Mihai Comşulea

Mihai Comşulea
Timișorean, fiu de sportiv în orientare turistică. Model ianuarie 1973 care nu se mai fabrică. Lansator Sporttim.

EXCLUSIV. ”Vă informez că au fost aduse și la cunoștința Doamnei Ministru Gabriela Szabo…” Protest cu pancartă, eventual și greva foamei! ”Îl acuz de abuz în serviciu și că mi-a furat munca, pe anul trecut și 2014”. Lucian Dan, unic Maestru Emerit al Sportului și Antrenor Emerit din navomodelismul românesc, fumegă la adresa lui Lucian Reclaru, director CSM Timișoara

Navomodelist de renume internațional și profesor în domeniu, multiplu campion mondial și de peste un deceniu Cetățean de Onoare al Timișoarei, Lucian Dan, care a ajuns să-și țină trofeele și-n saci dat fiind numărul lor, a spus azi-dimineață în exclusivitate pentru Sporttim că ”nu mă las și merg până la capăt!”, un alt pas al protestului său împotriva lui Lucian Reclaru, mai marele de la CSM Timișoara, urmând să fie înfăptuit într-un cadru public vineri de la ora 14, cu ocazia galei anuale a ”Premiilor Pro Sport”, găzduită de Consiliul Județean Timiș. ”CSM Timișoara - Director!?! Demisia” e pancarta pe care o va purta la gât Lucian Dan cu ocazia premierilor: ”Mai sunt mulți medaliați la nivel mondial din Timiș pe 2014!? Și să fiu astfel tratat!?! Să se termine odată cu numirile și menținerile în post pe filieră politică!”
Publicat în Exclusiv, Navomodelism | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Atleta Ioana Gheorghe, sportivul anului 2014 în topul olimpic al județului Timiș. Canotorii Ionela Petreanu și Robert Groșan, pe podium. Ierarhiile complete

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Timiș a remis înaintea prânzului ierarhiile performerilor arenei sportive timișene pe anul în curs, care sunt invitați vineri la ora 14 la festivitatea de premiere a medaliaților la competițiile internaționale și naționale în 2014, ce va fi găzduită de Consiliul Județean Timiș. Atleta Ioana Teodora Gheorghe, pregătită la LPS Banatul și CSM Timișoara de Ioan Damaschin, este în fruntea topului olimpic, urmată pe podium de canotorii Ionela Petreanu, de la CSM Timișoara, și Robert Groșan, de la CSȘ Bega. Dar iată clasamentele, conform comunicatului remis de DJST Timiș, sub semnătura directorului Adrian Tal...
Publicat în Atletism | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

România, egalată în antepenultima secundă la Debrecen: 29-29 (16-12) cu Danemarca

Pivotul de rezervă al danezelor, Susan Torp Thorsgaard, a smuls egalitatea pentru nordice în antepenultima secundă a primul joc din runda secundă a Grupei B din Campionatul European de handbal feminin, la Debrecen, unde, încurajate frenetic de o inimoasă galerie, româncele au arătat o altă faţă în comparaţie cu eşecul de alaltăieri, conducând încă după primul atac şi neîntrerupt până în minutul 40, după care meciul a curs pe muchie de cuţit: România – Danemarca 29-29 (16-12).
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Vladislav Nevednichy, de la AEM Luxten Timişoara, câştigător al Openului internaţional „Memorialul Pius Brânzeu”, organizat de „Medicina”. Corina Peptan, prima la feminin

Vladislav Nevednichy, mare maestru de la CS AEM Luxten Timişoara, s-a impus la capătul celor 9 runde ale Openului internaţional "Memorialul Pius Brânzeu", organizat pe perioada a opt zile de gruparea CS Studenţesc Medicina Timişoara. Ediţia din acest an a fost cu totul specială, venind la puţin timp după ce "Medicina" a cucerit în această toamnă Superliga naţională de şah pentru seniori pe echipe, atât la fete cât şi la băieţi, dar şi coincizând cu aniversarea a 50 de ani de la fondarea clubului de şah al instituţiei de învăţământ superior de către cel care i-a fost rector vreme de 12 ani, regretatul Pius Brânzeu.
Publicat în Şah | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

26 de ani! ”Violeţii”, în sferturile Europei, helveţii out. Poli Timişoara – St. Gallen 20-17, pe 10 decembrie 1988, în sala ”Olimpia”

