, iar meciul de sâmbătă seară dintre Mama Mia, ultima în ierarhia seriei a …

Publicat în Fotbal, Liga 3 | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Galerie foto: studenţii şi liceenii de la „Cupa Traian Lalescu”

Şeptarul Popa, cel mai tehnic la "Traian Lalescu" Studenţi de la cinci unităţi de învăţământ superior din Timişoara iar ca o noutate şi liceeni de la CN "C.D. Loga", "Grigore Moisil" şi "Emanuil Ungureanu", au participat în weekend la cea de-a treia ediţie a "Cupei Traian Lalescu" la minifotbal, gazdele de la Universitatea "Politehnica", având în componenţă studenţi divizionari A la futsal, de la Quasar Deva, păstrându-şi trofeul în faţa aceloraşi rivali din precedentele finale
Publicat în Futsal/Minifotbal, Sport Universitar | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu