GALERIE FOTO. AS CH Politehnica Timişoara – HCM Constanţa 24-34 (8-18)
Când primeşti vizita liderului-multiplu campion al Ligii Naţionale, ai nevoie de absolut toate resursele pentru a putea spera la un rezultat cât de cât onorabil, măcar strâns. Dar Poli a pornit inegalul duel într-o situaţie rarisimă, cu doar două rezerve, de regulă neutilizate, aşa încât oricum imposibila misiune s-a transformat într-un test de stoicism şi caracter, trecut din fericire cu fruntea sus. Bandajul de sub ochiul căpitanului "violeţilor", Mihai Timofte, lovit în prima parte, spune totul despre suferinţa poliştilor dar şi despre spiritul uman în momente mai anevoioase: AS CH Politehnica Timişoara - HCM Constanţa 24-34 în imaginile lui Peter Bahuczki pentru www.timisoreni.ro. Publicat în Handbal Etichete Andrei Lela, Galerie foto, handbal, Liga Naţională, Mihai Timofte, Poli Timişoara - HCM Constanţa 24-34, sport Lasă un comentariu
Constantin Ştefan, după un Poli – HCM Constanţa 24-34 în care a înfruntat campioana cu doar două rezerve: „Avem foarte mulţi accidentaţi şi aceasta se simte foarte mult în exprimarea noastră, dar la Baia Mare sperăm să ne putem baza pe tot lotul!”
Constantin Ştefan, managerul sportiv al alb-violeţilor Politehnicii Timişoara, a subliniat cuvântul de ordine al formaţiei sale după jocul de "2" solist Poli - HCM Constanţa 24-34, şi anume refacerea cât mai rapidă, completă şi în grup a numeroşilor indisponibili din lot... Publicat în Handbal Etichete Constantin Ştefan, handbal masculin, Liga Naţională, Poli Timişoara - HCM Constanţa 24-34, sport Lasă un comentariu
Timişoreanul Alexandru Şimicu, după Politehnica – HCM Constanţa 24-34 (8-18): „HCM este un club unde se face performanţă, cu o conducere bună, şi asta se vede, şi orice jucător ar vrea să joace la Constanţa”
Alexandru Şimicu, timişoreanul cu numărul 7 ca inter al campioanei HCM Constanţa, a jucat joi seară atât cât să rămână în priză pentru deplasarea de duminică din eurocupe, marcând golurile 1, 2 şi 11 în inegalul duel Poli Timişoara – HCM 24-34 (8-18) şi spunând mai apoi la final că... Publicat în Handbal Etichete Alexandru Şimicu, handbal masculin, Liga Naţională, Poli Timişoara - HCM Constanţa 24-34, sport Lasă un comentariu
Politehnica Timişoara – HCM Constanţa 24-34 (8-18): decimaţi de accidentări şi cu doar două (!) rezerve, „violeţii” se zbat cât pot cu campioana, sperând la cât mai grabnica refacere a loviţilor
Pulverizată de accidentări şi avându-i ca rezerve „în câmp” doar pe Arseni şi Szentpeteri, care de regulă nu joacă, AS CH Politehnica Timişoara s-a zbătut meritoriu, dârz şi demn la vizita multiplei campioane HCM Constanţa, dar a evoluat mai mult cu gândul la limitarea proporţiilor scorului şi la refacerea cât mai rapidă a numeroşilor componenţi cu probleme, indispensabili în duelurile din care „violeţii” chiar ar putea obţine câte ceva: „Poli” - HCM Constanţa 24-34 (8-18). Publicat în Handbal Etichete Alexandru Şimicu, Andrei Lela, handbal masculin, Liga Naţională, Poli Timişoara - HCM Constanţa 24-34, sport Lasă un comentariu
Cluburile timişorene CSŞ Bega, CSM, Universitatea şi Banatul, pe locurile 5, 10, 20 şi 25 în ierarhia generală pe puncte a grupărilor afiliate F.R. Canotaj în anul 2013, punct şi de la capăt: Cupa României la ergometru individual şi pe echipe, seniori şi juniori, inaugurează sezonul
Canotorii timişoreni se vor alinia sâmbătă în prima întrecere la nivel naţional din noul an, urmând să-şi testeze forţele în proba de vâslit pe ergometru ce simulează distanţa de parcurs de 2.000 metri, la debutul unui sezon ce anunţă revenirea după 2 ani şi a Campionatului Naţional de Fond pentru seniori şi tineret pe apele Begăi, gazdă a precedentelor două ediţii la juniori. CSM Lugoj, căzută pe 9 după runda intermediară, în care a stat, adversara Dinamo Romprest câştigând zadarnic returul sferturilor din CEV Challenge Cup
CSM Lugoj a alunecat aseară fără joc pe locul 9 şi sub zona play-off a Diviziei A1, elita voleiului feminin, mai având la dispoziţie 5 meciuri din retur pentru a-şi recâştiga o poziţie familiară ei, sezon de sezon de la repromovarea în 2010 în prima ligă. Publicat în Volei Etichete Alida-Carmen Marcovici, CEV Challenge Cup, CSM Lugoj, CSU Medicina Târgu Mureş - CSM Lugoj, Dinamo Romprest - Uralochka Ekaterinburg 3-2, Divizia A1, Ioana Maria Baciu, Nicoleta Manu, Olga Ativi, sport, Unic Piatra Neamţ - CSM Lugoj, Unic Piatra Neamţ - SCM U Craiova, volei feminin Lasă un comentariu
Cu timişoreanca Haas, Braşovul dă o mână de ajutor Timişoarei, doborând-o pe Phoenix la Galaţi
Ceea ce n-a reuşit BCM Danzio Timişoara, şi anume să se impună spre finele turului în deplasarea la nou-promovata Phoenix Galaţi, şi nici la sfârşitul săptămânii trecute, să plece sub scut de sub Tâmpa, de la cealaltă principală contracandidată directă la accederea în 1-8, Olimpia Braşov, a izbutit în schimb astăzi pentru "violetele" de pe Bega învingătoarea lor de sâmbătă, cu tot cu timişoreanca Andra Simona Haas în componenţă, câştigătoare şi la Dunăre, cu 72:65, la pauză 34:32 pentru moldovence, într-o restanţă din etapa a 16-a.
Ovidiu Petre: „Se pare că încă nu reuşim să depăşim faza cu marcatul golurilor, am făcut-o şi înainte destul de puţin, şi acum. Cert e că e un adevăr şi îngrijorează lipsa golurilor”
„Pentru mine a fost un cantonament ca toate celelalte, bazat pe pregătire fizică, departe de vremea rea, de terenurile proaste de-acasă. Sunt obişnuit cu tot felul de cantonamente, orice cantonament de 10 zile n-are cum să nu te încarce. Noi ne-am pregătit la capacitate maximă şi în mod normal ar trebui să fim la 100% la începerea campionatului”, a început prin a spune Ovidiu Petre la întâlnirea de azi cu presa, în preziua amicalului de joi, ora 15,30, acasă cu Naţional Sebiş, pe terenul 1 din complexul "Dan Păltinişanu". Publicat în Fotbal, Liga 1 Etichete ACS Poli Timişoara, Antalya, cantonament, fotbal, Liga 1, Ovidiu Petre, Sânmărtean, sport Lasă un comentariu
Cosmin Petruescu, antrenor secund ACS Poli Timişoara, concluzionând după stagiul în Antalya: ”Au fost doar 2-3 mici accidentări, de contact, dar apărute în compania unor adversari cu talie impresionantă, aşa încât l-aş aprecia aşadar ca pe un alt aspect pozitiv”
„În primul rând ar fi bine să vorbim despre ambele stagii, indispensabile pentru această perioadă a anului, chiar dacă nu este o perioadă foarte apreciată de jucători, deoarece se insistă foarte mult în special pe partea fizică..." Publicat în Fotbal Etichete ACS Poli Timişoara, Antalya, cantonament, Cosmin Petruescu, fotbal, Liga 1, Slavia Sofia, sport, Staicu, Szabolcs Szekely Lasă un comentariu
Alte pierderi pentru Timişoara: clubul divizionar de senioare CS Universitatea se desparte de două junioare cu dublă legitimare
Handbalul feminin timişorean se zbate anual în liga secundă şi nici nu prea are multe şi valoroase talente care să vină din urmă, însă mai pierde chiar şi din acest puţin. Scriam deunăzi că unele junioare de la LPS Banatul, evoluând în acest sezon cu dublă legitimare şi la CS Universitatea, în Divizia A Seria B, n-au mai fost convocate la jocurile ultimelor două etape la senioare, iar Carla Senciuc şi Alexandra Ţepurică (foto, cu trofeul şi diploma) nu mai figurează într-adevăr în planurile secund divizionarei. Mai vine ceva din urmă? CSŞ Bega Timişoara se califică la turneele finale ale Campionatului Naţional sub 15 ani, de băieţi şi fete, cu Tiberiu Ondreikovics respectiv Corina Elena Moroşan la timonă
CSŞ Bega Timişoara a pătruns cu ambele garnituri în faza finală a Campionatului Naţional de baschet juniori, la categoria U15, între cele mai bune câte 8 grupări din ţară, după nişte intense turnee semifinale, cu câte 5 jocuri disputate în week-end pe parcursul a 3 zile, în care echipele bănăţene au smuls în ambele cazuri două victorii. Iată câteva detalii adiţionale... (în foto: antrenorul Tiberiu Ondreikovics) Publicat în Baschet Etichete ACS Champions, ACS Dan Dacian 1, Alexandra Voicu, Alexandru Albu, Alexandru Șerban, Ana Ivăschescu, Andreea Burada, baschet U15, BC Laguna, BC Star, CN Aurel Vlaicu, CN baschet U15, CN semifinal U15, Corina Elena Moroşan, Cristian Chițu, Cristian Pînzaru, Cristina Babcsanyi, CS 4Sports, CSS Bega - Tg Secuiesc 57-46, CSŞ Bega Timişoara, CSS Bega U15, CSŞ Sfântu Gheorghe, Daniel Pop, Daria Bocăncea, Diana Lupu, Lapi Dej, LPS Târgu Mureş, Mihai Ursan, Norbert Kelemen, Olimpic Baia Mare, Olivera Ispas, Raluca Petrovici, Raul Rada, Robert Bako, Roxana Pane, Simona Rădulea, sport, Tiberiu Ondreikovics, Toni Nistor, Tudor Căsălean, U Mobitelco 1, Vlad Magosin Lasă un comentariu
Platforma program a contracandidatului preşedintelui Dănuţ Laţa, Ioan Mureşan, la şefia AJF Timiş. Verdictul, peste 10 zile
Publicăm întocmai platforma program a lui Ioan Mureşan, unic contracandidat al preşedintelui Dănuţ Laţa la şefia forului fotbalistic judeţean, în vederea susţinerii candidaturii pentru funcţia de preşedinte A.J.F. Timiş la Adunarea Generală de alegeri din 22 februarie 2014. Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal Etichete Adunarea Generală de alegeri AJF Timiş, AJF Timiş, alegeri AJF Timiş, candidatură, competiţii, Dănuţ Laţa, financiar, fotbal, Ioan Mureşan, IT, organizare, platforma program, sport 1 comentariu
Cu lotul lovit de accidentări, Politehnica Timişoara – într-o postură delicată nu doar la vizita campioanei HCM Constanţa. Programul ocupantelor locurilor 7-10 în cele 6 runde finale din retur!
Eşecul demoralizant de sâmbătă dimineaţă, 32-28 pe terenul penultimei clasate CSM Bucureşti, în cea de-a treia rundă a Ligii Naţionale disputată în 2014, a fost împănat cu noi accidentări pentru AS CH Politehnica, alb-violeţii căzând şi două locuri în ierarhie şi, în perspectiva dificilului program din ultimele 6 etape ale returului, având frisoane chiar şi pentru prinderea măcar a locului 9, pe care se situează acum, înaintea jocului de mâine de la 6, cu campioana HCM Constanţa, în sala „Constantin Jude”, poziţie de pe care ar disputa două jocuri acasă din 3 cu ocupanta locului 10, în prima fază din play-out. Millenium Giarmata se prezintă mâine pe „Ştiinţa” cu oameni noi, la 5, contra lui ASU Politehnica
CS Millenium Giarmata va disputa miercuri după-amiază primul joc de verificare în judeţul nostru după revenirea din cantonamentul de o săptămână la Moneasa, divizionara C urmând a alinia contra alb-violeţilor de la ASU Politehnica, în meciul de pe „Ştiinţa”, de la ora 17, şi câţiva noi componenţi.
Publicat în Fotbal, Liga 3 Etichete ACS Poli Timişoara, ASU Politehnica - Millenium Giarmata, fotbal, joc amical, Liga 3, Millenium Giarmata, Podină, Sorin Vlaicu, sport, Zele Lasă un comentariu
BC Timişoara 2 dispune la reluare şi de gazda U Mobitelco Cluj şi câştigă patrulaterul semifinal al Campionatului Naţional sub 20 de ani
BC Timişoara 2 a rezolvat în nici 46 de ore ecuaţia apropierii de turneul final al Campionatul Naţional U20, câştigând zilnic, cu începere de duminică, fiecare joc al patrulaterului semifinal de la Cluj Napoca, unde, astăzi de la 12, a trecut şi de gazda U Mobitelco, cu 58:55, la pauză 16:24. Celelalte serii au fost adjudecate, tot cu punctaj maxim, de CSŞ Ploieşti şi LPS Focşani. Un al doilea turneu, revanşă, decisiv, programat în perioada 30 martie - 1 aprilie într-o localitate ce va fi anunţată cât de curând, va decide cele câte două calificate din fiecare grupă a fazei semifinale. Noul antrenor secund, neo-zeelandezul Grainger Heikell, prezentat azi de RCM UVT Timişoara: „A fost o decizie uşor de luat!”
"Secundul" Grainger Heikell, sosit duminică după-amiază la Timişoara, după un zbor de 34 de ore, şi-a văzut ieri la lucru noii săi elevi, în două antrenamente, iar astăzi după-amiază a intrat în pâine, ca primul antrenor neo-zeelandez din rugby-ul de pe malurile Begăi, mână dreaptă a principalului sud-african Danie De Villiers. Publicat în Rugby Etichete All Blacks, Danie de Villiers, Grainger Heikell, Noua Zeelandă, Poverty Bay - România, RCM UVT Timişoara, rugby, sport Lasă un comentariu
Danie De Villiers, antrenor principal RCM UVT Timişoara, admiţând că din mai multe motive dorea un antrenor secund neo-zeelandez: „Analizam cum a fost întreg sezonul trecut şi unde am ajuns deja în acest scurt timp înaintea începerii noii ediţii, şi suntem cu luni înainte, fizic, mental, ca structură”
Danie De Villiers, aflat la startul primului său sezon plin ca antrenor principal al dublei campioane naţionale la zi RCM UVT Timişoara, după ce prelua cârma de la Chester Williams pentru jocurile de Cupa României din 2013, a explicat în conferinţa de presă de astăzi „de ce este Grainger Heikell aici?”, după cum chiar sud-africanul şi-a prefaţat speechul. Sorin Doda, preşedintele RCM UVT Timişoara, despre varianta “Dan Păltinişanu” în perspectiva eurocupelor pentru rugby-ul de pe Bega: “Aţi văzut pe Cluj Arena, la meciul România – Portugalia, şi încă iarna, că nu s-a întâmplat nimic cu gazonul, n-a sărit nici o brazdă!?”
O participare în Challenge Cup ar implica şi un teren pe măsură, iar preşedintele dublei campioane la zi a Superligii, Sorin Doda, a atins şi acest punct în cadrul conferinţei de presă organizată astăzi de la ora 14 de RCM UVT Timişoara, în sediul său încărcat de trofee din Cameliei 9-11… Publicat în Rugby Etichete brazdă de teren, Cameliei 9-11, Casa rugbyului, Challenge Cup, CJT, Cluj Arena, Danie de Villiers, Duşan Filipaş, gazon, Grainger Heikell, RCM UVT Timişoara, România - Portugalia, rugby, Sorin Doda, sport, stadionul "Dan Păltinişanu", stadionul CFR, Superliga, suprafaţă de joc, Valea lui Liman Lasă un comentariu
Cu ocazia prezentării noului antrenor secund, Grainger Heikell, RCM UVT Timişoara şi despre eurocupe. Duşan Filipaş, noul vicepreşedinte: „Mâine vom retrimite o adresă către Tom Walsh, pentru participarea în Challenge Cup, şi aşteptăm un răspuns în primele două trimestre, pentru a avea timp să ne pregătim, financiar şi ca lot”
La un vicepreşedinte şi antrenor secund noi, aspiraţii şi la noi traiectorii. Mâine poate fi o zi decisivă pentru rugby-ul european de club, aflat într-un impas fără precedent şi totodată fără ceva concret definit în privinţa viitoarei ediţii a competiţiilor continentale, 2014-2015, şi tot miercuri şi RCM UVT Timişoara se va readresa forului tutelar european în privinţa participării dublei campioane la zi a României în viitorul sezon. Iată ce s-a spus în acest sens la conferinţa de presă de astăzi, de la clubul din Ronaţ... Publicat în Rugby Etichete Amlin Challenge Cup, Danie de Villiers, Duşan Filipaş, Grainger Heikell, Lupii Bucureşti, Newcastle Falcons, RCM UVT Timişoara, rugby, sport, Superliga, Tom Walsh Lasă un comentariu
AJF Timiş, uriaşă febră preelectorală. Şi… jale! Lista cluburilor afiliate, cu drept de vot
Alegerile AJF Timiş bat la uşă, programate fiind la finele săptămânii viitoare, dar bate şi... vântul printre rândurile grupărilor care, deşi activează în actualul sezon în competiţii sub egida AJFT şi au achitat ce aveau de plătit, se anunţă a fi omise de la dreptul de vot. Publicat în Divizia D Timiş, Fotbal Etichete afiliere, AJF Timiş, alegeri AJF Timiş, ASU Politehnica Timişoara, Campionatul Judeţean Timiş, Campionatul Municipal Lugoj, Campionatul Municipal Timişoara, Campionatul Promoţie Timiş, Divizia D Timiş, drept de vot, fotbal, Liga 3, preşedinte AJF Timiş, Ripensia Timişoara, sport, statut AJF Timiş Lasă un comentariu
Apare şi numele echipei baschetbalistelor prim-divizionare ale Timişoarei tipărit undeva în presă, mai bine zis într-un supliment de pariuri, dar incorect: BCM Danzio e pentru unii… CSŞ
Starea presei, starea naţiunii. Ediţiile tipărite ale publicaţiilor româneşti în regim de cotidian cu tematică sportivă sunt ca şi dispărute, iar în paginile celor supravieţuitoare, sau mai bine zis într-un ziar, dacă este să te iei după oferta singulară de la chioşcuri, sute şi sute de entităţi sportive care, de bine de rău, sunt implicate în activitatea arenelor, n-ajung să-şi vadă numele, ca şi cum n-ar exista, ci doar cel mult arareori, şi-atunci cu o tentă de senzaţionalism. Dar ce te faci când eşti pomenit totuşi o dată pe săptămână, ca în cazul prim-divizionarei de baschet feminin BCM Danzio Timişoara, însă sub o altă denumire, de CSŞ!? Alexandru Dedu, campion naţional în alb-violetul Politehnicii Timişoara în 1990-1991, nou preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, în locul lui Cristian Gaţu
Alexandru Dedu, care în urmă cu 2 ani devenea primul conducător al proaspăt înfiinţatei Ligi Profesioniste de Handbal, a fost ales astăzi, pentru următorii 4 ani, preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, fostul internaţional devenit campion al României şi cu Politehnica Timişoara, în urmă cu 23 de ani, înlocuindu-l astfel pe Cristian Gaţu. Publicat în Handbal Etichete 1991, alegeri FRH, Alexandru Dedu, Cristian Gaţu, Dinamo - Poli, FRH, handbal masculin, Ioan Horge, LPH, Narcisa Lecuşanu, Politehnica Timişoara, preşedinte FRH, Remus Drăgănescu, Sajenev, sport, titlu naţional Lasă un comentariu

