CSM Lugoj a început în această seară cu stângul al doilea meci acasă de campionat din noua ediţie, iar chiar dacă s-a redresat, a salvat o minge de set şi l-a câştigat în prelungiri pe cel inaugural, le-a pierdut pe următoarele două iar în prelungiri şi pe cel decisiv, 14:16 şi 2:3 după ce îl adjudeca pe cel de-al patrulea în faţa nou-promovatelor braşovence de la CSM Corona. Învingătoare la zero la Piteşti şi Târgu Mureş, „albastrele” Banatului continuă în schimb să se încline în Timiş, după vicecampioana CSM Târgovişte mai triumfând la limită şi galben-albastrele de sub Tâmpa.
Având în cele din urmă câştig de cauză la capătul a nu mai puţin de 130 de minute de joc efectiv în care au fost iniţial conduse dar apoi au şi condus la seturi pe terenul pe care pierdeau luna trecută în cadrul „Cupei CSM Lugoj”, în urmă cu 5 săptămâni. Nou-promovata şi-a luat revanşa pe puncte, 2:3.

În sextetul Aleksandra Gligoric, Simina Străchinescu – fostă la CSM Lugoj, Ramona Rus – ex-alb-albastră, Diana Ariton, Mirela Shahpazova, Kristina Belova, cu Adriana Popa libero, elevele timişoreanului Ciprian Dârnescu au câştigat punct după punct fără replică în debutul întâlnirii de la ora 18:30, detaşându-se la 0:7, ba chiar 1:9 şi 2:10.
Lugojencele, la start cu Olgauban Skrypak, Yelizaveta Ruban, Petruţa Orlandea, Nevena Vuckevic, Andra Artin şi Mirta Velikonja Grbac, Silvija Popovic fiind libero, au preluat apoi iniţiativa şi s-au apropiat de la 4:11 la 8:11, iar de la 8:12 au egalat la 12, în premieră în disputa din etapa a IV-a a Diviziei A1 de volei feminin, trecând în cele din urmă şi-n avantaj, 17:16 prin slovena Velikonja Grbac, din blocaj.
Vizitatoarele de sub Tâmpa, în rândurile cărora au mai intrat din primul set şi Denisa Duţă, Daria Cocan şi Larisa Vasilica, au continuat să pună probleme elevelor lui Ugljesa Segrt, Ruban răsturnând totuşi scorul, 23:22, dar şi Corona cât se poate de prompt, 23:24, la care a greşit serviciul, irosind o minge de set.
Ramona Rus salva ulterior o minge de set în favoarea braşovencelor, însă Vuckevic şi Velikonja Grbac le-au desprins pe timişence în învingătoare ale setului inaugural după mai bine de o jumătate de oră de joc efectiv, 27:25, dând tonul unei atractive partide urmărite cu sufletul la gură mai bine de două ore şi jumătate.
Avertismentul din setul inaugural şi-a găsit ecoul în cel de-al doilea, în care Corona a dovedit că-i nucă tare, egalând situaţia mulţumită unui 25:22 şi căpătând mare poftă de joc, dominantă în cel de-al treilea, 25:13, în care Segrt şi Grbic le-au introdus şi pe Babaş, Canak şi Vidojevic.
Timişencele s-au reabilitat categoric în cel de-al patrulea, adjudecat cu 25:16, preluând aparent hăţurile jocului, fără însă a se putea desprinde în decisiv de vizitatoare, care au egalat de fiecare dată, răsturnând apoi în premieră scorul prin Belova şi Străchinescu, 4:5. Tot ex-lugojeanca Străchinescu le aducea din nou în avantaj pe ardelence, 5:6, localnicele reuşind în cele din urmă prima uşoară desprindere, din asul lui Ruban şi cu Orlandea la blocaj, 8:6, la care Dârnescu a mai apelat şi la Aguero-Aguilera, dând tonul unei alte răsturnări de situaţie, 8:8.
Gazdele au luiat din nou un uşor avantaj, prin Vuckevic şi Canak, 13:11, iar Ruban l-a păstrat, 14:12, apropiindu-le pe medaliatele cu bronz la un punct de prima victorie acasă în noul campionat, fără însă a fructifica mingile de meci, niciuna dintre ele, dimpotrivă, tocmai nimeni alta decât Simina Străchinescu, ex-voleibalista bănăţencelor, realizând al 24-lea ei punct şi aducând o extrem de muncită victorie nou-promovatelor. Din rândurile cărora şi Ramona Rus a reuşit 18 puncte, iar Ariton 16, Belova contribuind cu 10 iar Gligoric cu 9.
Timişencele, lipsite încă dinaintea startului Diviziei A1 de Georgiana Popa, accidentată în Supercupa României de la Blaj, şi în căutarea dobândirii unei cât mai rapide omogenităţi, după ce chiar în minoritate au rămas în această seară componentele care duceau greul în stagiunea anterioară, asta şi în absenţa Alionei Martiniuc, au punctat în special pe mâna azerei Ruban, cu 25 de puncte, Artin realizând 14, Vuckevic 12 iar Velikonja Grbac 9, fără a evita un insucces prea puţin luat în calcul înaintea campionatului.
Braşovencele, care s-au lansat în „A1” cu eşecuri, 1:3 acasă cu Dinamo şi cu 3:2 la Constanţa, au trecut apoi sub Tâmpa de „Cenuşăreasa” băcăuană şi-au revenit în sala „Ion Kunst Ghermănescu” cu dorinţa de a dovedi că sunt de luat în seamă în noua ediţie, furnizând surpriza.
Rezultatele rundei a IV-a ţi programul celei viitoare în Divizia A1 Feminin, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Volei.