Timişorenii Sadoveac şi Şimicu, câte 4 goluri în succesul campioanei HCM Constanţa în Danemarca: 27-26 cu Mors-Thy Handbold

HCM Constanţa a câştigat sâmbătă în Danemarca manşa I a turului III în Cupa EHF, cu 27-26, la pauză 13-12, având acum prima şansă pentru ca în urma returului din 1 decembrie să se califice în faza grupelor competiţiei.

Redirecţionată spre Cupa EHF în urma eliminării din fazele incipiente ale Ligii Campionilor, prima clasată în Liga Naţională a trecut la limită de Mors-Thy Handbold şi prin golurile timişorenilor Alexandru Viorel Şimicu şi Marius Sadoveac, fiecare cu câte 4 reuşite, tot „careuri” reuşind şi Csepreghi respectiv Novanc.

Campioana Serbiei, RK Vojvodina, a cedat în schimb în aceeaşi fază a întrecerii, şi tot în Danemarca, lui Skjern, cu 31-24, băcăuanii urmând a juca turul duminică, tot împotriva unor scandinavi, de la Kristianstad.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Handbal și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Handbal: