Voleibalistele Lugojului au câştigat un „meci scurt” sâmbătă de la ora 16 în prima deplasare din returul Diviziei A1, trecând la Piteşti de FC Argeş cu 25:14, 25:20 şi 25:22.
Mult mai lungă a fost călătoria spre Trivale, pentru cel de-al doilea meci al „albastrelor” din programul săptămânii, decât durata în sine a partidei, tranşată clar de „Municipal”, care s-a detaşat prin punctele asigurate de Tamara Miljevic – 11, Dragovic şi Diaz Cairo cu câte 10, Pîrv cu 8 şi Popa cu 7, dar şi de Marija Miljevic şi Kindelan Zinaga.
Un previzibil succes de rutină, din postura marilor favorite, implicate mai fiind internaţionala Silvia Coman, liberoul nipon Saita – revenită după accidentare, şi Andaya.
Fie şi după un meci de 5 seturi miercuri seară acasă cu o ex-câştigătoare a Challenge Cup, 3:2 cu Olympiacos Pireu, timişencele n-au avut mari emoţii pe terenul unei codaşe fără nici o victorie, dar care cedase în schimb de 6 ori acasă, în câteva cazuri şi la zero.
Deşi cu străinele lor în componenţă, 6 în lotul lui Gokhan, „violetele” din Trivale n-au găsit replică bănăţencelor, care s-au impus din nou în deplasare după aproape o lună, de la acel 3:2 la rapidiste în 16 noiembrie.
De astă dată semnând al cincilea succes cu 3:0, din nou în deplasare şi la Pitelti, nu doar în capitală cu CSM Bucureşti.
Această a 13-a etapă aducând al 4-lea triumf al elevelor lui Segrt şi Grbic pe terenuri adverse în noul campionat al Diviziei A1, mai numeroase decât cele 3 eşecuri în deplasările din „A1”.
În care le aşteaptă miercuri de la ora 18:30 primirea dinamovistelor care le învingeau cu 3:1 la 19 octombrie în capitală.
Tot acasă având apoi de jucat timişencele şi cu CSM Corona Braşov şi CSM Bucureşti – aşadar de 3 ori la rând la propriul fileu, după care vor şi sta, abia ulterior revenind în deplasare, la Cluj.
Acasă cu Rapid, la Constanţa, tot acasă şi cu cele din Blaj şi la Târgovişte vor mai juca şi mai apoi Pîrv&Co până la finele returului.
*Clasamentul actualizat şi programul viitor, pe coloana rezultatelor secţiunii Volei.