Arhiva etichetelor: CEV
România U20 încasează încă un 3:0 în Țările Baltice, de la cehi
Selecționata sub 20 de ani a voleiului masculin românesc a fost eliminată înainte de termen din preliminariile Campionatului European al categoriei de vârstă, ieșind din cursă deja înaintea ultimei întâlniri din seria patrulater din Letonia, cu un punctaj inferior celui al ocupantei locului 2, de pe care ar fi fost redirecționată spre faza recalificărilor. ”Tricolorii” au pierdut însă și astăzi cu 3:0, precum joi, de astă dată în fața liderului Cehia U20.
Publicat în Volei
Etichete Cehia - România 3-0, CEV, FRV, preliminarii CE, România - Letonia 3-2, România U20
Lasă un comentariu
CSM Lugoj conduce acasă de două ori la seturi dar pierde calificarea în Final4 CEV Challenge Cup
Voleiul bănățean a fost în această seară la întâlnirea cu destinul, pentru un loc în ”careul de ași” Final4 al întrecerii continentale inter-cluburi numărul 3 la fileul sexului frumos, CEV Challenge Cup, întâlnire pe propriul teren din sala sporturilor ”Ion Kunst Germănescu”, iar susținătorii Clubului Sportiv Municipal Lugoj chiar au visat cât se poate de frumos la 1:0 și 2:1 la seturi în favoarea combinatei sârbo-române de pe Timiș, însă istoria de săptămâna trecută din Turcia s-a repetat și în returul din România, după 214 puncte disputate în 134 de minute de joc efectiv, în sensul că Aydin BBSK a tranșat din nou setul decisiv, 9:15 și 2:3.
CSM Lugoj învinge în Austria, 0:3 în al 10-lea meci jucat în eurocupe: 6 câștigate

Publicat în Volei
Etichete CEV, Challenge Cup, CSM Lugoj, Divizia A1, Niederosterreich - CSM Lugoj 0-3, Niederosterreich Sokol/Post, ugljesa segrt, volei feminin
Lasă un comentariu
Prim-divizionarele Timișului, învinse acasă fără punct
Final de retur pe scut pentru grupările bănățene din elita la fileu, CSM Lugoj câștigând în această seară setul inaugural al meciului cu campioana CSM Volei-Alba Blaj, învingătoare în următoarele trei, ceea ce n-a schimbat datele problemei, timișencele pe locul 5, vizitatoarele în fruntea Diviziei A1 la intrarea în play-off, după ce în Timișoara nou-promovata CS UVT a mai înregistrat un eșec cu 0:3, tot cu o formație din Ardeal, CS Unirea Dej, voleibaliștii de pe Bega urmând a aborda faza play-out a locurilor 7-10 de pe ultima poziție.
Publicat în Volei
Etichete CEV, Champions League, csm lugoj - volei alba blaj 1-3, csu uvt - unirea dej 0-3, Divizia A1, play-off, volei feminin, Zakoc
Lasă un comentariu
Premieră de succes în Europa. CSM Lugoj pierde la limită returul din Cehia dar se califică în optimile CEV Challenge Cup. În ianuarie vine de la Bosfor câștigătoarea de sub aripa Turkish Airlines a Cupei Balcanice

Publicat în Volei
Etichete CEV, Challenge Cup, csm lugoj - thy istanbul, dukla liberec - csm lugoj 3-2, Nina Kocic, ugljesa segrt, volei feminin
Lasă un comentariu
CEV alocă României 5 locuri pentru Divizia A1 de volei feminin în ediția 2018/9 a cupelor europene. UVT Agroland, poziție deja asigurată. CSM Lugoj, spre Cupa Balcanică

Publicat în Volei
Etichete CEV, CSM Târgoviște - UVT Agroland, cupele europene, sport, UVT Agroland Timișoara, volei feminin
Lasă un comentariu
Fără Darlaczi, la lotul României în pregătirea turneului final european U19 din aprilie, CSU UVT trece clar de arădeni în primul joc din play-off-ul locurilor 2-7

Publicat în Volei
Etichete CEV, Ovidiu Darlaczi, România U19, sport, UVT - ProVolei Arad 3-0
Comentariile sunt închise pentru Fără Darlaczi, la lotul României în pregătirea turneului final european U19 din aprilie, CSU UVT trece clar de arădeni în primul joc din play-off-ul locurilor 2-7
GALERIE FOTO. AS Volei Club Caransebeș, și a șasea victorie fără punct pierdut în elita A1 în reduta ”Victoria”. Laza și Pavel, debut acasă și în campionat la bănățeni

