Barça, autoare în 1991 a „spargerii blocadei estice” în Cupa Campionilor Europeni la handbal masculin şi devenită între timp cea mai aureolată grupare a principalei întreceri continentale inter-cluburi, relansată din 1993 drept Liga Campionilor, s-a impus duminică seară în Germania în finala ediţiei 2025-26, controlată de catalanii care au condus constant înfrângând rezistenţa berlinezei Fuchse, în căutarea primului trofeu pe scena numărul 1 sub egida EHF, readjudecat însă tot de Blaugrana şi tot după 2 ani, precum în 2024.
Fuchse înclinându-se şi în ultimul act al turneului Final4 din acest an, după ce în 2025 pierdea finala cu 32-26 în faţa celor de la SC Magdeburg, cea catalan-berlineză de duminică fiind mai deschisă şi bogată în goluri, 37-34.
Cei din Barcelona readoptând versiunea din 2021 şi 2022 a adjudecării finalei prin numeroase reuşite, în urmă cu 5 ani recucerind trofeul după chiar şase de aşteptare prin a semna de departe cel mai categoric succes de la relansarea în 2009 a fazei finale sub formă de turneu, 36-23 cu cei din Aalborg, iar în 2022 păstrându-l prin a trece cu 37-35 de gruparea poloneză Vive Kielce.
Aproape identic fiind deznodământul duminical la Koln, unde, fără a avea neapărat în acest sezon un principal marcator detaşat, lusitanul Luis Frade înscriind 7 goluri pentru Blaugrana faţă de cele 8 ale golgeterului întregii ediţii pentru învinsa Fuchse, danezul Mathias Gidsel, care a şi totalizat astfel 143, catalanii tot au atins aceleaşi 37 de reuşite precum în semifinala revărsată sâmbătă în prelungiri, 37-32 cu danezii din Aalborg.
În duelul altădată… est-german al celuilalt penultim act cei din capitală luându-şi revanşa cu 40-35 în faţa lui SC Magdeburg pentru deznodâmântul finalei de anul trecut, cedată de berlinezi cu 32-26 după ce Barça înghiţea atunci în sec la cedarea şi finalei de consolare pentru locul 3 celor din Nantes.
Dar catalanii, nelipsiţi în ultimele opt ediţii din Final4 în EHF Champions League Men, continuitate la vîrf cu care doar SC Magdeburg se poate mândri însă strict… „pe jumătate” în ultimele 4 campanii, au revenit sâmbătă după overtime în actul cu trofeul pe masă şi au confirmat, pentru a patra oară în ultimele 6 stagiuni, că dacă joacă astfel îl şi câştigă.
Doar la limită în urmă cu 2 ani, 31-30 cu Aalborg, de la ora 19 la Koln prin a lua încet şi sigur avans fără a fi deloc conduşi, de la 8-5 spre 14-9 ca diferenţă maximă a primelor 30 de minute, încheiate 20-16.
Fuchse înscria primele goluri ale reprizei secunde dar în replică relativ rapidă şi spaniolii chiar trei la rând, stabilind un nou maxim, 25-19, erodat totuşi treptat de berlinezii la a doua finală consecutivă şi apropiaţi în minutul 53 la 32-30 pe mâna lui Gidsel.
Nu mai mult însă, prag psihologic de două goluri de nedepăşit, contând şi cele 14 intervenţii ale lui Emil Nielsen, dar şi aportul mai variat al marcatorilor învingătoarei, cu 4 în plus, şi Blaz Janc respectiv principalul autor de goluri în blaugrana în actuala campanie, Aleix Gomez, contribuind cu câte 6, acesta din urmă din tot atâtea aruncări.
Andersson şi Freihofer aducându-şi aportul pentru berlinezi cu câte 7 iar Lichtlein cu şase, însă încheind de partea învinşilor, pe când slovenul de 25 de ani Domen Makuc a fost desemnat cel mai valoros handbalist al finalei, completând triumful catalan.
Gidsel a „rupt norii” cu o eficacitate mai mare ca niciodată, stabilind un record al golurilor marcate într-un sezon în competiţie, însă trofeul a rămas eluziv pentru Fuchse, încă în căutarea primului, pe când Barcelona tot înghesuie şi un altul în bogata vitrină, şi după cele din 2011 şi 2015, adăugate celui din 2005, încă pe vremea fostului sistem de disputare din EHF Champions League.
Fără a se uita bineînţeles cvintetul catalan din anii 1996-2000, când Barcelona se contura drept o candidată forte în perspectiva noului mileniu.
În care duelurile la vârf catalan-germane au continuat, de la macedoniana Vardar Skopje în 2019, atunci într-o finală cu maghiarii din Veszprem, trofeul ajungând de la Kiel la Barcelona şi într-un du-te – vino recent pe ruta Magdeburg.
Şi n-ar fi părut deloc aşa în primele decenii ale competiţiei, în care mai întâi formaţii din fosta Cehoslovacia şi Suedia cucereau Cupa Campionilor Europeni iar apoi şi din Germania şi România, adăugându-li-se la începutul anilor 70 şi din fosta Yugoslavia şi Uniunea Sovietică, apoi la începutul anilor 80 şi Honved, iar abia în 1991 rupând tradiţia Barcelona.
Încât, puse cap la cap, 13 sunt trofeele Barcelonei în Cupa Campionilor Europeni şi Liga Campionilor, cea mai aureolată în întrecerea în care a mai jucat alte 5 finale cu începere din 1990, în termeni comparativi cluburile din Bundesliga impunându-se de nici 10 ori în noul mileniu, THW Kiel în 4 finale, SC Magdeburg de trei ori iar cei din Hamburg şi Flensburg-Handewitt o dată fiecare.
Iar apropo de câştigătoarea ediţiei trecute din 2025, SC Magdeburg s-a impus duminical în finala pentru locul 3 cu 32-26 în faţa lui Aalborg.
