În cursul construirii demarate a tribunei dinspre Facultatea de Construcţii a arenei „Ştiinţa” a fost doborât de „Ziua Micii Uniri” unul dintre stâlpii de iluminat ai terenurilor de minifotbal adiacente, direcţionat a lua contact cu solul înspre pista de atletism ce înconjoară gazonul pe care în urmă cu doar câteva luni încă se juca fotbal în Liga 2, iar la nivel feminin se organizează şi-n continuare întâlniri din SuperLiga, pistă care în consecinţă a fost avariată.
În plus, pe aceeaşi lungime a pistei atletice au fost amplasate dispozitive de lucru ale constructorilor implicaţi în ridicarea tribunei stadionului, deşi absolut nicidecum o asemenea suprafaţă competiţională dintr-o disciplină olimpică de bază, atletismul, n-ar trebui să devină suport „gazdă” ad-hoc pentru necesarul domeniului construcţiilor.
Care necesar bineînţeles că putea fi la fel de lesne amplasat în zona spaţiului viran din afara gardului înconjurător al pistei, la fel cum şi doborârea stâlpului de iluminat putea fi orientată într-o direcţie care să nu afecteze suprafaţa competiţională a atletismului, deteriorată.
Firma „de casă” preferată de UPT pentru a construi tribuna, beneficiară şi în trecut a unor contracte cu instituţia de învăţământ superior, a dat asigurări că va repara pista, de fapt iremediabil compromisă într-o zonă de pe porţiunea sa dreaptă a culoarelor probei de 100 de metri, indiferent dacă aparent va putea fi readusă dintr-o perspectivă vizuală la stadiul ei iniţial neafectat, dat fiind caracterul compact al suprafeţei sale.
Supusă capac la toate şi amplasării unor dispozitive necesare şantierului de lucru, fapt absolut inadmisibil, pe care decidenţi ai instituţiei ce are în proprietate Baza I – UPT cu nonşalanţă l-au încuviinţat, fără a conştientiza că este vorba despre suprafaţa competiţională a uneia dintre disciplinele olimpice din pionieratul acestuia.
În condiţiile în care în general infrastructura sportivă a Timişoarei are oricum cumplit de suferit de pe urma incompetenţei, ignoranţei şi lipsei de conştiinţă a „bunului gospodar” de pe Bega, cu atât mai mult nu trebuia nicidecum măcar periclitată o suprafaţă competiţională utilă zilnic pregătirii atleţilor, darmite avariată.
A fi deteriorat un bun existent sub pretextul „acoperitor” al construirii a ceva nou este culme a ipocriziei, pista devenind „victimă colaterală” a abordărilor tipic de mântuială din societatea românească a „lucrului bine făcut”.
S-a restricţionat totodată, dat fiind lucrările în toi, accesul pe pista atletică, atât în ceea ce priveşte intervalele orare cât şi numărul culoarelor rămase libere la dispoziţia sportivilor, limitaţi strict la pregătirile de după-amiază, până atunci fiind în acţiune meseriaşii activând aşadar în baza fusului tip al „statului la stat”, de dimineaţa până la ora plasării palmei în dorsal, „Ura şi la gară!”
Iar chiar şi în cel mai bun caz, puţin probabil, ca suprafaţa avariată să fie refăcută cum s-ar cuveni, „peticirea” rezultantă va fi susceptibilă, dat fiind dispunerea sa în aer liber, capriciilor vremii, cu precipitaţii sau temperaturi negative, ce pot induce în timp infiltraţii şi alte complicaţii sub suprafaţa de concurs care s-ar dori a fi precum „în palmă”.
Însă deloc de mirare cele petrecute pe „Ştiinţa” miercuri, nicidecum vreo întâmplare, ci consecinţă firească a mentalităţii deplorabile dintr-o societate amplificându-şi spre 50%-50% proporţia analfabeţilor funcţional, urmare la fel de normală a lipsei conştiinţei individuale şi colective, inducând printre altele şi imposibilitatea conştientizării, pe fondul necunoştinţei de cauză, a unor noţiuni elementare.
În acest caz specific, ţinând de importanţa în egală măsură a suprafeţei de concurs a atletismului, precum cea a dreptunghiului verde rezervat fotbalului. Dar, pentru conştientizarea unui asemenea aspect, este necesară totuşi stăpânirea unui anumit nivel de cunoaştere a lucrurilor, greu accesibil din nefericire, într-o societate plină ochi de ignoranţi indiferenţi altfel plini de închipuiri şi aere, până şi multora pretinzându-se şcoliţi şi citiţi, dar de fapt în mod evident limitaţi.
Dacă Universitatea Politehnica Timişoara încuviinţează – în numele ridicării unei amărâte tribune în fotbalul făcut praf şi pulbere de inteligentsia „bunului gospodar” de pe Bega – deteriorarea unui bun al lumii arenelor dintre extrem de puţinele bunuri încă până miercuri rămase intacte în infrastructura sportivă a Banatului, atunci parvine o explicaţie doveditoare şi dinspre sfera sportivă în sensul picajului accelerat în gol al învăţământului superior carpatin, în cădere liberă pe Bega, în ciuda sforţărilor disperate şi demne de-o cauză mai bună ale „râşniţei” de Public Relations purjând „comunicate” care mai de care mai impresionante şi lemnoase în limbajul lor gibono-corporatist de prin birouri de pe Bulevardul Vasile Pârvan.
Ceea ce funcţionează în schimb uns şi impecabil în cazul instituţiilor murindu-le lăudătorii, sunt în mod cert benzile de producţie şi lansare a roboţeilor spălaţi pe creier şi într-atât de utili prin înregimentarea de care au avut parte „sistemului” fals inoculat în mentalul colectiv ca fiind promotor al „progresului”, „dezvoltării tehnico-ştiinţifice” şi „civilizaţiei”, când de fapt realitatea factuală obiectivă ţine strict de îmbătrânirea vremelnică şi îmbolnăvirea prematură a populaţiei, în general tot mai inflamată, tumefiată şi intoxicată de aşa-zisul „stil de viaţă” modern, ceea ce numai a progres, dezvoltare şi civilizaţie nu sună, contrastul fiind aşadar izbitor între vorbele goale şi fapte, generând o incompatibilitate.
Iar capac la toate, şi una dintre puţinele oaze de mişcare încă „imaculată” până miercuri, pista de atletism de pe „Ştiinţa”, a fost „lovită” în zelul ridicării în stil hei-rup a ceva nou, complicând în plus „buletinul medical” şi-aşa şifonat al naţiei.
Mergând vorba că lucrările ar fi fost demarate să aibă ceva de lucru şi dintre preferaţii „de casă” ai UPT, care-ar fi făcut mai bine să finalizeze „mica Polivalentă” din apropierea Bazei II – UPT, decât să asigure „spaţiu de manevră” avarierii pistei de atletism de la Baza I – UPT.
Cu impact negativ asupra pregătirii atleţilor înaintea apropiatului sezon naţional intern de sală, în cadrul căruia sportivii reprezintă şi Timişoara. Dar se respiră aer nociv într-o societate în care mulţi văd, prea puţini pricep iar chiar tare puţini şi înţeleg câte ceva. „Stone Age” cu stâlpi deteriorând pista atletică într-o ex-aşa-zisă „capitală culturală europeană” plină de aere de emancipare, dar în care „bunul gospodar” se manifestă strict de o natură egoistă, individualistă ori de clică şi hedonistă pe principiul interesului ce poartă fesul.
