Sezonul regulat tur-retur al Campionatului Naţional de juniori şi cadeţi se apropie cu paşi repezi de sfîrşit iar foştii campioni naţionali ai Diviziei Speranţe, voleibaliştii de la CSŞ Bega Timişoara, ajunşi între timp la nivelul diviziilor Juniori şi Cadeţi, în care rulează în paralel cu mici fluctuaţii de personal, sunt în foarte bune poziţii graţie celor 3 victorii din acest an pentru a pregăti deja participarea la turneele fazei sferturilor de finală la cele două categorii.

CSŞ Bega Timişoara a inaugurat noul echipament oferit de MEWI cu ocazia debutului pe 2013 în returul Diviziei Juniori, într-un 3:1 cu CS Pro Volei Arad
Reîncepîndu-şi pregătirile imediat după sărbătoarea Sfântului Ion, elevii antrenaţi de profesorul Dan Mihai Jitaru au bifat cu brio cele 3 meciuri avute în acest debut de an în sala „Profesor Mircea Albu” din zona Dacia, prin care şi-au asigurat deja măcar locul 2, asta în cazul ierarhiei Seriei D a Diviziei Juniori, cea mai mare categorie de vîrstă în voleiul nostru juvenil, şi implicit calificarea în faza următoare a întrecerii, ultima izbîndă fiind înregistrată ieri, 3:0 în Divizia Cadeţi, cu cei de la CSŞ Şcoala 1 Oţelu Roşu.
Campioni naţionali la absolvirea Diviziei Speranţe, în urmă cu nici 2 ani, tinerii timişoreni sunt acum în pragul elevării de la nivelul Diviziei Cadeţi către juniori, în ale căror două sezoane vor intra din toamnă, ceea ce implică faptul că în acest sezon îşi încearcă forţele şi la o categorie superioară de vîrstă, în sferturile de finală ale căreia ar putea da tocmai peste campioana naţională en-titre, CTF Mihai I Bucureşti.
Pînă atunci însă, de notat că CSŞ Bega Timişoara s-a impus cu 3:0 în debutul din 2013 şi în dauna craiovenilor de la Colegiul Naţional Nicolae Titulescu, pe 20 ianuarie, tot în Divizia Cadeţi, în care, cu acest al cincilea 3:0 înregistrat ieri, bănăţenii au punctaj maxim, pe primul loc, cu un setaveraj la superlativ, 15:0.
Dacă la categoria lor de vîrstă avantajul locului I în seria sud-vestică le va atrage în sferturi compania unor echipe clasate pe locurile 2, 3 şi 4 în zonele respective, în schimb în Divizia Juniori ascensiunea va fi mai anevoioasă, locul 2 în seria zonală aducîndu-le ulterior în cale campioana din Bucureşti, clasată în fruntea Seriei C, sud-estice.
Iar dacă seria Diviziei Cadeţi este ca şi adjudecată, timişorenii mai avînd doar un joc de disputat, cu caracter academic, peste două săptămîni, în deplasare la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrîn Râmnicu Vâlcea, în schimb în Divizia Juniori mai au de transpirat în două deplasări pentru conservarea acelui loc 2.
Mai întîi duminică, şi tot la Râmnicu Vâlcea, la o formaţie de pe Olt pe care CSŞ Bega o devansează cu 3 puncte şi un setaveraj net superior, iar apoi, peste alte 4 săptămîni, la liderul CSŞ Şcoala 1 Oţelu Roşu. „Chiar şi la Oţelu Roşu vom merge să învingem şi ne vom pregăti jocul de asemenea manieră, inclusiv cu studiu video. Există într-adevăr un blocaj psihic al jucătorilor noştri faţă de cei din Oţelu Roşu dar vom merge la victorie. În această serie la juniori ne-am făcut singuri viaţa mai grea, după două înfrîngeri acasă cu 3:2, chiar de la 2:1, cu cei din Oţelu Roşu şi Râmnicu Vâlcea, dar tindem să ne calificăm de pe locul secund”, ne-a explicat antrenorul Jitaru.
Ca rezultate în acest an în Divizia Juniori, cadeţii Timişoarei treceau duminica trecută cu 3:1 de CS Pro Volei Arad, ocazie cu care a fost inaugurat şi noul echipament oferit de sponsorul logistic MEWI. Jocul cu cei de pe Mureş a fost ultimul pe teren propriu în returul seriei Diviziei Juniori, în condiţiile în care CSŞ Blaj s-a retras între timp din campionat.
Conform noului sistem competiţional de desfăşurare al diviziilor Juniori şi Cadeţi, primele 4 clasate în fiecare dintre seriile zonale sunt răspîndite în faza sferturilor de finală în grupe de cîte 4 pe baza unei grile „în cascadă”, care reuneşte spre exemplu ocupanta locului 1 în Seria C cu ocupanta locului secund în Seria D şi cu ocupanta locului 3 în Seria E precum şi cu cea de-a patra clasată în Seria A.
În această situaţie, CSŞ Bega are toate şansele să dea piept cu campioana CTF Mihai I Bucureşti, care va şi solicita cel mai probabil organizarea turneului sferturilor, în urma căruia primele două clasate vor accede în faza semifinală.
Dacă la Juniori timişorenii încearcă să capete cît mai multă experienţă, în schimb în Divizia Cadeţi au în vedere o clasare cît mai bună în ierarhia turneului final, în care se calificau şi în 2012, încheind însă ultimii, pe locul 6.