Timişoara va comemora zilele viitoare jertfa supremă a numeroşi concitadini, Eroi Martiri care s-au sacrificat în urmă cu două decenii şi jumătate, dar la acest ceas de decembrie mereu revine în amintirea iubitorilor sportului local şi performanţa reuşită în urmă cu 26 de ani, în 10 decembrie 1988, de handbaliştii în alb-violet ai Politehnicii, calificaţi în sferturile de finală ale Cupei IHF, "International Handball Federation". În exclusivitate, o rememorare publicată şi în rubrica FILE DE ISTORIE, din josul paginii I a Sporttim, pe baza arhivelor vremii, prefaţând returul cu elveţienii de la TSV St. Otmar St. Gallen...
Publicat în Exclusiv, Handbal | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Timișoara își invită oaspeții în pragul primăverii: înscrierile la ”Internaționalele de badminton ale României” din 12-15 martie 2015, inaugurate

Douăsprezece ediții de badminton internațional a găzduit Timișoara ca principal concurs de această factură disputat pe teritoriul României, dintre care ultimele nouă sub actuala denumire, ”Internaționalele de Badminton ale României”, ani în care întrecerea a crescut în anvergură și popularitate, iar a XIII-a bate deja la ușă, luni inaugurându-se perioada de înscriere în competiția mutată la mai bine începând din acest an, în martie 2013, în sala ”Constantin Jude”...
Publicat în Badminton | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Adolescentul timișean Vlad Neaga (CS Dumbrăvița), pe podiumul ceremoniei balcanice de premiere în motociclismul sportiv, la Beograd

Vlad Neaga a urcat de doua ori pe podium în cadrul ceremoniei de premiere a celor mai buni sportivi din lumea motociclismului sportiv balcanic, sâmbătă, la Beograd, primind din partea oficialilor Federației Internaționale de Motociclism distincțiile pentru locul III individual la Clasa Supermoto SOpen și locul III pe echipe al clasei Supermoto.
Publicat în Auto-Moto | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. Fundația Rudolf Walther – Altar 89 și Metanoia – Penitenciarul Timișoara, în semifinalele ”Cupei Memorialului Revoluției”. Loturi, rezultate, ierarhii…

La finele a 20 de jocuri, disputate sâmbătă și duminică, întrecerea comemorativă de minifotbal ”Cupa Memorialul Revoluției”, ajunsă la cea de-a VII-a ediție, și-a desemnat semifinalistele. Iată rezultatele înregistrate în weekend, clasamentele grupelor, programul viitor precum și loturile participantelor, cu poze de grup...
Publicat în Futsal/Minifotbal, Sport de masă | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

”La un nivel ridicat!” Unirea – Oroshaza 26-25 la juniori II: cei din Sânnicolau Mare depășesc ”bronzul” Ungariei, în cadrul ”Memorialului Ioan Morar”

Duminică 14 decembrie se vor împlini 4 ani de la trecerea în neființă a fostului conducător al clubului și handbalului sânmiclăușan, Ioan Morar, iar CS Unirea a păstrat buna tradiție de a găzdui în fiecare lună decembrie întrecerea memorială, cu tente juvenile, ieri intrând în scenă și băieții, după ce meciurile fetelor erau organizate cu o săptămână înainte...
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FRF, iar înclini harta spre Constanța și Academia Gheorghe Hagi!? E urât la mare cu 4 zile înainte de Crăciun pentru copii de 8 ani…

Deși în faza finală a reintrodusului ”Turneu Gheorghe Ene” tocmai s-au calificat 3 grupări din nord-vestul țării, din Carei, Cluj și Timișoara, plus alte 3 din centrul țării, din Brașov, Focșani și Pitești, încă una fiind din județul Iași, plus Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, se pare că furnizorii de motorină vor avea cel mai mult de câștigat, sau subminatele Căi Ferate Române, de pe urma lungilor deplasări ale celor mai multe dintre finaliste, spre malul Mării Negre.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Diana Mada, golgheter al ”Memorialului Doina Cojocaru”, ia și premiul pentru cel mai bun inter stânga al turneului: post al Doinei Cojocaru

Junioarele cu 2 ani mai mici au avut câștig de cauză duminică, în cea de-a doua zi a ”Memorialului Doina Cojocaru”, atât în finala mică, cât și pentru adjudecarea celei de-a XIX-a ediții a tradiționalei întreceri comemorative la oră de decembrie.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ați văzut undeva talie la fiicele vikingilor? Reflecții la o diferență medie de peste 10 centimetri…

Eficiența și ușurința flexibilă cu care mult mai mobilele norvegience au dat cu terenul în cap handbalistelor României dă de gândit.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

Ați văzut undeva talie la fiicele vikingilor?

Eficiența și ușurința flexibilă cu care mult mai mobilele norvegience au dat cu terenul în cap handbalistelor României dă de gândit.
Etichete , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu

România, condusă din primul minut și spulberată de nordice la debutul EURO 2014

Reprezentativa de senioare a României a pierdut categoric jocul de debut la turneul final al celei de-a XI-a ediții a Campionatului European de handbal feminin, după ce a fost condusă încă din primul minut și a ajuns să aibă un handicap de 13 goluri spre mijlocul părții secunde.
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , | 1 comentariu

Episodul secund : „Cupa Viola Junior – Ediţia I, 2004”

"Arena Viola" a fost duminică după prânz bună gazdă a celei de-a doua competiţii juvenile din acest weekend, reunind 4 cluburi timişorene care au aliniat formaţii din generaţia 2004, de juniori E.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Învingători ieri pentru “Poli II” între seniori, în Divizia A, juniorii 1 ai “Banatului” bisează azi şi la nivel juvenil: 34-28 cu lugojenii

Abia ultima etapă a turului şi a anului în Campionatul Naţional FRH de juniori 1 le-a adus faţă în faţă pe cele două cluburi timişene concurând între cele 7 grupări din Seria E, vestică, LPS Banatul Timişoara şi ASC Lugoj, gazdele rundei a X-a din actualul sezon câştigând logic şi meritat, conform calculelor hârtiei, în ciuda oboselii acumulate în victoria de ieri la 20 de goluri diferenţă, pentru “Poli II”, în divizia secundă de seniori.
Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ghid EURO 2014. Ierarhia pe medalii, sistemul de disputare, lotul, programul și clasările României, plus cele 6 localități gazdă

Care e sistemul de desfășurare? Dar programul EURO 2014, lotul ”tricolorelor” și palmaresul precedent? Dar clasamentul pe medalii al întrecerii? Unde se joacă? Toate, în continuare… România, ultima în urna a treia valorică a tragerii la sorți și pe locul 10 la precedentul turneu final, EURO 2012 din Serbia, debutează duminică la ora 19,15 contra vicecampioanei continentale Norvegia în cadrul Campionatului European de handbal feminin din Ungaria și Croația, din 7-21 decembrie. Succint ghid al turneului final, cîştigat pînă acum doar de Norvegia, Danemarca, gazda actuală Ungaria și, la precedenta ediție, Muntenegru…
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Saracens London, partener al Timișoarei, prim triumf afară în European Champions Cup, la ”Rechini”

Saracens Londra a rezistat în această după-amiază unor furibunde atacuri ale gazdei Sale Sharks în ultimele câteva minute ale meciului din etapa a III-a în Grupa 1 a European Champions Cup, noua competiție numărul 1 a rugby-ului de club continental, clubul partener al timișorenilor încheind deplasarea în Greater Manchester cu călcâiele în propriul teren de țintă dar conservând un avantaj luat de 3 ori în prima parte și păstrat ulterior.
Publicat în Rugby | Etichete , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ca de la ofițer la ”Chirurg” reconvertit

”Dar ți-am spus că vei reuși incizia perfectă! Chiar nu credeai!?” Mohamed Awad a surprins în GALERIA FOTO a căderii de cortină peste campania de toamnă în Liga 2, cu ocazia partidei bănățene de podium ACS Poli Timișoara - CS Metalul Reșița, și bucuria distanțării la 7 puncte a liderului alb-negru de pe Bega grație unui 3-0 (0-0) conturat pe începutul și sfârșitul părții a doua a întâlnirii de sâmbătă de la 11. Zâmbete și râsete ale învingătorilor, ofițerul de presă Levente Balint făcându-i calculul exact lui Dan Alexa: noul tânăr antrenor a strâns în meciuri de campionat de la instalarea sa tot atâtea victorii câte remize și eșecuri la un loc, adică 13 succese, 6 draw-uri și 7 înfrângeri, cumulate din returul Ligii 1 și actualul sezon. Iar mulțumită golurilor de Moș Nicolae ale lui Scutaru, Henrique și Trandu, bilanțul golurilor timișorenilor în aceleași 26 de întâlniri de campionat sub timona lui Alexa a devenit oarecum rotund, 30-20. Acasă, palmaresul total în meciuri din Liga 1 și B2 al ”Chirurgului” retras pe banca suspinelor ar fi 14 8 3 3 19-9. Iar acum pot fi lepădate peste iarnă trusourile pe gât și în culori țipătoare, căci a venit vacanța... Oficial.
Etichete , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GALERIE FOTO. ”Poli II” Timișoara se răzbună tot la 20 diferență pentru cel mai sever eșec: juniorii bat seniorii 48-28. Record egalat, iar Robert Furak, 16 goluri în al doilea succes la rând acasă!

Echipa a doua a clubului handbalistic alb-violet s-a despărțit astăzi de la ora 13,30 de proprii simpatizanți, circa 50 la număr în sala ”Constantin Jude”, cu un triumf la scor în ultima apariție acasă din 2014 în turul ligii secunde, 48-28 (24-11), cu UNIT Alba Iulia, diferență prin care juniorii de la CH CSU Politehnica II Timișoara au reparat acel 24-44 încasat tot aici în urmă cu două luni și două zile, de la ex-prim-divizionara CSM Satu Mare. Tinerii ”violeți”, cu 5 titulari juniori la debutul acestei penultime etape a turului, i-au depășit pe seniorii ardeleni…
Publicat în Handbal | Etichete , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Diferență de scor între junioarele I, la limită la junioare II: ziua I a ”Memorialului Doina Cojocaru”

Aproape două ore de handbal feminin juvenil sâmbătă dimineață în sala ”Constantin Jude”, cu ocazia primei reuniuni a celei de-a XIX-a ediții a turneului ”Memorialul Doina Cojocaru”, constând în două partide între colege de garnitură, la junioare I respectiv junioare …

Publicat în Handbal, Juniori | Etichete , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mult, mult mai lung drumul decât jocul: CSU Politehnica Timișoara, al șaselea 3:0, în 69 de minute

Voleibaliștii de la CS Universitar Politehnica Timișoara au revenit astăzi pe căi victorioase, odată cu debutul returului în Divizia A2 Vest, întorcându-se în Ardeal, unde sufereau sâmbăta trecută unicul eșec al stagiunii, 3:1 pentru ex-prim-divizionara U Cluj, și dispunând la pas de una dintre noile garnituri în componența de 8 cluburi a seriei, ACS ProVolei Bistrița, care încheiase turul cu doar 3 puncte și 3 seturi, penultima.
Publicat în Volei | Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Construiți infrastructură sportivă inclusiv la nivel școlar și nu mai deturnați bani pe afișe electorale cu impostori!

S-a vorbit mult zilele acestea despre eleva care s-a lovit în timpul unei ore de Educație Fizică și Sport desfășurată pe holul unei unități de învățământ bucureștene. Ca o paranteză, oră ca unitate de timp în cazul unor asemenea activități ar fi mult spus, dar mă rog… Cât se poate de tipic, s-a făcut mult caz pe seama unui nefericit incident punctual, fără a se rosti însă un cuvânt despre starea de fapt la modul general și în ansamblu când vine vorba despre infrastructura disponibilă la nivel național în cazul acestei discipline din programa de învățământ.
Publicat în Sport de masă, Sport juvenil | Etichete , , , , , , | Lasă un comentariu

Ora de ”Sport” pe hol, o anomalie emblematică pentru România

S-a vorbit mult zilele acestea despre eleva care s-a lovit în timpul unei ore de Educație Fizică și Sport desfășurată pe holul unei unități de învățământ bucureștene. Ca o paranteză, oră ca unitate de timp în cazul unor asemenea activități …

Etichete , , , , , , , , | Lasă un comentariu

ACS Poli Timișoara 2006, calificată în faza finală națională ”Gheorghe Ene”: la penalty-uri, contra Reșiței

ACS Poli Timișoara a câștigat în această dimineață, de la ora 10, în sala Ion Constantinescu din Craiova, finala fazei zonale Grupa 7 din ”Turneul Gheorghe Ola” pentru copii din generația 2006, calificându-se astfel în final ape țară a competiției de sală, reunind învingătoarele celor 8 serii regionale.
Publicat în Fotbal, Juniori | Etichete , , , , , , , | Lasă un comentariu