Junioarele mari de la LPS Banatul, egalitate în Valea Jiului

La 24 de ore după ce au redebutat în divizia secundă de senioare, pentru Universitatea, cu ocazia derby-ului local cu CS Timişoara, junioarele 1 de la LPS Banatul au remizat astăzi pe terenul petroşenencelor cu care se află la egalitate de puncte, pe locurile 2-3 în Seria E a Campionatului Naţional, în prima deplasare din 2014.

Remiza le menţine pe elevele lui Cornel Jude pe locul 2, cu linia de clasament 8 5 1 2 16 puncte, înaintea ultimelor 4 dispute din retur, cu CSS Drobeta, la Sânnicolau Mare, cu liderul U Reşiţa şi la Craiova, premergătoare alinierii la primul turneu al fazei semifinale, meciuri pe care le vor avea până la debutul lunii martie.

Cum arbitrii piteşteni delegaţi de FRH la jocul programat la Petroşani la ora 11 n-au ajuns la faţa locului din cauza vremii nefavorabile, doi localnici delegaţi la masa de arbitraj, care s-au retras din activitatea închinată împărţirii dreptăţii, au preluat fluierul, în teren, pe baza unui acord comun, dar cu consecinţele de rigoare pentru oaspetele timişorence.

S-a încheiat însă remiză, 28-28 (16-13), Daira Ghiocel fiind golgetera jocului, cu 12 reuşite. Ghiocel, debutând ieri la CS Timişoara, marca un gol împotriva Universităţii şi implicit a colegelor sale de la junioare, dintre care astăzi au mai înscris Senciuc, de 6 ori, Istrate, Loredana Kovacs, Ţepurică şi Mihajlovic – câte două goluri, precum şi Sîngiorzan şi Andrei, cu câte un gol.

LPS Banatul a câştigat acasă ultimul joc din tur şi totodată din 2013 precum şi primul din retur, şi din 2014, cedînd în toamnă doar la Drobeta Turnu Severin şi Reşiţa.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


9 + trei =

 


Ultimele articole din categoria Handbal: