Ultima reprezentantă a voleiului românesc în actualul sezon la fileul eurocupelor a câştigat marţi seară cu 3:0 manşa tur din Portugalia a sferturilor de finală în CEV Volleyball Cup 2025, vicecampioana CS Volei Alba Blaj urmând a se prezenta duminică de la ora 12:30 în Sala Polivalentă „I.K. Ghermănescu” din Lugoj cu gândul de a-şi apăra în deplasarea finală din returul fazei regulate în Divizia A1 şefia abia preluată sâmbăta trecută acasă mulţumită unui 3:0 cu fostul lider Dinamo.
A învins aşadar şi CS Volei Alba Blaj unde se impunea nu demult în acest deceniu în CEV Challenge Cup şi CSM Lugoj, câştigând şi vicecampioana naţională din Ardeal în „Dragão Arena” din Porto, în 83 de minute de joc efectiv marţi seară cu începere de la ora locală 20:30, pe seturi la 22, 20 şi 21.

foto: cev.eu
În continuarea succeselor cu 3:0 semnate de roş-alb-negre în noul an 2025 pe parcursul spre semifinalele competiţiei numărul 2 a eurocupelor, după ce luna trecută, în faza play-off a recalificărilor, elevele lui Guillermo Naranjo Hernandez treceau tur-retur de Avarca de Menorca, tot în sud-vestul continentului.
Formaţia din Blaj cedând cele mai puţine seturi şi-n campionatul intern, doar 15 în primele 18 apariţii, încât a revenit cu cel mai mic număr de eşecuri pe prima poziţie, numai şi numai două până înaintea ultimelor două etape din retur, programate zilele viitoare, faţă de cele 3 înfrângeri ale fostului lider CS Dinamo Bucureşti, câte 5 din dreptul campioanei la zi CSO Voluntari 2005, CSM Corona Braşov şi CSM Lugoj, înşiruite cu câte 41, 39 respectiv 35 de puncte pe treptele 3-5, în umbra duoului fruntaş cu câte 45 de puncte.
Zece puncte despărţindu-le pe prim-divizionarele de eurocupe ale vestului României dar atât de puţin în întâlnirea tur de la 23 noiembrie de la Blaj, unde CSM Lugoj a condus cu 0:2 la seturi, adjudecate la 22 respectiv în tie-break, 25:27, fără a aplica însă şi lovitura finală în cel de-al treilea, cedat la limită ardelencelor cu 25:23, care aveau a răsturna ulterior scorul, cu 25:18 şi 15:11.
Ceea ce şi rămâne drept unicul eşec la limită al bănăţencelor în actualul campionat în care au învins în schimb de cinci ori cu 3:2, expertiză fără greş în acest sens din partea echipei din „Mica Romă”, de trei ori triumfătoare la limită însă fără a simţi gustul insuccesului de aceeaşi manieră.
„Municipalul” Lugojului ţintind acum revanşa cu ocazia ultimului meci avut acasă în returul sezonului regulat, pe cale de a-l încheia apoi la Târgovişte, cu inconvenientul de partea bănăţencelor că duminică la prânz s-ar putea alinia faţă în faţă cu cele din Blaj pe când formaţiile din Voluntari şi Braşov vor fi devenit între timp de neajuns pe locurile 3-4 în ierarhie, cu o zi înainte având deplasări accesibile la codaşele din Piteşti respectiv Cluj.
La fel cum şi pentru CS Volei Alba Blaj deplasarea la Lugoj se identifică a fi ultimul hop major în sezonul regulat, pe care Ruban şi compania îl vor încheia cu o apariţie abordabilă acasă cu CSM Bucureşti, „repetiţie” înaintea returului cu FC Porto.
Iar amintind de azera Yelyzaveta Ruban, până în primăvara trecută la CSM Lugoj, a fost a doua principală realizatoare a punctelor învingătoarelor la Atlantic, 16, în completarea bulgăroaicei Monika Krasteva, cu 17, la fel cum Ruban şi-a completat şi compatrioata Kharchenko în ceea ce priveşte blocajele reuşite.
Într-o garnitură înţesată de străine, şi cu alte voleibaliste cu origini slave precum Isidora Kockarevic, Katerina Valkova, Lenka Skalicka, Maria Matejko sau Iman Isanovic, dar şi cu Ferreira Leao, Felix Costa – cu reuşite marţi la Porto la primire, respectiv Shackelford, încât în minoritate sunt autohtonele din componenţă, tânăra „tricoloră” Ioan, o veche cunoştinţă a Lugojului, Daiana Roxana Roman, Partnoi, Ocenic iar pe postul de libero Vereş şi Ciucu.
Primul set fiind şi cel mai greu pentru gruparea din Ardeal în Portugalia, localnicele începându-l în trombă, cu 3:0, 5:1 şi 8:2 la primul schimb, dar şi replica liderului Diviziei A1 fiind destul de promptă, prin a răsturna scorul de la 12:9 la 12:13, încât a efectuat în avantaj cel de-al doilea schimb, 14:16.
Fără a se mai vedea deloc condus, ci doar în câteva cazuri egalat, şi la 20, după care a câştigat patru puncte în succesiune, permiţându-şi a risipi câteva mingi de set, nu şi pe toate: 22:25.
Deschizându-şi calea nu doar spre victorie, ci spre prezenţa în semifinala continentală cu învingătoarea dublei manşe dintre Vasas Obuda şi Moya Radomka Radom, manşa I fiind programată miercuri la Budapesta iar cea de-a doua în Polonia.
Pe când pe cealaltă jumătate a parcursului s-a jucat deja un meci tur, Igor Gorgonzola Novara – Maritza Plovdiv 3:0 marţi seară, pe seturi la 20, 13 şi 18, după care BKS Bostyk ZGO Bielsko-Biala – THY Istanbul va urma miercuri în Polonia, cu vizitatoarele de la Bosfor tot dintre „cunoştinţele” din acest deceniu ale lugojencelor în Challenge Cup, ba chiar şi reîntâlnite deja.
Iar apropo de Challenge Cup, sferturile au adus punctul terminus pentru CSM Târgovişte, eliminată cu 0:3 tur-retur şi maximum 18 puncte câştigate pe set de dâmboviţence în faţa lui SC Potsdam la 8 şi 22 ianuarie, şi celelalte calificate în semifinale impunându-se în ambele manşe. Prin a pierde doar un set în total, în cazul lui Roma Volley şi Reale Mutua Fenera Chieri 76 – echipă italiană care în 2023 dispunea la zero şi la Timişoara de lugojence în finala cu trofeul pe masă din întrecerea numărul 3 a eurocupelor, două cedate în total de Galatasaray Daikin Istanbul, scoase de pe traseu fiind, precum cele din Regat, şi trupele din Charleroi, Lisabona – şi-anume Benfica şi Pireu, Olympiacos.
Altfel, pe principala scenă a eurocupelor, Champions League, CSO Voluntari 2005 a rămas cu victoria acasă din 13 noiembrie, urmată însă de 4 eşecuri la rând în Grupa E, al cărei ultim loc l-a ocupat cu o reuşită în 6 etape, Savino Del Bene Scandicci calificându-se direct în sferturi fără vreun pas greşit, pe când echipele din Stuttgart şi Bielsko-Biala au smuls trei respectiv două victorii în 6 apariţii.
Încât în sferturi se vor alinia la fileu trei cluburi din Istanbul şi două din Italia, Scandicci şi Carraro Imoco Conegliano, pentru celelalte 3 poziţii înfruntându-se la barajul recalificărilor cele din Schwerin cu milanezele, precum şi Stuttgart cu Rzeszow respectiv Tent Obrenovac din Serbia cu cele din Lodz.
Programul viitor de sâmbătă-duminică în Divizia A1 de volei feminin şi clasamentul la zi, pe coloana rezultatelor secţiunii Volei în Sporttim.