Publicat în Volei
Etichete Andrei Laza, AS Volei Club Caransebeș, Caransebeș - U Cluj 3-0, CEV, Cupa României, CVM Tomis Constanţa, Divizia A1, Dragoș Pavel, Galerie foto, sport, Valentin Pereu, volei masculin
Comentariile sunt închise pentru GALERIE FOTO. AS Volei Club Caransebeș, și a șasea victorie fără punct pierdut în elita A1 în reduta ”Victoria”. Laza și Pavel, debut acasă și în campionat la bănățeni
Rusia câștigă Euro, 3:0 în finala cu gazda Olanda, Serbia pe 3. Româncele, penultimele
Rusia a cucerit cel de-al 19-lea titlu continental în volei feminin, impunându-se cu 3:0 în dauna gazdei Olanda în finala Campionatului European, în Sportpaleis Ahoy din Rotterdam.
Publicat în Volei
Etichete CEV, Guillermo Gallardo, Rusia - Olanda 3-0, Serbia - Turcia 3-0, sport, Tatiana Kosheleva, volei feminin, Zoran Terzic
Comentariile sunt închise pentru Rusia câștigă Euro, 3:0 în finala cu gazda Olanda, Serbia pe 3. Româncele, penultimele
Timișoara, doi convocați în naționala U19 a României. Bădiceanu și Vîrlan, titulari în al șaptelea 3:0 al CSU Politehnicii, în lotul lărgit pentru preliminariile Euro

EXCLUSIV. ”Se poate verifica ce grilă a intrat oficial în club!”… ”Astfel își tratează CSȘ Bega oamenii, prin piedici și frâne, valabil pentru juniori și antrenori ai clubului”. Multiplul laureat Dan Jitaru, demisionar de la CSȘ Bega Timișoara, ”după bețe în roate și injurii”

Publicat în Exclusiv, Volei
Etichete ACS Agroland Timișoara, Adrian Cionca, Andre Meyer, Aurelian Cârdu, beach-volley, Bianca Șvaia, Bogdan Nan, Cerasella Şerban, CEV, Claudia Fantaziu, CSM Lugoj, CSŞ Bega Timişoara, CSŞ Lugoj, Dan Jitaru, Daniel Luncă, Daniela Lupescu, Florian Kaburek, Ioan Blaj, Ioana Mircioagă, Ioana Ordean - Adriana Melniciuc, Lucian Bădiceanu, Marius, Mircea Roşu, Octavian Rașca, Ovidiu Darlaczi, Paula Suru, Premiul Fair-Play volei, Robert Vîrlan, Şcoala Generală 30, Sonia Marina, sport, Vlad Cuciureanu, Vlad Florin Ene, volei masculin
Lasă un comentariu
CSM Lugoj nu poate încurca în Moldova planurile campioanei Știința Bacău înaintea sosirii lui Fenerbahce Grundig în grupele Ligii Campionilor: al treilea 3:0 acasă

Publicat în Volei
Etichete CEV, Denisa Viloiu, Dinamo - Știința Bacău 1-3, Divizia A1, Gabriela Bălae, Ionela Canea, Irina Andreica, Ivana Milanovic, Jasmina Petromăneanţ, Liga Campionilor volei feminin, Mădălina Şonda, sport, Ştiinţa Bacău - CSM Lugoj 3-0, Știința Bacău - Fenerbahce Istanbul, Valerijan Luka, VB Nantes, volei feminin
1 comentariu
Timișorencele Ordean și Melniciuc, autoare ale gestului anului în voleiul european, debut divizionar acasă, sâmbătă, cu nou-înființata ACS Agroland

Timişorencele Ioana Ordean şi Alexandra Melniciuc, „Premiul Fair-Play” al Confederaţiei Europene de Volei pe 2014: „Ele reprezintă un exemplu de urmat pentru comunitatea sportivă internaţională. Literalmente au întruchipat spiritul de căpătâi al campaniei”

Publicat în Volei
Etichete ACS Agroland Timișoara, Adriana Melniciuc, Andre Meyer, Antalya, CEV, conferinţa anuală CEV, CSM Timişoara, Dan Jitaru, distincţie, Ioana Ordean, Premiul Fair-Play
Lasă un comentariu
Acasă, Polonia detronează Brazilia în finala Mondialului de volei băieți
A găzduit vreme de două săptămâni și jumătate turneul final totalizând peste o sută de jocuri și înregistrând un notabil record de asistență, de peste o jumătate de milion de spectatori, mai exact 563.263, în creștere cu circa 223.000 față …
Publicat în Volei
Etichete Belgia, CEV, CM volei masculin, Germania - Franța 3-0, Mariusz Wlazly, Polonia - Brazilia 3-1, sport, Stephane Antiga, volei
Lasă un comentariu
Timişorencele Ioana Ordean şi Adriana Melniciuc, multiple campioane naţionale en-titre de beach-volley, invitate de Andre Meyer, preşedintele Confederaţiei Europene de Volei, la întrunirea anuală CEV din Antalya, pentru primirea „Premiului Fair-Play”

CSM Lugoj, din nou! Doar un punct şi 3 seturi câştigate acasă în 4 jocuri: şi vicecampioana Dinamo Romprest defilează cu 3:0 în “Ioan Kunst Ghermănescu”

Publicat în Timişene, Volei
Etichete Bogdan Paul, CEV, CSM Lugoj - CSU Medicina Târgu Mureş, CSM Lugoj - Dinamo Romprest 0-3, Dinamo - Atom Trefl Sopot 1-3, Liga Campionilor la volei feminin, sport, volei
Comentariile sunt închise pentru CSM Lugoj, din nou! Doar un punct şi 3 seturi câştigate acasă în 4 jocuri: şi vicecampioana Dinamo Romprest defilează cu 3:0 în “Ioan Kunst Ghermănescu”