Simona Halep a încheiat cu o înfrângere remarcabilul parcurs la Turneul Campioanelor, WTA Finals Singapore, cedând cu 3-6, 0-6 finala în faţa numărului 1 mondial în ierarhia WTA, Serena Williams.
Constănţeanca Halep se califica ieri în ultimul act, ca o încununare a reuşitei câştigării uneia dintre grupele patrulater ale turneului reunind 8 performere de top în ierarhia WTA, prin a smulge 5 ghemuri pe serviciul oponentei, Radwanska, de care a trecut cu 6-2, 6-2 în 68 de minute, şi a încercat să repete în finală excelenta performanţă de miercuri, când îi provoca numărului 1 mondial cel mai usturător eşec din ultimii 16 ani.
După 6-2 şi 6-0 pentru Halep în Grupa Roşie, Serena Williams s-a revanşat în finala de la Singapore cu 6-3, 6-0, aproape identic, încheind competiţia cu 4 victorii şi o singură înfrângere, în faţa româncei, care s-a impus de 3 ori în concursul din Extremul Orient.
Notabilă performanţă, de a juca finala Turneului Campioanelor, a tinerei românce în vârstă de 23 de ani, împliniţi luna trecută, în 27 septembrie. Net mai experimentată, intrată fiind deja în cel de-a 20-lea său an ca jucătoare profesionistă, Serena Williams a înfăţişat din nou forţa care o eleva ca număr 1 mondial deja în urmă cu peste 12 ani, de atunci însumând o acoladă de distincţii, performanţe şi recorduri extrem de greu tangibile. Născută în 26 septembrie 1981 în statul nord-american Michigan, competitoarea în vârstă de 33 de ani are la activ 22 de finale de simplu în turneele de Grand Slam, începând cu cel din 1999, la U.S. Open, dintre care nu mai puţin decât 18 adjudecate, fiind cea mai în etate deţinătoare a supremaţiei în ierarhia WTA, în care merituoasa Simona Halep se situează a patra în lume.