Dezastruos administrat de federaţia de profil, rugby-ul românesc nu doar a fost spulberat până luna aceasta pe scena Cupei Mondiale, cu 8-82, 0-76, 0-84 şi 24-45, însă Ovalia carpatină nici n-are parte de o întrecere eliminatorie cum se cuvine pe măsura tradiţiei şi longevităţii Cupei României, atât putând încropi FRR în 2023 sub pretextul c-ar fi un „an al turneului final”, un Dinamo – Rapid 52-15 sâmbăta trecută în precalificările câştigate fără dublii de favoriţi în dauna unei nou-înfiinţate în vară, şi semifinala de astăzi de la 11 din Ghencea, CSA Steaua – SCM USV Timişoara, adjudecată de bănăţeni cu 21-23 (14-9) prin răsturnarea situaţiei cu două eseuri transformate de la 21-9, într-un weekend dominat de finalele din Franţa, pentru bronz respectiv la titlul disputat de campioana lumii Africa de Sud cu Noua Zeelandă – fiecare triplă câştigătoare.
Adus brutal cu picioarele pe pământ în Hexagon în privinţa nivelului valoric slab la care activează în întrecerile interne, rugby-ul românesc s-a reconectat astăzi la matineu unei prime încleştări după luni de zile a unor componente ale „careului fruntaş” în efective reîntregite, scuzele şi pretextele mereu invocate de FRR fiind de-a dreptul jenante de exemplu în lumina faptului că, în contrast şi-n termeni comparativi, prima scenă de elită a Albionului şi-a văzut la începutul toamnei de începerea campionatului, cu toată prezenţa reprezentativei Albionului în Franţa, pe drumul spre finala mică.
În România însă, timişorenii „rămaşi la vatră” în aşteptarea întoarcerii colegilor de club din Hexagon, au avut parte în toată „umplutura” estivală de numai şi numai 3 apariţii în urma celor 8 din primăvară în efectiv complet, pe 19 şi 26 august cu Dinamo în Ronaţ şi la Năvodari, eşec cu 45-50 respectiv victorie cu 92-0, plus pe 30 septembrie pe „Florea Dumitrache” din capitală, 23-20 pentru „roşii” localnici, învingători pe final, bănăţenii declinând în prealabil o altă ieşire pe Dâmboviţa, la proaspăt emanata Rapid, întâlnire absolut fără niciun rost şi binevenit evitată.
Fără ca steliştii rămaşi acasă să fi fost mult mai câştigaţi în privinţa meciurilor în picioare, jucate într-o altă grupă a „umpluturii” improvizate estival de FRR sub pecetea compromisului, 66-21 acasă cu clujenii în 19 august, 70-6 la Galaţi, 29-29 în Ghencea cu constănţenii, 102-0 tot luna trecută la Suceava, apoi şi 39-28 în returul tot din septembrie de pe Someş, plus un 77-3 acum 3 săptămâni din nou în Ghencea, cu gălăţenii.
Prea puţin elocvent dar totuşi „pe plus” ca meciuri jucate în dreptul „militarilor”, SCM USV Timişoara aşteptând în schimb 4 săptămâni de la precedenta descindere în Bucureşti, şi aceea survenită după nu mai puţin de alte 5 săptămâni de la întâlnirea fără consistenţă cu dobrogenii.
În acest context, o primă reîntâlnire după luni şi luni de zile – aproape cinci – a unor grupări fruntaşe reîntregite după ce ofereau fiecare în parte mai mulţi selecţionabili „Stejarilor”, a fost inevitabil marcată de absenţa ritmului competiţional în rândurile bănăţenilor „rămaşi la vatră”, în cazul ambelor formaţii fiind vorba şi despre reconectarea din mers a relaţiilor de joc reintegrându-i pe internaţionalii întorşi de la turneul final.
Nu putea fi vorba aşadar despre o încleştare prea concludentă ori elocventă în privinţa raportului real de forţe, unul oricum în general echilibrat în disputele stelist-timişorene, ci mai degrabă despre una în care inspiraţia de moment, mai buna conectare la atmosfera jocului şi forma prinsă în această sâmbătă puteau face diferenţa.
Iar asta datorită absenţei cu lunile a unor asemenea întâlniri, şi-au fost doar două partide din „careul fruntaş” întreaga vară, SCM USV Timişoara – Dinamo tur-retur, dar în efective incomplete, însă pe de altă parte şi datorită caracterului unicat al acestei încleştări la matineu, o semifinală a Cupei României ca primă apariţie pentru ambele echipe în ediţia 2023, miza fiind dată de intrarea în finală.
Nefiind ca şi cum roş-albaştrii şi cei din Ronaţ ar fi tras din greu până acum să ajungă în semifinale, ci fiind vorba despre un abia şi doar prim meci de debut în ediţia 2023.
Ofertă extrem de limitată a FRR, iar pretextele şi scuzele federale sunt doar… scuze şi pretexte.
Pentru a nu mai pune la socoteală că a doua semifinală, dintre campionii băimăreni şi dinamovişti, a fost lăsată pe anul viitor, într-o notă extraordinar de proastă pe adresa FRR, care nu astfel ar trebui să jongleze cu Cupa României, fără a invoca din nou alte pretexte „internaţionale”. Generând o şi mai mare discontinuitate ritmului competiţional intern, absolut dezlânat.
Iar dacă Ovalia carpatină ar sta bine mersi la capitolul competitivitate, al performanţei sportive, nici n-ar fi atâtea de comentat, însă, dat fiind necesitatea ameliorării picajului rugby-ului intern, altele ar trebui să fie abordările, nicidecum acestea. Nici nu s-ar ajunge pe de altă parte la asemenea „găuri de caşcaval” dacă binele ar domni în bătătura jocului cu balonul oval.
De aceea, prea puţine ar fi de constatat pe marginea unei întâlniri în care ambele formaţii au căutat să-şi găsească… paşii şi ritmul, ceva mai consistentă fiind treptat în prima parte replica XV-lui timişorean, dar fără a avea şi aceeaşi incisivitate precum a bucureştenilor pentru a metamorfoza în eseuri şarjele create, mai sigură pe sine devenind cea roş-albastră odată ce a tot luat avans, desprinzându-se chiar până la 21-9.
La care au lansat şi elevii lui Valentin Calafeteanu baloanele de urmărire pe contre spre terenul de ţintă advers, smulgând spre final un triumf al calificării ce nu mai prea părea cu adevărat posibilă.
Diferenţa între remiză şi victoria în capitală fiind făcută de acelaşi tânăr Alin Conache, a cărui prezenţă cu puncte marcate în Franţa s-a făcut simţită şi-n Ghencea, pregătirile vreme de peste 3 luni cu „Stejarii”, plus jocurile test şi cele oficiale din Hexagon, regăsindu-se şi sub forma transformării dintr-o poziţie delicată a eseului ce aducea egalarea, precizie în cele din urmă decisivă: 21-23.
Detaliile fac diferenţa, iar tânărul „Stejar” n-a asigurat doar punctele primei părţi pentru timişoreni, din 3 lovituri de pedeapsă, ci şi transformările eseurilor izbutite în partea a II-a de la 21-9 şi semnate de Shennan şi Altinok, total de 13 al mijlocaşului la grămadă ce a cântărit decisiv.
Aripa Stephen Shennan a marcat de o manieră solitară primul eseu al învingătorilor, rupând ritmul cu un balon de urmărire pe care l-a şi valorificat cu spectaculozitate, finalizând o contră declanşată de galben-albaştri din propriul 22, 21-16 cu tot cu transformarea lui Alin Conache la care vizitatorii reintrau clar în joc.
Preluând şi frâiele în premieră în ultimul sfert de oră, când fundaşul Marius Simionescu, marcator de eseu la „Mondial”, a lansat la rândul său un balon de urmărire iar Altinok a egalat, 21-21, fie şi 3-2 la eseuri pentru bucureşteni.
Însă, şi dacă n-ar fi revenit pe final, timişorenii n-ar fi fost nicidecum judecaţi prin prisma acestei unice semifinale a Cupei României pe post de „punte” alungită peste luni de zile între campania celor 8 apariţii din primăvară şi finalul sezonului autumnal cu disputele „careului fruntaş” în cursa pentru medalii a Ligii Naţionale, pur şi simplu pentru că nu-i nimic de cântărit cu adevărat.
În lipsa consistenţei competiţionale, în absenţa ritmului adecvat al acesteia, prin prisma cărora ar putea fi estimate raporturile de forţe.
Mai nimic însă elocvent ori concludent, mai totul stând în schimb sub spectrul improvizaţiei din aproape în aproape.
Concludent şi elocvent fiind în schimb şi din păcate un singur aspect capital, şi anume acela legat de nivelul valoric real al rugby-ului intern, slab şi deconspirat din plin în luminile rampei mondiale.
Reculul Ovaliei carpatine fiind pentru toată lumea cât se poate de clar şi limpede, cap de pod al oricăror aprecieri despre toate cele din bătătura internă.
De aceea, iar asta fără a ştirbi din meritele timişorenilor în Ghencea, prea mult preţ nu poate fi şi pus pe o unică victorie fie şi-n deplasare pentru intrarea într-o finală cu trofeul pe masă, nivelul competiţional fiind coborât în derizoriu de FRR, prin prisma cadrului oferit protagonistelor, extrem de limitat.
Echipa „în zi mai bună” a avut în cele din urmă şi meritoriu câştig de cauză, dar atât şi nimic mai mult, puţinii chibiţi care mai urmăresc cu-adevărat în profunzime rugby-ul putând şi detecta nivelul real la care se activează, în vreme ce marea, marea majoritate detaşată de fenomen nici că-i prea pasă de soarta jocului în XV.
Ziua mai bună fiind a lui Alin Conache, căruia fratele său mai mare, Gabriel, i-a insuflat pesemne din tâlcul inclusiv al unor finale ale Cupei României cu CSA Steaua, nu la fel de bună pentru un mijlocaş al localnicilor, Popa, care a avut la rândul său victoria în bocanc, nefiind la fel de exact la 21-23 dintr-o poziţie delicată.
Este o reuşită a rugbiştilor din Ronaţ, reîntregiţi – cei „rămaşi la vatră” cu „Stejarii”, căpătând astfel un ascendent moral favorabil spiritului colectiv înaintea semifinalei din campionat de la finele toamnei, şi aceasta tot în deplasare în capitală, precum şi a staff-ului tehnic şi al suflării de pe „Gheorghe Răşcanu” în general, dar nu şi o ilustrată însorită a Ovaliei carpatine, care are nevoie de cu totul altceva pentru a ieşi din impas.
Ori şi astăzi a părut a se afunda chiar mai mult, de înţeles prin prisma dezlânării calendarului competiţional.
O mai mare cursivitate căpătând treptat oaspeţii timişoreni, fără însă a şi concretiza cu adevărat, de înţeles şi asta prin prisma săptămânilor fără meciuri în plin sezon, ultimul pentru câţiva internaţionali „Stejari” fiind acum 3 săptămâni împotriva celor din Tonga, ultimul pentru cei rămaşi acasă fiind chiar acum 4 săptămâni în deplasare la Dinamo, unde, în disperare de cauză la cât de rare erau „repetiţiile” cu public înaintea finalului de sezon în Cupa României dar şi în Liga Naţională, Vali Calafeteanu a aliniat mai degrabă componenţi fie rutinaţi, fie de peste hotare, şi nu neapărat mai tinerii care-şi aşteptau rândul şi-ntr-un duel mai de Doamne ajută şi mai tare din „umplutura” estivală.
CSA Steaua nu şi-a găsit atât cadenţa dar în schimb cât se poate de rapid căile spre terenul de ţintă, baloane culcate la începutul fiecărei părţi dar şi la mijlocul primeia de către componenţi ai pachetului de înaintare în rarele raiduri ale gazdelor prin 22-ul bănăţean, mai întâi Cristian Strătilă încă din minutul 4 din linia a II-a, apoi talonerul Tudor Butnariu în minutul 20, transformările asigurate de uvertura Florin Vlăduţ Popa – cândva un „galben-albastru” al Ronaţului, asigurând „militarilor” la pauză avantajul unui eseu… netransformat: 14-9.
Oaspeţii putând regreta în schimb inexactităţile în preajma terenului de ţintă bucureştean, mai adesea periclitat în primele 40 de minute.
Tot din linia I se semna redesprinderea stelistă şi puţin după pauză, prin pilierul Alexandru Savin, contând şi acesta pe elementul surpriză, completat fiind de Popa cu o a treia transformare, 21-9 ce părea a prefigura învingătoarea.
Calafeteanu, reputatul ex-internaţional stelist, a găsit însă ac de cojocul fostei sale grupări, apelând inclusiv la Kemal Altinok, iar bănăţenii au spulberat falsele impresii, nu CSA Steaua în finala de anul viitor, ci SCM USV Timişoara.
Care a început semifinala cu Simionescu, Tiqe, Manumua, Khvicha, Shennan; Bucur, A. Conache / Mihai Lazăr, Căpăţână, Digo; Onsando, Ionuţ Mureşan; Dorin Lazăr, Kalmakhelidze; Holoia, rezerve la start fiind Rupanu, Jipa, Altinok, Lucian Mureşan, Ţăruş, Sikote, Murariu şi Vasilovici.
„Militarii” au abordat jocul eliminatoriu acasă cu Robert Neagu; Chibuwe, Maravunawasawasa, M. Vaovasa, Iliuţă; Popa, Florin Surugiu / Savin, Butnariu, Nailago; Cristian Strătilă, Arabuli; Boboc, Ser – cpt.; Tweedle, iar pe bancă Tangimana Fonovai, Vasile Bălan, Abashidze, Nichitean, Tudor, Ilincuţă şi Donici.
