2012: Colibăşanu atacă Kanchenjunga, al treilea vârf al Terrei

Horia Colibăşanu, cel mai aureolat montaniard român, a dezvăluit joi seară ţinta viitoarei sale expediţii, din anul 2012, şi anume Kanchenjunga, al treilea vârf muntos din lume. Medicul stomatolog în vârstă de 34 ani, care în anul 2004 reuşea cea mai bună performanţă a alpinismului autohton, cucerirea celui de-al doilea vârf ca înălţime dintre cei 14 optmiari, K2 (Karakoram), de 8.611 metri, s-a destănuit în cadrul emisiunii „Ora de Vară”, găzduită de Adrian Cireap la TVR Timişoara, că are în plan ascensiunea acestui vârf mai puţin abordat.

Sub titlul <Colibăşanu, „povestea expediţiei: pe Makalu, în 2011>, publicată în rubrica REPORTAJ din josul primei pagini, Colibăşanu relevă aclimatizarea reuşită pe vârful Makalu, de 8.411 metri, pe care l-a cucerit în data de 21 mai 2011, după care, datorită unor tragice circumstanţe, a renunţat la planul iniţial de atacare a principalei ţinte a expediţiei din acest an, un alt optmiar, Lhotse.

Timişoreanul va reveni însă la anul în lanţul himalayan, pentru ascensiunea lui Kanchenjunga, sau „Cinci tezaure de zăpadă” în limbajul locului, astfel denumit datorită celor 5 vârfuri care compun întregul masiv, dintre care cel mai înalt are 8.586 metri altitudine.

„Primul român pe K2”, cum te întâmpină portalul www.horiacolibasanu.ro, relevă şi celelalte cuceriri de optmiari asiatici, printre care Annapurna, Dhaulagiri sau Manaslu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Alpinism și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sapte − 1 =

 


Ultimele articole din categoria Alpinism: