Laurii trec înapoi munţii, din Ardeal în Ilfov, Popa campioană

Finalele naţionale între CSM Volei Alba Blaj şi CSO Voluntari 2005 la fileul voleiului feminin au devenit deja obişnuinţă la capătul play-off-ului, doar deznodământul diferind de la o primăvară la alta, iar ilfovencele tocmai şi-au recăpătat titlul adjudecat în 2024, pe care anul trecut îl cedaseră ardelencelor.

Mult fiind însă spus ilfovence şi ardelence, căci fruntaşele Diviziei A1 cu antrenori străini au în componenţă măcar pe jumătate voleibaliste străine, un fel de „furt al propriei căciuli” comis de fenomenul intern sub egida FRV în numele frumoasei discipline la fileu şi pe banul public.

„Gros” în raport cu subţirimea asistenţei disputelor finale la titlul naţional, adjudecate pe propriul teren din sala „Gabriela Szabo” din Voluntari de „Orăşenescul” egalând săptămâna trecută la Blaj la unu scorul victoriilor în ultimul act, mulţumită unui 3:0 copiat zilele acestea în Ilfov şi completat după 24 de ore, decisiv.

Cu 3:1 deşi CSM Volei Alba câştiga setul inaugural, cu 19:25, CSO răsturnând şi-n acest caz situaţia, cu 25:22, 25:17, 25:23, aşa cum a „întors” şi scorul victoriilor la meciuri în finală, de la 1-0 pentru roş-alb-negrele din Blaj în baza unui 3:1 iniţial în Ardeal.

Însă, realist vorbind, sub bagheta italianului Giovanni Caprara, secondat de compatriotul Piazzese şi Teleleu, nu mai puţin de 7 sunt sportivele formate de şcoli voleibalistice străine, iar acestea şi constituind osatura sextetului de lângă capitală, în tricoul căruia fosta componentă a „Municipalului” Lugoj, Georgiana Popa, a devenit campioană a ţării, într-un colectiv reunindu-le ca jucătoare autohtone şi pe tânăra „tricoloră” Iarina Axinte, respectiv pe Ruci, centrii Ionescu, Cristea şi Alexandru şi libero-ul Irina Kosinski.

Decernarea medaliilor de bronz efectuându-se în schimb după numai trei întâlniri, iar tot CS Dinamo păstrându-şi locul 3 în ceea ce a devenit un alt duel pe cale de osificare în „finala mică”, în compania braşovencelor, întrecute şi sub Tâmpa cu ocazia ultimei şanse avute la dispoziţie, şi încă la scor, 0:3, după disputele directe în cinci seturi de săptămâna trecută din capitală. 

Săptămâna aceasta aducând şi startul fazei finale la medalii în play-off-ul 1-4 din Divizia A1 la volei masculin, cu începere de sâmbătă în sala sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău, unde „Municipalul” local va primi în primele două partide pentru locul 3 replica „militarilor” Armatei, ambele formaţii cedând semifinalele deja după câte două dispute deşi în fiecare dintre acestea obţineau în general câte două seturi,

CSM Arcada Galaţi şi dinamoviştii impunându-se totuşi, moldavii strict cu 3:2 contra sălăjenilor iar bucureştenii cu 3:2 şi 3:1 în duelul local din capitală, cei de la Dunăre şi roş-albii urmând a trage la titlu cu începere de luni şi marţi, pe Dâmboviţa.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Volei și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 − = cinci

 


Ultimele articole din categoria Volei: