„Violeţii”, nu departe, dar trupa timişoreanului Caba învinge în premieră în 2014, pricinuindu-le al cincilea eşec la rând, al treilea succesiv la 5 goluri: HC Odorhei – Politehnica Timişoara 30-25 (19-17)

Învinsă acum puţin peste o lună şi la penultima clasată CSM Bucureşti, „Poli” n-a reuşit în a zecea sa deplasare stagională, dintre care doar una i-a adus satisfacţie, în septembrie, la Suceava, să strice pregătirile sfertfinalistei Challenge Cup înaintea manşei tur cu portughezii, de peste 4 seri, pierzând relativ strâns un joc în care a preluat puţin conducerea în prima parte şi s-a ţinut la 3 handicap până în ultimul minut: HC Odorhei – AS CH Politehnica Timişoara 30-25 (19-17).

Pe terenul unei grupări de eurocupe care nu câştigase însă deloc în Liga Naţională în 2014, început cu o remiză la CSM Bucureşti dar continuat cu 5 înfrângeri, dintre care două acasă, cu fruntaşele din Constanţa şi Bacău, alb-violeţii au încercat să furnizeze surpriza şi să prelungească seria nefastă a roş-albilor timişoreanului Vlad Caba, dar HC Odorhei s-a trezit tocmai înaintea primului meci din sferturi, de duminică, la ora 18, cu Aguas Santas-Milaneza, învingând în premieră în campionat în acest an, într-un moment în care, pe locul 6 fiind, mai deţinea doar un punct avans în faţa Stelei, bucureşteană la aceeaşi oră pe teren, la Constanţa.

Nepermiţându-şi luxul de a mai risipi şi alte puncte şi văzând la rândul lor în meciul cu timişorenii o bună oportunitate să pună punct înfrângerilor, gazdele au aliniat aproape ce aveau mai bun, cu Szabo – Mihalcea, Majnov, Kuzmanoszki, Talas, Blecic, Onyejekwe, aşadar şi cu golgeterul echipei, Lazo Majnov, unul dintre principalii aruncători din ligă şi care avea să înscrie 7 goluri, fructificând toate cele 5 aruncări de la 7 metri ale celor din Odorhei, şi au evoluat încet dar sigur spre ceea ce avea să fie cel mai mare avantaj din meci, 11-6, consemnat la mijlocul primei reprize, după o progresie constantă, de la 3-0 la 7-3 şi 10-6.

Spre cinstea lor, poliştii, şi cu Irakli Chikovani reintrodus treptat în acţiune, n-au predat armele şi au avut o răbufnire de orgoliu, taxând prematura relaxare a amfitrionilor şi egalându-i la 12 în minutul 21, după care chiar au preluat conducerea, 13-14.

Cei din Harghita, învingători la Timişoara în antepenultima etapă a turului, cu 28-25, au revenit însă prompt, repreluând conducerea cu 16-15 şi dublându-şi avantajul până la pauză: 19-17.

După un nou început mai ezitant, în care gazdele s-au redesprins la 24-20, poliştii au avut din nou capacitatea să revină şi să se ţină scai de HC Odorhei, fără a trece însă de pragul handicapului de două goluri dar rămânând în joc pînă spre ultimul minut, când se consemna 28-25. Abia ultimele faze au refăcut avansul de 5 goluri al ocupantei locului 6: 30-25. Seară încheiată cu bine de elevii lui Vlad Caba, cu atât mai mult cu cât la Constanţa a fost HCM – Steaua 39-30 (19-15), campionii câştigând astfel sezonul regulat tur-retur iar roş-albaştrii rămânând pe 7, la patru puncte în urmă.

*

25… numărul golurilor marcate de polişti contra Odorheiului în înfrângerile din tur respectiv în precedenta vizită în Harghita, ambele cu 28-25

*

Încă un eşec pentru handbaliştii Timişoarei, al cincilea la rând după acea rară victorie în returul cu Suceava, înfrângerea din această seară, din uvertura antepenultimei etape, a 20-a, fiind a treia la rând la aceeaşi diferenţă de 5 goluri.

Extrem de dificil finish de retur pentru alb-violeţi, în încercarea de a stopa căderea liberă prin care riscă să se izoleze pe locul 10, antepenultimul. Cu acest al 15-lea eşec în 20 de etape de campionat, venit la o săptămână după eliminarea încă de la prima încercare în Cupa României, poliştii mai au două şanse să prindă locul 9, joia viitoare, acasă cu fruntaşa Potaissa Turda, respectiv în 10 aprilie, la Târgu Jiu.

Comparativ, HCM Baia Mare, care are 3 puncte în plus, pe 9, mai joacă duminică, pe teren propriu, cu Dinamo, merge la Steaua şi încheie cu un mai facil duel acasă cu codaşa U Suceava. Iar CS Caraş Severin, clasată momentan pe locul 8, cu patru puncte în plus faţă de „violeţi”, mai are partide la Bacău (duminică), cu HC Odorhei (marţi) şi la Turda, în 16 aprilie.

Iar dacă poliştii nu vor reuşi două victorii în ultimele două etape ale returului, atunci este foarte greu de crezut că vor lăsa sub ei în ierarhie, la finele sezonului regulat, măcar una dintre cele două contracandidate la supravieţuire menţionate mai sus, ceea ce ar echivala cu întâlnirea în prima fază din play-off tocmai a uneia dintre acestea, în duelul locurilor 9-10. În cazul în care vor şi rămâne pe 10, atunci ar juca două meciuri pe terenul ocupantei poziţiei a noua, datele de disputare fiind 23, 26 şi 27 aprilie, cu ultimele două partide în deplasare. O situaţie fericită i-ar trimite în triunghiul final al locurilor 7-9 dar una mai complicată în 10-12. Momentan însă, „Poli” se arată a avea şanse tot mai mici pentru a evita alunecarea spre play-out-ul 10-12…

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× trei = 21

 


Ultimele articole din categoria Handbal: